Cristi DUCA | Pian | Never miss an opportunity to teach…

Bună ziua, domnule profesor! Pentru că suntem la începutul interviului, aş dori să aflu câte ceva despre inceputurile dumneavoastră. Ca om, ca artist…

Bună ziua! Nu aș putea spune că a fost ușor, chiar dacă dragostea pentru pian și pentru muzică în general am dezvoltat-o încă din vremea în care nici nu știam să rostesc bine cuvintele . Că nu m-aș imagina să mă ocup cu altceva, da, aș spune-o cu cea mai mare ușurință și sinceritate.

Când v-aţi descoperit dragostea pentru pian? A fost uşor să vă daţi seama că veţi porni împreună într-o călătorie pe termen lung?

Nu m-am născut într-o familie de muzicieni, dar cu toate acestea, părinții mei ascultau destul de multă muzică și au avut grijă să-mi ofere tot ce este mai bun, din toate punctele de vedere și pentru asta le sunt recunoscător pentru totdeauna. Tatăl meu era pasionat de sunet și asculta de multe ori benzi de magnetofon, casete sau placi de vinil. Din start am fost fermecat. Țin minte că ascultam și mă uitam ore în șir la cum se “învârte” muzica și că mereu îi sâcâiam pe ai mei cu întorsul plăcilor. Era magie pentru mine ce se întâmpla acolo, cum de ieșea sunet din așa ceva. Am fost norocos că mi-a plăcut să ascult și că am avut ce și la ce să ascult muzică. Am căpătat încă de mic o orientare a sunetului și a ritmului fără de care nu cred că reușeam să merg pe acest minunat drum.  Primul pian pe care l-am întâlnit a fost cel de jucărie, de la grădiniță. Reușeam să reproduc linii melodice ale unor piese care îmi plăceau. Era jucăria mea preferată. Văzând această înclinație a mea către muzică, părinții au decis să mă înscrie la Liceul de Artă din Ploiești. Știu că în urma testării am reușit cu media 10 și am fost repartizat la vioară. Am plâns mult…atât de mult încât m-au lăsat la “piam”. Așadar, am început studiul pianului din clasa I, cu doamna Mădălina Dumitru, pe care am iubit-o încă de la primele ore de curs. Eram pur și simplu fascinat de absolut tot ce se întâmpla la ora de pian și eram nerăbdător să aflu tot ce se putea afla despre muzică. A fost un drum greu, dar frumos totodată, pe care încă nu l-am terminat și sincer nici n-aș vrea să se termine. Au fost și momente frumoase dar și grele, dureroase, clipe unice, care au necesitat multe sacrificii atât din partea mea, cât și a părinților și profesorilor mei, însă cu mâna pe inimă spun că se merită și sunt sigur că dacă aș putea s-o iau de la capăt, tot asta aș face garantat.

Cum aţi luat decizia de a deveni profesor, de a deveni unul dintre mentorii viitoarei generaţii de pianişti?

N-a fost o decizie pur și simplu…În cei patru ani de studii de licență și doi ani de studii de masterat la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, am avut șansa de a fi îndrumat de mari profesori. Maestrul meu de pian, Csiky Boldiszar a fost prima persoană genială în adevăratul sens al cuvântului pe care am întâlnit-o și pot spune că m-a inspirat mult prin toată activitatea sa, atât artistică, cât și didactică. Prima dată când am predat, a fost undeva prin anul 3 sau 4, la un modul pedagogic. Mi-a plăcut din start. Felul în care poți împărtăși cu altcineva bucuria muzicii, bucuria de a interpreta la pian. Ba mai mult de atât, m-a făcut să înțeleg mai bine ce se întâmplă într-o partitură. Există un citat celebru și foarte adevărat, cu care sunt întru totul de acord: Never miss an opportunity to teach; when you teach others, you teach yourself. – Itzhak Perlman. După ce am terminat cei patru ani de studii de licență, m-am întors în liceul unde am fost elev 12 ani, de data asta în calitate de profesor.

Ora Pian prof. Cristi Duca

Nu am putut omite faptul că sunteţi singurul profesor de pian din România care s-a preocupat de înscrierea elevilor săi la olimpiada ArtMinds. Chapeau! Ce v-a făcut să fiţi minoritar în această majoritate plină de indiferenţă?

