Cătălin VRABIE | Scriitor | Descopăr, descoperindu-mă

Omul pasionat de călătorii și de scris este într-o permanentă căutare de noi locuri pe care să le exploreze, să le descopere și să se redescopere pe sine o dată cu ele. Călătorului îi șade bine cu drumul, este zicala care se potrivește și în cazul scriitorului Cătălin Vrabie.

Ce ne poți spune despre pasiunea pentru scris? Cum a început totul?

Cred că pasiunea e călătoria. Scrisul a venit după, inspirat de ea. Totul a început în 2004 când am plecat să ating cel mai înalt vărf muntos din Europa – Vf. Elbrus din Caucaz (5642m). Mi-am dorit să iau notițe pentru a le putea povesti celor de acasă întâmplările într-o forma organizată, cronologic… ceea ce am și făcut – ba mai mult, le-am trimis câtorva reviste cu tematică alpină și de călătorie, care mi-au oferit spațiu pentru un articol. Apoi am plecat în Alpi, în Balcani, Yosemite etc. Mi-am tot luat notițe și am tot publicat articole pe această temă. În 2012 – la o săptâmână după ce mi-am susținut teza de doctorat am plecat în India – prima dată când plecam într-o călătorie de lungă durată (aproximativ cinci săptămâni) fără să fiu interesat de alpinism – voiam doar să mă relaxez lăsându-mă să mă pierd prin India. De data asta, notițele au fost atât de abundente încât s-ar fi putut constitui într-un întreg jurnal de călătorie. Editorii cu care lucram până atunci mi-au oferit sprijinul… și astfel, împreună cu Editura Neverland am publicat primul jurnal de călătorie (la acea vreme credeam că va fi și singurul) numit „Pierdut în India”. De aici, au urmat – încurajat de editură, prieteni, cititori și bineînțeles familie, următoarele patru (deocamdată – pentru că nu am de gând să mă opresc aici).

Care este prima carte care te-a introdus în lumea lecturii?

Oh! Eram micuț, 8 ani probabil, dar îmi aduc aminte foarte bine cartea. Este vorba despre „Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi” de Nikolai Nosov! Cei care au citit-o știu… este o carte de aventură și călătorie într-o lume fantastică, populate de pitici… nemaipomenit de potrivită vârstei. Am găsit-o minunată. Deși nu am înțeles la vremea aceea, dar acum, la maturitate, pot spune că am fost puternic influențat de ea… și iată-mă astfel că acum scriu și eu despre aventură și călătorie. Alt stil, altă abordare – dar aceiași tematică.

Cum influențează scrisul evoluția ta în toate rolurile pe care le ai? Ce înseamnă pentru tine scrisul?

Există vorba asta: „Numai cine nu scrie nu știe!” La ce se referă?! Ei bine… tocmai la faptul că aplecarea asupra scrisului influențează totul din viața celui care o face. Îți neglijezi puțin familia, prietenii etc… lucru care pentru un scriitor de jurnale de călătorie este și mai vizibil din motive lesne de înțeles – trebuie să facă și călătoria, nu doar să scrie despre ea. Apoi, inspirație nu ai la comandă. Nu e un job full-time… să te trezești la opt dimineața și să începi să scrii. Faci asta când ai o idee. Câteodată mă trezesc din somn și mă apuc de scris… altădată fac asta într-un aeroport, când, plictisit de așteptare, am timp să gândesc liber, neconstrâns de o anumită activitate, la ceea ce vreau să scriu. Consider scrisul destul de obositor pentru că are puterea de a umple spațiile goale… nu-ți mai poți oferi odihnă.

Cât timp ți-a luat să conturezi povestea din spatele primei tale cărți  „Pierdut în India – Jurnal de călătorie”?

După ce mă întorc dintr-o călătorie am nevoie cam de jumătate de an să finalizez povestea. Trebuie totuși să menționez faptul că îmi iau notițe zi de zi – ba chiar de mai multe ori pe zi, cu privire la locurile pe care le vizitez sau activitățile în care mă angajez, iar acasă încerc să le stilizez puțin, să le dau continuitate. Referitor la India, în particular, m-am întors din călătorie în septembrie 2012 și cartea a fost lansată în luna mai 2013, puțin deci peste jumătate de an.

Titlurile cărților tale poartă un laitmotiv care poate avea interpretări diverse. Ce ai vrut sa transmiți prin repetarea sintagmei „Pierdut în… ”?

În ultima carte publicată ”Pierdut în Filipine”, am oferit o explicație nuanțată puțin a „Pierdutului”… o redau în continuare: Am fost adesea întrebat de ce am ales „Pierdut în…” ca titlu pentru cărți, cât și pentru pagina de Facebook (mă rog, acolo e o mică variație – „Pierdut prin lume”, pentru că mi se pare că merge mai bine așa: https://www.facebook.com/pierdutprinlume/). Motivul: pentru că plec de acasă singur, fără niciun plan. Mă bazez pe localnici și alți turiști pentru a descoperi locuri și lucruri minunate în țara pe care o vizitez. Evident, am câteva waypoint-uri pe care trebuie să le ating și de a căror existență știu încă de acasă… dar atât. Două-trei. În rest, surpriză totală! Deși plec cu Lonely Planet-ul după mine, îl deschid abia când ajung la destinație. Ăsta este modul meu de a călători. Asta vreau să fac – să descopăr, descoperindu-mă. Pierdut fiind, trebuie totuși să am grijă să mă regăsesc (cum spunea d-l Sergiu Găbureac în prefața cărții „Pierdut în Nepal & Ladakh”) sau măcar să regăsesc drumul spre casă. Călătoria seamănă cu culesul florilor cumva… Buchetul format reprezintă cadoul cu care mă întorc acasă, la cei dragi.

