Tu ai auzit de cititori în serie (Serial Readers)? Andreea Ban e inițiatoarea unui blog cu același nume și se numară printre acei oameni care citesc carte după carte (în serie) având mereu „Încă o dorința” de a savura o nouă poveste de viața. Veți descoperi printre rânduri o parte din lumea ei plină de dorințe.
Bună, Andreea! Întâi de toate, vreau să îţi mulţumesc că ai dorit să participi şi să împărtășești cu noi povestea ta. Spune-ne pe scurt, câteva lucruri despre tine, pasiunile tale şi activitatea ta. Cine este omul din spatele cuvintelor, a rândurile scrise?
Bună! Îți mulțumesc și eu pentru invitație. Mă bucur tare mult să fac parte din proiectul vostru!
Aveam câțiva anișori când mama m-a întrebat ce fac acolo și i-am răspuns, foarte serioasă, „desenez ușu, nu se vede?” Nu avea nimic împotrivă, dar obișnuiam să desenez pe pereți și cred că obosise să tot curețe în urma mea. Am continuat să desenez, dar, din diverse motive, am lăsat plăcerea aceasta pe planul doi pentru a mă orienta către scris. A fost un moment prin liceu când am descoperit frumusețea desenului prin cuvinte. Pensulele au rămas undeva, într-o cutie, și desenele mele s-au transformat în povești. Dar cu pasiunea nu e de glumit. Când are ea chef, revine și te surprinde. Așa am redescoperit artista din minte. Fetița care desena pereții s-a trezit pictând tricouri. Asta se întâmpla în urmă cu aproape doi ani…
Cine sunt eu? Prietenii îmi spun Andres. Sunt co-fondatoare a clubului de carte Serial Readers, cititoare în serie declarată. Sunt autoarea cărții „Încă o dorință” și fata care, din când în când, pictează tricouri sau scrie povești. Sunt o visătoare, veșnic îndrăgostită de mare, de fluturi și de pisici. Trăiesc într-o poveste cu oameni minunați și dorințe care se împlinesc.
Titlul web-sitului tău, www.serialreaders.com, este deosebit de sugestiv. De unde s-a născut pasiunea pentru cititul în serie?
Povestea a început acum opt ani cu un film și a continuat cu carte, apoi cu alta și alta… Colega mea, Miss Valery, văzuse un film și a ținut morțiș să îl văd și eu. Ne asemănăm foarte mult și șansele erau foarte mici ca mie să nu îmi placă. Filmul de la care pot spune că s-a dat startul cititului în serie este The Jane Austen Book Club (pe care vi-l recomand cu mare drag!), iar cartea, prima carte citită în club, a fost Mândrie și prejudecată. De aici și ideea că Jane Austen este “nășica” noastră. Citeam în serie înainte de a fi, oficial, cititori în serie. Blogul, apoi situl, au apărut din nevoia de a împărtăși bucuria cititului cu cei din jurul nostru. Nu aveam timp pentru un club tradițional, așa că ne-am orientat către online. De la doi cititori în serie, am ajuns să fim acum o comunitate. Dacă ești genul de cititor care nu poate face pauze prea lungi între cărțile citite, care are în permanență o carte în geantă, pe noptieră sau pe birou, atunci ești cititor în serie.
În urmă cu 2 – 3 ani ai iniţiat un proiect care implică pasiunea ta pentru scris şi o cauza nobilă, ne poţi detalia cum s-a concretizat ideea ta, intitulată „Încă o dorinţă”?
