Plecat din ţară de la vârsta de 17 ani pentru a studia muzica la cel mai înalt nivel, Cristian Măcelaru este unul dintre cei mai mari dirijori de talie internaţională. Românul, în prezent dirijor al Orchestrei Simfonice din Philadelphia, ne dezvăluie în interviu faptul că a ajuns la această performanţă prin multă muncă, dar şi prin dorinţa de dezvoltare individuală. Își dorește ca şi în România sălile de concerte să fie pline, aşa cum sunt în afară.
Ştiu că proveniți dintr-o familie de muzicieni. La ce vârstă aţi descoperit pasiunea pentru muzică?
Dintotdeauna am fost pasionat de muzică. Nu pot să spun că a fost o vârstă anume la care mi-am ales cariera.

La 17 ani aţi plecat în SUA pentru a studia muzica. Cum a fost despărţirea de familie şi cât de repede v-aţi acomodat acolo?
M-am acomodat foarte ușor, deoarece eram atât de bucuros să pot învăţa şi studia muzica la un nivel inalt împreună cu mulţi alţi copii de vârsta mea care-şi doreau să facă muzică cu aceeaşi intensitate şi pasiune ca şi mine. Aceasta m-a ajutat să trec peste „dorul de casă” şi să-mi îndrept toata energia spre muzică.
În ce masură credeţi că dacă nu aţi fi avut oportunitatea să plecaţi în afară, aţi fi mai ajuns aici, unde sunteţi astăzi?
Cu siguranţă viaţa mi-ar fi fost diferită. Multe uşi mi s-au deschis pentru a avea acces la muzicieni foarte buni, profesori extraordinari care m-au împins înainte. Sigur, şi eu am încercat să mă folosesc de aceste ocazii şi să studiez cât mai mult posibil pentru a beneficia din plin de ceea ce mi se oferise.
Aveți o multitudine de realizări care v-au propulsat în rândul celor mai mari şi mai tineri dirijori de talie internațională. Aţi avut o viziune clară asupra parcursului dumneavostră artistic, aţi avut obiective bine definite?
Mi-am dorit dintotdeauna să fac orice lucru la cel mai înalt nivel posibil. Şi într-un fel, am ştiut cumva în inima mea că voi ajunge unde sunt. E important să avem ţeluri în viaţă, dar care să aibă mai mult de-a face cu dezvoltarea noastră individuală şi mai puţin cu succesele profesionale. În acest fel, putem să continuăm să creştem şi să ne dezvoltăm artistic.
Care este reţeta succesului sau, mai bine zis, există o reţetă a succesului?
Munca
După ce numele dumneavoastră a devenit cunoscut în lume, cum aţi fost primit în România?
Cei care au apreciat calităţile mele artistice în trecut, le apreciază şi acum. Iar cei care nu m-au înţeles atunci, nu înţeleg nici acum.
Locuiţi şi dirijaţi în străinătate. Unde vă simţiţi mai bine pe scenă? Acolo sau aici, în România?
Pe scenă mă simt cel mai bine, acolo unde artiştii cu care colaborez împărtăşesc cu mine dorinţa de a lucra şi de a darui publicului un concert de un nivel artistic foarte ridicat. Asta se întâmplă în locuri diferite în lume.
Este vreo diferenţă între publicul român şi cel din State?
Îmi doresc foarte mult ca publicul român să fie mai mare şi mai doritor de muzica pe care o prezentăm pe scene. De multe ori intru pe scenă în România la începutul unui concert şi sunt surprins de faptul că nu este fiecare loc plin. În marea majoritate, la orchestrele pe care le dirijez în afara României, mai toate concertele sunt „sold out”. Nu din cauza numelui meu, ci din dorinţa publicului de a auzi concerte cu muzică clasică. Aştept acest lucru şi din partea publicului din România.

Există vreun lucru pe care obişnuiţi să-l faceţi, de fiecare dată, înainte de concert?
Depinde foarte mult de programul pe care-l voi dirija. Cateodată, simt nevoia să mă odihnesc, dar de foarte multe ori merg să fug sau cel puţin să fac o plimbare care să-mi elibereze mintea de orice alte gânduri.
Cum vă petreceţi timpul liber? Ascultaţi si altfel de muzică în afară de cea clasică?
În timpul liber, de obicei încerc să nu ascult nimic. Am doi copilaşi cu care încerc să petrec cât mai mult timp posibil, mai ales că eu călătorind săptămânal nu ne vedem aşa de des.
Cât de important este festivalul „George Enescu” pentru România şi cum este văzut acesta în străinătate?
Festivalul Enescu e foarte bine cunoscut în afara României şi apreciat. Este cu adevărat ceva de care mă mândresc şi care aduce mult renume, nu numai compozitorului nostru Enescu, dar şi ţării noastre.

Orchestra este cea care reuşeşte să transmită ideea compozitorului. Puteți face o comparaţie între orchestrele din SUA şi cele din Europa?
Fiecare orchestră are calităţile ei aparte. Iar artiştii care le formează sunt foarte „internaționali”. De aceea, nu cred că mai există caracteristici naţionale, ci numai individuale ale diferitelor orchestre.
Luna aceasta aţi fost invitatul prestigioasei Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam. Puteţi să ne povestiţi despre această experienţă?
RCO este una dintre orchestrele mele preferate. Are un sunet extraordinar de rafinat dar şi o flexibilitate care invită dirijorul să interpreteze cu uşurinţă. A fost o experienţă foarte pozitivă şi concerte pe care nu le voi uita niciodată.
Aţi pus bazele unui proiect de formare şi susţinere a tinerilor muzicieni, numit Crisalis Music. În ce măsură credeţi că fără o îndrumare potrivită, potenţialul unui tânar nu poate fi exploatat la adevărata sa valoare?
E extrem de important ca un tânar cu potenţial să primească o îndrumare potrivită. Foarte mult din ceea ce învăţăm noi ca muzicieni, „furăm” de la profesorii şi mentorii noştri. În acest fel, suntem parte dintr-o linie care ne ajută să avem această conexiune directă cu Mozart, Beethoven sau Bach.
Facebook / Website / Artminds Hall of Fame / Twitter / AskhonasHolt
©Foto www.macelaru.com