 

Scrii în timp ce călătorești sau după ce revii din călătoriile tale rememorezi toate experiențele trăite?

Notițele sunt foarte valoroase. Ele, odată ajuns acasă, mă ajută să reconstitui povestea astfel încăt cititorul are impresia că merge cu mine atunci, acolo. Redau experiența cronologic pe zile, pe ore etc… cu maximul de acuratețe. Îmi notez prin intermediul oricărui mijloc pe care-l am la dispoziție: cu pixul pe un caiet – dacă timpul și spațiul îmi permit, pe telefon în format text sau chiar și folosindu-mă de el ca de un reportofon în ideea de a mă înregistra atunci când nu am posibilitatea să notez altfel (sunt poate într-un mijloc de transport aglomerat, într-o barcă pe o mare agitată, într-un safari prin junglă sau deșert, sau pur și simplu sunt în mers sau alerg). În plus, fac fotografii tuturor plăcuțelor informative de la siturile pe care le vizitez. Toate acestea le salvez în Dropbox regulat, la finalul fiecărei zile (chiar și notițele făcute cu pixul le fotografiez și le uploadez pe Dropbox). Acasă, îmbrac experiența cu informații despre locurile vizitate, cartea finală fiind mai mult decât un simplu jurnal de călătorie. E o incursiune în cultura și tradiția locurilor vizitate, cu multe informații pe care le culeg de la localnici – fiecare carte are secțiuni intitulate „Voices from inside” în care invit câțiva prieteni de ocazie – rezidenți ai țării pe care o vizitez și cu care țin legătura, să descrie un anumit aspect din viața lor: educație, politic, religie, cultură etc… Toate acestea, alături de o selecție de câteva zeci de fotografii și adesea câteva secțiuni de self-thinking, formează cartea care iese de sub tipar.

În funcție de ce criterii îți alegi destinațiile de călătorie?

Foarte dificilă întrebarea. Oricum, totul se învârte în jurul unei curiozități intelectuale pe care am avut-o dintotdeauna. Acesteia, dacă e să-i adăugăm și gândirea din spatele zicalei „Când pleci de acasă și nu ai niciun drum stabilit, oricare ți se pare bun!” ar trebui să ofere răspunul complet. Lăsând la o parte artificiile astea, mărturisesc că nu am nicio formula atunci când fac alegerea. Poate cineva cu care m-am întâlnit într-o călătorie anterioară m-a influențat, poate am citit o carte sau am vazut un colaj de fotografii… Toate astea se pot coagula într-o decizie. Aș vrea să știu și eu cum îmi aleg destinațiile!

Cum reușești să împletești cariera profesională, cea de profesor în cadrul universitar – SNSPA cu cea de autor?

Se îmbină minunat, zic eu. Pe lângă jurnalele de călătorie asupra cărora se orientează interviul acesta, am mai semnat și câteva manuale studențești precum și articole de specialitate în publicații academice. Calitatea de cadru didactic îmi oferă rigoare și mă ajută să structurez ceea ce scriu. Invers, autorul de carte de aventură și călătorie, îl ajută pe profesorul-cercetător să-și folosească imaginația și creativitatea la maxim.

Ai vizitat țări diferite precum Cambodgia, Nepal, Filipine, India etc. Ce aspecte la nivel intercultural te-au impresionat cel mai tare la fiecare dintre ele?

Dețin deja un doctorat, dar îmi doresc să mai fac unul în antropologie – e prima dată când declar asta public. De ce? Tocmai pentru că vreau să văd ce au în comun civilizații care de-a lungul istoriei nu s-au întâlnit niciodată (neluând în calcul timpurile moderne). Aș vrea să văd și să înțeleg ce au în comun civilizațiile din America de Sud cu cea din Egipt, Europa și cu cele din Asia… Mi-ar plăcea mult să aprofundez subiectul… am însă nevoie de timp. Ca să răspund totuși întrebării, între toate țările menționate, precum și în altele, cea mai frumoasă surpriză o constitue ospitalitatea oamenilor, bunătatea și frumusețea lor. Peste tot, deși sunt de religii diferite, cu sisteme politice diferite, oamenii au fost deosebit de calzi și buni cu mine. Deschiderea de care au dat dovadă mi-a fost de mare ajutor. Consider ospitalitatea (și în acest termen introduc orice atitudine de bunăvoință declarată de un localnic unui călător) ca fiind un shortcut de la om la om, o scurtătură care traversează religiile și sistemele politice ca și cum acestea nu ar exista.

Cum vezi viitorul cărţii în România?

Din discuțiile cu editorii cu care colaborez (Editura Neverland, ProUniversitaria, etc) referitoare la acest subiect, pare că piața de carte este în creștere ușoară. Particip regulat la evenimente precum Bookfest sau Gaudeamus, atât în calitate de cititor cât și de autor care-și lansează cărțile – nu pot să nu văd numărul mare de participanți. Știu, înțeleg sensul întrebării, multă lume astăzi preferă să citească de pe tablete, telefoane etc. Este adevărat… dar cei mai mulți dintre aceștia citesc articole de presă sau fac o cercetare pe un subiect dat. Prea puțini citesc literatură astfel – iar din cei care o fac, mulți, în confortul casei lor, preferă cartea tipărită. Sunt cadru didactic pe discipline de IT și nu pot să nu văd forța cu care tehnologia înlocuiește tot ce-i vechi. Ne vom adapta la asta… și da, poate cărțile toate vor fi electronice la un moment dat, dar cineva tot trebuie să le scrie.


Facebook / Pierdut Prin Lume / Cărturești / Elefant
Copyright © Foto Cătălin Vrabie

Niciun comentariu înca

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.

Inline
Inline