În spatele proiectului „Încă o dorință” este o poveste tare frumoasă. Plănuisem împreună cu un prieten să scriu o serie de articole pe situl lui (un site pentru femei care a fost înschis între timp), articole de citit dimineața la cafea și care să fie, de fapt, o povestire. Nu m-am gândit nicio clipă că proiectul „Încă o dorință” se va transforma în cartea Încă o dorință. După ce am scris primele trei articole (numite mai târziu capitole) – pot fi descărcate aici –, mi-am dat seama că povestea avea să fie mult mai amplă decât o gândisem. Prinsese viață. Inițial, stabilisem să public zece articole de-a lungul a zece săptămâni. La finalul acestor săptămâni eram abia la jumătatea poveștii. I-am zis lui Andrei, prietenul de care spuneam mai sus, că nu mă pot opri acolo. Încă o dorință va merge mai departe. El mi-a spus atunci că va fi un proiect minunat și, de ce nu, poate chiar o carte. Nu am îndrăznit să mă gândesc la o carte, dar proiectul avea să fie într-adevăr unul minunat.
A fost nevoie de încă șase ani pentru ca proiectul meu să devină cartea „Încă o dorință”. Da, am trimis cartea la edituri și a fost refuzată. Țin minte că au fost momente de deznădejde, nu știam ce era greșit cu ea. Primisem feedback pozitiv de la cititori, dar lipsa unui feedback din partea editurilor mă dezarma. În timp, s-a întâmplat să-mi apară în cale oamenii care au făcut lucurile să se întâmple, care mi-au oferit răspunsuri, cei care au pus câte un strop de magie în poveste: redactorul, tehnoredactorul, designerul, cei care au citit-o și m-au susținut, care mi-au dat încredere că povestea merită să meargă mai departe. Fără ei, „Încă o dorință” nu ar fi fost ce este astăzi. Fără ei nu aș fi descoperit că Încă o dorință poate fi mai mult decât un chicklit…
În 2014 am lansat situl www.incaodorinta.com și, odată cu acesta, am redat cartea cititorilor, dar nu oricum. De această dată cartea avea o misiune. După cum ai putut vedea, prețul cărții este la alegere iar o parte din suma plătită este donație către o asociație cartitabilă. Este, poate, singura carte de la noi pentru care cititorul alege cât să plătească. Și, cu siguranță, este singura carte prin care cititorul alege cât să doneze.
Bănuiesc că ai avut provocări pe calea aleasă, ne poţi enumera câteva dintre ele şi modul în care le-ai abordat?
În toate proiectele pe care le-am întreprins am avut parte de provocări. În ceea ce privește „Încă o dorință”, proiectul în sine a fost o provocare. De la scrierea cărții și până la alegere copertei sau a asociației către care să trimit donațiile, am avut parte de provocari. Le-am abordat pe fiecare cu răbdare, am pus întrebări, am ascultat, am cerut sfaturi și am luat decizii. Se pare că au fost cele corecte.
O altă provocare, ceva mai recentă, este legată de Serial Readers. Primii ani am fost doar eu și Miss Valery. Noi administram situl, noi scriam articole, noi mergeam la evenimente, tot noi scriam și recenzii de carte. Toate acestea în timpul liber. Era munca de după muncă. În timp, ni s-au alăturat o serie de colaboratori, dar nu era nimic serios. Erau cititori care, din când în când, scriau alături de noi. Unii au rămas, e adevărat, dar era nevoie de mai mult. Astfel, în urmă cu doi ani am luat hotărârea de a ne mări echipa. Provocarea cea mai mare a fost aceea de a găsi oamenii potriviți, cititori în serie, pasionați ca și noi. În urma unei campanii de recrutare de două luni, am tras linie și am ales. Ei sunt cei care scriu lună de lună pe blogul Serial Readers, care recomandă cărți, care mă uimesc și mă încântă cu fiecare material pe care îl pregătesc. Sunt tare mândră de fiecare dintre colegii mei!
Ce te inspiră atunci când scrii? Dar atunci când alegi o carte pentru a o citi?
