Susținerea familiei și a celor din jur are un rol esențial pentru orice artist. Pentru Camelia, sprijinul familiei, al profesorilor și al prietenilor îi oferă acel imbold pentru a continua să încânte publicul cu muzica produsă de violoncelul ei drag. De curând, a petrecut un an la studii în Belgia, iar în rândurile următoare vom afla ce a experimentat de-a lungul șederii sale acolo.
Bună Camelia! Ne poți spune câteva cuvinte despre prima întâlnire cu muzica?
Bună ziua! Contactul cu muzica l-am avut probabil de când eram foarte mică, însă prima amintire pe care o am este concertul lui Luciano Pavarotti din Bucureşti în ’99. Aveam 4 ani şi cântăreţul urma să aibă concert în Piaţa Constituţiei. Părinţii mei, entuziasmaţi de orice mare eveniment din împrejurimea casei, au hotărât să mergem, şi, ca printr-o minune, jandarmii au lăsat oamenii să intre în curtea Palatului Parlamentului pe gratis. Vederea spre scenă era perfectă. Totul a fost o bucurie şi ţin minte că am fost impresionată.
De ce ai ales să cânţi la violoncel?
Când eram mici, sora mea era fană înrăită Apocalyptica, o trupa de rock formată din patru violoncelişti care cântau cover-uri Metallica. Îmi plăceau foarte mult şi mie, aşa că, atunci când s-a anunţat la scoală că putem face cursuri de violoncel în cadrul unei şcoli de muzică, am rugat-o pe mama să mă înscrie. Am fost foarte entuziasmată încă de la primele lecţii şi mă bucur că am început studiul violoncelului din propria iniţiativă.
Care a fost momentul în care ai decis că vrei să faci o cariera din muzică?
Nu ţin minte momentul exact în care am luat aceastã decizie. Ştiu doar că din primii ani de studiu am iubit violoncelul foarte mult (în mare parte datorită profesoarei mele). De asemenea, aveam rezultate bune, iar satisfacţia pe care o căpătam prin realizările de la violoncel era incomparabilă cu orice altceva. Fiind motivată de aceste sentimente, lucrurile au decurs firesc şi sunt foarte fericită că am urmat acest instinct şi că am primit susţinere din partea părinţilor mei.
Practica acestui instrument este destul de dificilă, cu multe note în registrul superior. Ce crezi că face violoncelul un instrument atât de special?
Cu siguranţă faptul că este instrumentul cel mai apropiat de vocea umană.
Violoncelul a căpătat de curând o foarte mare popularitate, atât în rândul iubitorilor de muzică uşoară, cât şi a muzicienilor profesionişti. Iubitorii de muzică uşoară interacţioneazã auditiv cu violoncelul mult mai des decât acum câţiva ani datorită trupelor precum 2Cellos, Apocalyptica și The Piano Guys, care sunt foarte active pe internet. Dovada acestui fenomen este numărul mare de elevi în şcolile de muzică şi existenţa claselor de violoncel, chiar şi în şcolile private, unde adulţii primesc lecţii de violoncel din simpla dorinţă de a cânta la acest instrument. Din partea muzicienilor profesionişti, violoncelul capătă din ce în ce mai multă recunoaştere ca fiind un instrument solistic. De exemplu, anul acesta este primul an în care marele concurs din Belgia, Queen Elisabeth a fost dedicat violoncelului, după decenii întregi în care s-a alternat anual între secţiile de vioară, pian, voce şi compoziţie.
Cum folosești timpul tău de practică muzicală? Pe ce parte pui cel mai mult accentul?
Încerc sã fiu cât mai eficientă posibil, iar de curând am învățat cã totul trebuie subordonat sensului şi frazării muzicale. Pentru mine este important să ştiu de la început despre ce este muzica pe care o cânt şi să îmi însuşesc stilul din care face parte. Bineînteles că în decursul învăţării unei piese, atenţia se mută întotdeauna pe diferite aspecte ale lucrării, dar încerc să nu neglijez niciodată sensul muzical, mai ales în momentele în care studiez tehinca.
Ai vreo experiență în ansambluri de cameră, cu precădere ansambluri de violoncel? Dacă da, ne poți povesti mai multe despre aceasta?
Maestrul Marin Cazacu, profesorul meu de violoncel are ansamblul Violoncellissimo în care toţi studenţii dumnealui şi mulţi din foştii studenţi cântă împreună. Pentru mine, fiecare repetiţie şi concert cu ei este o experienţă minunată. Clasa de violoncel din Bucureşti este o clasă deosebit de specială.
Cât de important este pentru tine să aduci noi piese în atenția audienței?
Din păcate, nu am avut încă ocazia să prezint lucrări în primă audiţie, dar cu siguranţă sunt deschisă să o fac.
Ai studiat în cadrul KASK & Conservatorium School of Arts Gent. Care sunt diferențele la nivel muzical pe care le-ai observat de-a lungul șederii tale în Belgia?
Din ce am observat în decurs de un an, diferenţele muzicale constau numai la nivelul atitudinii faţă de muzică, de colegi şi faţă de repetiţii. Cu toate că talentul sau performanţa instrumentală nu sunt mai înalte decât în Romania, cumva, rezultatele finale ajung să fie mai bune datorită faptului că există disciplină şi dorință vie de a face muzică. Bineînţeles cã acest fenomen se întâmplă datorită faptului că în Belgia, accentul cade pe calitatea activităţii tale muzicale şi nu pe cantitatea ei, aşa că studenţii au mai mult timp să pregătească un program, să cerceteze, să înţeleagă muzica în profunzime. Tot acest proces duce la un rezultat bun care oferă şi mai mult entuziasm pentru ceea ce urmeazã.
Se simte ca ești atât de pasionată de violoncel. Ai alte pasiuni si interese, în afară de violoncel și muzică?
În general, îmi aleg pasiunile şi interesele pentru a mă dezvolta şi a deveni un muzician mai bun. În momentul de față, călătoriile sunt pasiunea numărul unu.
Viața ta muzicală și cariera este asemeni celei pe care ți-ai imaginat-o? Există ceva ce ai fi făcut diferit pe traseul carierei tale?
Sunt foarte fericită de cum au decurs lucrurile până acum. Bineînțeles că dorinţa de a face mai mult şi de a fi mai bun este mereu prezentă, dar asta mă determină să fac paşi înainte şi să îmi îndeplinesc visele.
Facebook / Youtube / Instagram
Copyright © Foto Bogdan Filip