Sunt deschis la noi metode de promovare. Vreau să țin pasul cu toată avalanșa tehnologică a timpurilor pe care o trăim. Mi-a plăcut din start ideea acestui concurs on-line. Faptul că organizarea este ireproșabilă, site-ul este foarte bine pus la punct și că juriul este format din nume prestigioase ale muzicii clasice contemporane m-a atras, atât pe mine cât și pe elevi. Sunt sigur că pe viitor, acest concurs se va bucura de o mai multă atenție. Mă voi ocupa de promovarea acestuia, dacă mi se va acorda posibilitatea. Este o nouă experiență care aduce bucurie mai ales copiilor. Nu vă pot explica bucuria pe care au avut-o când i-am invitat în așa-zisul “studio de înregistrări“ ca să “tragem duble”. Studiul unei piese trebuie să aibă o finalitate, iar faptul că aceasta se poate realiza și sub formă de expunere video-audio dată spre jurizarea on-line a publicului prin vizualizări, aprecieri și comentarii, aduce multă fericire copilului.

Spuneţi-mi câte ceva despre elevii participanţi la olimpiadă. Înţeleg că sunt 6 la număr.

Am mai mulți elevi. Pe toți îi apreciez. Fiecare are ceva special și de toți mă ocup în aceeași măsură. Însă cei șase participanți își dau interesul ceva mai mult și atât ei cât și părinții lor au înțeles că nu prea poți să te abați de la traseu și că trebuie să fii constant în ceea ce faci. Cei mici, Alexia și Iosif sunt pe drumul cel bun, le place pianul, sunt atrași de muzică, vin cu plăcere la orele de pian, își dau silința. De multe ori ne chinuim să înțelegem lucruri simple, dar în final reușim să ducem la bun sfârșit ce ne-am propus. Trecem la “grupa mijlocie”, unde îi avem pe Justin și Petrică. Pe Justin l-am cunoscut când era clasa a patra. Nu-l vedeam să treacă mai departe în clasa a V-a la pian, dar am a muncit și am dovedit că putem, recuperând mult din urmă. Sunt convins că va reuși să evolueze frumos. Petrică a fost primul meu elev. Încă de la prima oră mi-am dat seama de talentul și de calitățile sale. Mă bucur să văd că este mereu în continuu progres și sper să fie și de acum înainte. A avut multe momente bune pe scenă, unele chiar foarte bune și a reușit să obțină multe premii. Aștept cu nerăbdare maturitatea celor doi, conștientizarea studiului la pian și responsabilitatea, care câteodată lipsește. Trecem la ”grupa mare” unde avem bobocul de liceu, Daniel și ultimul an de liceu, Cristiana. Daniel este un elev conștiincios, înzestrat cu talent și cu pasiune, care își dorește multe și în scurt timp. Uneori îi lipsește răbdarea și trece peste lucruri elementare dar împreună reușim să le recuperăm. Este într-un progres fantastic și știu sigur că va continua pe acest drum mult timp de aici inainte. Cristiana mai are puțin și intră la Conservator…țin minte că a venit să-mi ceară Rhapsody in blue când îl pregăteam pentru examenul de masterat. De cum am vazut-o așezându-se la pian, m-am blocat puțin. O atitudine cum rar întâlnești. Și nu era recital sau concert, ci o banală încălzire sau citire de note la prima vista. Felul în care trăiește muzica este fantastic. Cred că este fanul nr. 1 Gershwin. A reușit să cânte deja cu orchestra filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești Rhapsody in blue și Concertul in Fa. Un succes enorm. O mai stresez eu cu câte un Bach, Mozart, Beethoven, Liszt, Enescu, dar o să înțeleagă mai târziu că sunt indispensabili evoluției pianistice. Vede ea la Conservator…O elevă ce posedă o maturitate de necrezut pentru vârsta ei, conștiincioasă, serioasă, talentată, care nu știu cum o reuși să cânte cu niște mânuțe așa de mici de nici octava nu o cuprinde cu ușurință. Aceștia sunt cei 6 magnifici de care sunt mândru. Trebuie să fim un trio unit ca să evoluăm…profesor-elev-părinte. Mă bucur să le fiu metor și sper să aibă răbdare cu mine cum și eu am răbdare cu ei și credeți-mă, câte odată chiar foarte muuuultă răbdare.

Încă o întrebare despre elevii dvs.. Credeţi că vor profesa în România, sau vor alege meleaguri străine?