Îmi găsesc inspirația în oamenii din jur, în cărți și în filme, în natură. Îmi place să observ lumea din jur, să mă bucur de lucurile mărunte (o plimbare în parc, o cafea cu o prietenă dragă, parfumul copacilor înfloriți, râsetele copiilor…). Uneori, mă opresc din „admirat peisajul” și scriu. Se întâmplă să-mi iasă un articol, o recenzie de carte sau chiar o povestire. În privința cărților e altă poveste. Îmi place să cred că îmi pică în mâini atunci când am mai mare nevoie, că ele mă aleg pe mine. Citesc foarte variat – de la cărți de dragoste până la horror și autodezvoltare. Sunt cărți care mă cuceresc prin titlu, prin copertă sau descriere, și mai sunt cărți care-mi sunt recomandate și care se lipesc de mâinile mele. Mă apuc să citesc o pagină, de curiozitate, și mă trezesc prinsă în acțiune, captivată, încântată. E un mic haos în lumea mea, dar aș zice că e unul organizat.
Ce te determină să-ţi împărtăşeşti pasiunea pentru cărţi şi să răspândeşti dorinţe către publicul larg?
Atunci când iubești, vrei ca toată lumea din jurul tău să iubescă. Te încearcă o fericire atât de mare, încât nu o poți ține doar pentru tine. Așa și cu cărțile. Descopăr lumi minunte în care vreau să-mi aduc prietenii, vreau să simtă și ei acea bucurie care mă încearcă pe mine (sau măcar o parte din ea). Uneori se întâmplă să fim pe aceeași lungime de undă, alte ori mă trezesc eu atrasă în lumile lor. Facem schimb de fericire. Ce ai simțit atunci când ți s-a îndeplinit o dorința mare? Împlinire, bucurie, ai senzația că plutești pe nori pufoși. Ei bine, acesta e motivul pentru care spun că dorințele se împlinesc. Îmi doresc să văd oameni fericiți în jurul meu, fericirea lor face soarele să strălucească chiar și într-o zi cu nori. Să credem în dorințele noastre înseamnă să credem în noi.
Eşti activă şi ai intenţii lăudabile şi în blogosfera literară. Cum reuşeşti să-ţi menţii consecvenţa pentru a publica conţinut constant, de calitate şi relevant?
Mulțumesc pentru apreciere! Singură nu aș fi reușit, asta e clar. Conținutul pe care îl public este rezultatul unei munci de echipă. Avem avantajul de a avea fiecare dintre noi gusturi diferite în materie de cărți, astfel că pe blogul Serial Readers vei găsi atât beletristică, cât și cărți de autodezvoltare sau cărți pentru copii. Îmi încurajez colegii să citească ceea ce doresc, să scrie cu pasiune, să scrie. De aici pornește totul, de la a pune pe hârtie o idee. Nu se știe niciodată ce articol excepțional rezultă de la acea idee. Și avem multe astfel de articole.
Ai o serie de cărţi preferate? Ori pe care le-ai reciti cu drag?
Sunt multe cărțile pe care le-aș reciti. Mi-am promis că voi reveni la ele cândva, dar mai încolo. Prea am multe pe listă acum. Una dintre ele este Adam și Eva scrisă de Liviu Rebreanu. Seria de cărți pe care o ador, cu care pot spune că am crescut, este cea semnată de Anne Rice, Cronicile Vampirilor. Spun că am crescut cu ea pentru că am descoperit-o când aveam șaisprezece ani. Pe atunci am citit prima carte, Interviu cu un vampir. Anul trecut a apărut a 12-a carte din serie, Prince Lestat and the Realms of Atlantis, și care stă acum pe noptiera mea. Abia aștept să-i vină rândul.
Odată ce ai întâlnit cititori în serie asemeni ţie, cum ţi s-a schimbat percepţia privind fenomenul lipsei culturii în rândul oamenilor, cu precădere a tinerilor?
