De la autoironie şi (mult) umor, la nuanţe de autoanaliză şi introspecţie, în seria cărţii „Eu împotriva mea”, vei regăsi un fel aparte de a vedea înţelesul cuvintelor.
Bună, Daniel! Pentru început, pentru ca cititorii să te cunoască mai bine, spune-ne câteva lucruri despre tine, pe scurt și despre cum s-a conturat pasiunea ta pentru scris.
Despre mine… Asta e partea pe care o urăsc în fiecare interviu, așa că o sa fiu succint ca să scap repede de ea (râde). Îmi place să cred că sunt un tip sociabil, perseverent și harnic, dar știu de altfel că sunt un încăpățânat și, câteodată, prea grăbit să văd esențialul din lucruri.
Cât despre scris, așa-zisa pasiune a început, bineînțeles, prin citit. Citesc de mic și astfel mi s-a dezvoltat o imaginație care de cele mai multe ori m-a condus numai către belele. Tot această imaginație mă face să văd lucrurile într-un mod diferit față de cum sunt ele prezentate în cotidian, așa că m-am decis să-mi exprim și eu perspectiva într-un mod tipic mie.
Ce te inspiră să creezi? Cum îți alegi subiectele abordate în cărțile tale?
Sunt inspirat, în principal, de oameni, de acțiunile lor și de cuvinte. Îmi place să mă joc cu înțelesurile cuvintelor și să exprim și altceva pe lângă povestea în sine. Mă inspiră și tehnologia și efectele acesteia asupra modului nostru de viață. De altfel, cea mai mare sursă de inspirație, pentru mine, rămâne prostia umană. Pare a fi o resursă nelimitată, deși este exploatată orbește de o multitudine de indivizi.
Care e atmosfera pe care o preferi atunci când începi să scrii la cărțile tale?
Nu sunt genul care aprinde lumânări parfumate, angajează trubaduri să cânte pe fundal și tot felul de bufoni să facă scamatorii pentru a-mi declanșa consacrata „scânteie”. Nu! Am nevoie doar de o pereche de căști și de o muzică bună, plus ciocolată. De obicei, ideile îmi vin din mers, căci de oameni dau atunci când ies pe afară. Îmi adun ideile și gândurile, cărora le dau o formă atunci când ajung acasă.
Ai scris deja două volume din seria cărții „Eu împotriva mea”.
Cum te-a transformat întregul proces prin care ai trecut până acum?
Eu sper să nu mă fi „transformat” în niciun fel. Tot ce s-a modificat e subiectul miștourilor făcute de prieteni (râde). Ce-i drept mi-am făcut mai multe cunoștiințe în domeniul literar și ceva prieteni, dar nu am între ei vreun mentor care să-mi fi arătat „calea” și să mă fi metamorfozat în cine știe ce fudul. Și mă bucur pentru asta. Ce s-a schimbat însă, e atenția cu care trebuie să scriu cuiva – „Doamne fere!” de vreo greșeluță că sar șacalii pe mine. Să le explice cineva că nu am scris DOOM-ul, ci o carte de ficțiune!
Cum reacționezi atunci când ai momente dificile, ce te motivează să continui în clipele de cumpănă, când totul se „clatină” în jurul tău?
Din păcate, momentele dificile în domeniu nu țin de competențele mele. În ceea ce privește scrisul, nu am momente de blocaj sau lipsă de inspirație. Singura mea mare problemă e timpul care nu îmi ajunge oricum l-aș împărți… Poate doar să fie ziua de 25 de ore să mai am și eu timp pentru mine.
Dacă ar fi să renunți la pasiunea pentru scris, care ar fi principalele motive?
În primul rând eu scriu pentru mine. Când îmi vine să scriu, mă pun la laptop și scriu. Dacă nu aș mai avea impulsul ăsta, probabil că nu m-aș chinui să îmi impun actul de a scrie. De altfel, dacă nu ar mai plăcea cititorilor ceea ce scriu, nu aș vedea sensul publicării cărților, nu neaparat al scrisului. Să reiau: îmi place să scriu și să îmi citesc, peste un timp, gândurile, e un fel de a conserva o parte din mine. Când asta nu va mai fi o plăcere, scrisul nu va mai fi o pasiune, deci va dispărea de la sine. Sper totuși să nu se întâmple asta.
Cum reușești să-ți organizezi stilul de viață, astfel încât să păstrezi esențialul și doar prioritățile în echilibru?
Greu. (râde) Prioritățile mele diferă destul de mult față de cele ale societății de astăzi, așa că pentru mulți par un dezechilibrat și plec mereu cu a doua șansă. Cu toate astea, am reușit mereu în domenile în care mi-am concentrat atenția și voința, astfel că eu consider că mi-am găsit echilibrul în viață, chiar dacă asta este, poate, doar părerea mea. În principiu, acord atenție doar lucrurilor care mă atrag și le ignor total pe celelalte.
O vorbă înțeleaptă spune că: „dacă nu-ți faci tu planurile, vei sfârși să lucrezi la planul/planurile altora.” Când plănuiești să lansezi de-al treilea volum?
Vorba asta nu știu cine o spunea, dar probabil tipul avea propria editură. (râde)
Momentan aștept reeditarea celui de-al doilea volum. Dupa asta pot să îmi fac planuri pentru ce va urma.
Dacă crezi că nu divulgăm prea multe, ce alte „suprize literare” (ne) pregătești pe viitor?
Momentan lucrez la un altfel de roman, un SF din punctul meu de vedere, deci niciun extraterestru prezent. Nu alte galaxii, nu fantome tinere și neliniștite cu care să interacționăm prin messenger, nu călătorii în timp sau alte idei fumate până după filtru. Lucrez la ceva ce, până acum, eu nu am mai întâlnit ca idee și de aceea nu sunt foarte sigur că o să îmi iasă. (râde) E mai dificil decât credeam inițial, dar e plăcut.
Care ar fi momentul în care ai putea spune că ți-ai îndeplinit misiunea ca scriitor?
Uite o chestie la care nu m-am gândit…plănuiesc „misiunea” pe fiecare carte în parte. Sunt la început și nu mi-am stabilit un target atât de îndepărtat. Îmi doresc, cu fiecare pagină, să acord un timp plăcut cititorului. Alte planuri nu am deocamdată.
Să ne imaginăm că ai putea călători în timp și ai fi mentorul celui care erai acum 10 ani. Ce i-ai transmite copilului de atunci?
Călătoriile în timp deci… Mda, cred că i-aș transmite niște titluri interesante pe care le-am citit acum și i-aș spune cu ce să nu își piardă vremea. Atât…bine, poate și numerele de la lotto. (râde)
.
Facebook
©Foto Daniel Botea