Țin să menționez că și la cultură generală sunt foarte bine cotați. Cred că indiferent ce cale ar urma, vor fi strânși legați de țară și de oamenii importanți din viața lor. Defapt, ceea ce îmi doresc pentru ei este să muncească atât de mult încât să obțină ce alții obțin numai dacă părăsesc ceea ce se numește “acasă”. Este foarte greu să stai departe de cei pe care îi iubești. Știu din proprie experiență.

fb_img_1479846731043

Cum e să fii profesor de pian în această ţară? Vă pune sistemul piedici?

Nu știu cum este în altă țară…dar nu este deloc ușor. Raportat la ceea ce fac profesorii de cultură generală și mai ales învățătorii și educatorii, consider că este mult mai ușor ceea ce fac eu. TOATĂ STIMA ȘI TOT RESPECTUL pentru colegii mei menționați mai sus. Cei ce reușesc să educe și să țină sub control o clasă întreagă de elevi, sunt cu adevărat eroi. Sistemul doar asta știe să facă. Pe cine nu a încurcat sistemul vreodată? Se insistă pe documente, sarcini inutile, metode aberante, care te abat pe tine ca profesor de la sarcina pe care trebuie s-o îndeplinești. Nu mai contează rezultatele pe care le-ai îndeplinit concret, premii, recitaluri, concerte, etc. Am ajuns la concluzia că până la urmă nici facultatea nu prea mai înseamnă mare lucru…Din păcate ajungi să muncești mult, să pui suflet și să nu fii apreciat. De la an la an ne plângem că nu mai avem profesori și doctori, dar din păcate chiar și cei care vor să profeseze în țară sunt tratați cu indiferență. Ceva trebuie schimbat, dar în bine. Să luam drept exemplu un model din afară. Sistemul de învățământ pune piedici atât profesorilor cât și elevilor. Să mă ierte restul colegilor, dar nu putem avea pretenția de la elevi să fie exemplari la fiecare materie pe care noi o predăm. Vorbesc mai ales din punctul de vedere al elevului ce frecventează un liceu de specialitate. Cred că cel mai bine ar fi dacă fiecare dintre noi ne-am pune unul în locul altuia. Profesorul în locul elevului și invers iar cei care stau la baza sistemului de învățământ, în locul amândurora.

Să revenim la dumneavoastră. V-am ascultat înregistrările postate pe YouTube şi am sesizat că unele sunt compoziţii proprii. Ce vă inspiră?

Era o perioadă când mă mai jucam cu compoziția. O făceam în timpul liber. Acum nu prea mai este timp liber și nici cu Yt-ul nu mai cochetez. Dar or să mai urmeze trăsnăi muzicale. Stările emoționale în general. Mă așez la pian și îmi vărs nervii sau bucuria, veselia, ori tristețea în clape. De multe ori chiar îmi place ce iese și mă apuc să o scriu și să o dezvolt. Sunt destul de multe piese în așteptare. Când voi avea timp, probabil o să mă mai ocup, însă momentan am alte planuri. Oricum era un hobby, nu consider că ar fi ceva serios.

Ce vă propuneţi în viitorul apropiat, ce proiecte aveţi?

Tare mult mi-ar plăcea să aprofundez jazz-ul. Cânt cu încă doi colegi din orchestra filarmonicii. Ne numim Zoom Trio, ne-am înființat cam acum un an și incercăm să abordăm ușor-ușor piese de jazz. Urmează recitaluri, concerte, etc. Pe partea didactică voi continua cu gradele și eventual cu doctoratul și voi continua să pregătesc elevi doritori sa înveţe muzică. Mai sunt și alte proiecte dar prefer sa le țin secret.

In final, un sfat pentru toti iubitorii de arta, de la mic la mare, de la pasionati, incepatori si pana la profesionisti.

Este greu să dau un sfat…în artă trebuie să ai răbdare. Să ai răbdare când asculți o piesă muzicală, când o studiezi, când o interpretezi. Să ai răbdare să privești un tablou sau o sculptură. Să încerci să înțelegi, să cercetezi și să-ți dorești cu adevărat să știi ce se întâmplă într-o operă de artă. Mergeți cu bucurie la Filarmonică, Teatru, Operă, pentru că numai așa vă veți bucura sufletul. Fiți curioși de ce s-a creat de-alungul timpului, iar cei profesioniști, să nu uite că odată și ei au fost mici, începători și să aibă răbdare.

Mulțumesc mult pentru interviu! Vă doresc mult succes pe viitor și sper să ne revedem cu bine la următoarele ediții.

https://youtu.be/fPDzBIX7js0

.

Interviu Edelina Bejan
Foto Cristi Ducă
Facebook Cristi Duca

Niciun comentariu înca

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.

Inline
Inline