Am fost înconjurată mereu de cititori. Prietenii mei citesc, colegii la fel. Mă învârt în cercuri de cititori și asta face ca acest fenomen de care se vorbește să mi se pară un pic din altă lume. Da, e adevărat că unii nu citesc și, din păcate, sunt mulți. Cred însă că pot fi atrași către frumos, către cărți, către artă. Fiecare om are un punct sensibil, un buton care odată apăsat ceva în el se declanșează. Pentru unii se declanșează vizionând un film, pentru alții mergând la un vernisaj sau la o piesă de teatru. Îmi aduc aminte de o discuție la metrou, acum niște ani. Tocmai fusese o reprezentație a Teatrului Masca în stația de la Piața Unirii și, pe scările rulante, în fața mea, un ins îi spunea altuia că „trăncăneala ăluia” i-a făcut poftă de mers la teatru. Nu trebuie neapărat să căutăm noi arta, arta poate veni peste noi și ne face prizonieri fără să ne dăm seama. Arta este peste tot în jurul nostru și cred că tinerii au cele mai mari șanse de a fi „contaminați”.
Oamenii care doresc să scrie sau scriitorii tineri au șansa de a se promova?
Nicicând nu au avut scriitorii șansa de a se promova ca în zilele noastre. Trăim în era internetului, a lui Google și a rețelelor sociale. Suntem înconjurați de instrumente de promovare. Întrebarea corectă, în acest caz, ar fi legată de „cum”: cum se pot promova tinerii scriitori pentru a ajunge la cititori? Însă, înainte de a ne apuca să căutăm metode de promovare, trebuie să scriem. Cu cât scriem mai mult, cu atât devenim mai buni. Și cred că este valabil pentru orice domeniu: performanța se atinge prin muncă și dedicare. Foarte mulți caută să se promoveze (și se plâng că nu sunt luați în seamă) înainte chiar de a învăța să scrie. Dar asta e altă poveste. :)
Cum crezi că pot fi determinați oamenii, cu precădere tinerii să citească consecvent?
Cred că odată ce te-ai îndrăgostit de cărți, nu mai ai scăpare. Vrei să descoperi alte și alte povești. Așa și tinerii, îndată ce au descoperit plăcerea lecturii, vor căuta ei să citească mai mult. Cum îi facem să citească mai mult sau, cum spunem noi, în serie? Ascultându-i, oferindu-le cărțile potrivite vârstei și gusturilor lor, lăsându-i să aleagă. Uneori funcționează și acel „nu ai voie să citești cartea X”. Trebuie încercate toate variantele posibile, iar cea care mie îmi place mai mult este aceea a exemplului. Citesc și spun și altora, citesc și recomand cărțile care îmi plac. Citesc și mă laud cu asta. Nu de puține ori mi-au fost cerute recomandări de carte pentru că “am văzut că tu citești mult, poate îmi poți recomanda o carte din domeniul X”. Nu citesc atât de mult cât mi-aș dori, dar cu siguranță pot face recomandări din (aproape) orice domeniu – nu e greu să cer la rândul meu o recomandare.
Ce mesaj ai transmite celor care ne citesc, celor care visează la publicarea unei cărţi ori deschiderea unui blog?
Dorințele se împlinesc, dragilor! Am spus-o și o spun ori de câte ori am ocazia. Nu lăsați pe nimeni să vă stea în cale. Dacă doriți să scrieți o carte, scrieți-o! Dacă doriți să aveți un blog al vostru, o căsuță virtuală unde să bateți câmpii, atunci puneți mâna și deschideți-l (Google știe cum, întrebați-l!). Scrieți mult. Citiți și mai mult. Scrieți și citiți. Așteptați-vă să vă loviți de bariere, să fiți criticați, toate acestea nu vor face decât să vă ajute să deveniți mai buni. Fiecare piedică ar trebui să vă ambiționeze, să vă ducă mai aproape de realizarea visului. Iar atunci când veți ajungeți la capătul drumului, vă garantez că fiecare pas făcut va fi meritat.
Mulţumesc pentru timpul dedicat, mult succes şi înţelepciune îţi doresc, gânduri bune!
Îți mulțumesc și eu, draga mea! Îți mulțumesc pentru ocazia de face cunoscute proiectele mele, dar și pentru că am descoperit astfel oameni absolut superbi, invitații voștri. Abia aștept următoarele interviuri!
