Edith MIHAICIUC | Make-up artist | Un suflet de artist care pictează chipul solistului „Carla’s Dreams”

Edith, motivată de dragostea pentru artă, inspiră oamenii prin mici ingredinte cheie…

Bună, Edith. Povestește-ne despre momentul în care te-ai decis să devii make-up artist și să-ți expui pasiunea pe chipurile oamenilor.

Inspirația pentru această alegere a venit de fapt din partea celor apropiați mie. Mereu am fost un „suflet de artist”, așadar atunci când a venit propunerea de a lucra ca make-up artist, mi s-a părut o idee genială.

Ce te-a motivat să alegi acest drum al artei?

Motivația a fost însăși dragostea pentru artă. Știam că trebuie să am o carieră în care creativitatea și o mână bună să fie elemente definitorii, de asemenea, a fost foarte important pentru mine să nu fiu constrânsă de un program de lucru rigid și monoton. Pentru unii oameni, o anumită doză de rutină este un aspect care le conferă siguranță. Pentru mine în schimb, este un lucru groaznic. A fi make-up artist îmi și conferă această libertate pe care mi-am dorit-o.

Cum ai reușit să ajungi make-up artist pentru interpreții de renume ai României?

M-am bucurat de sprijinul neîntrerupt și necondiționat al iubitului meu Jona și al prietenilor foarte apropiați. Și ei sunt artiști și m-au putut ajuta nu doar moral ci și într-un mod practic. Mai mult decât atât, sunt anumite ingrediente cheie de care ai nevoie pentru a reuși într-un astfel de domeniu, și din fericire, consider că Dumnezeu m-a înzestrat cu cel puțin o bună parte din ele.

Când și cum a început colaborarea ta cu Carla’s Dreams?

Pe la finalul anului 2014 am lucrat pentru prima oară cu cei de la Carla’s Dreams, pentru un press day la Global Records sau un radio. Tot primesc întrebarea asta, cred că ar trebui să caut cumva momentul exact, haha.

Ce sentiment ai avut când ai pictat pentru prima oară fața interpretului?

Eu îi cunoșteam deja pe băieți și pe solist într-o oarecare măsură, așa că sentimentul a fost unul de lejeritate. A trebuit să întreprind una dintre activitățile mele preferate, pictura, pe chipul unor persoane pe care deja le știam. Pentru o primă colaborare profesională, a fost super.

Multe persoane au curiozitatea de a vedea chipul solistului fără mască. Cum arată acesta și cum l-ai descrie ca persoană?

Cred că îți poți da seama că ține de secretul profesional să nu îl pot descrie. Și nici nu îmi doresc, este parte din farmecul lui, ca identitatea lui să fie învăluită de mister, chipul lui să fie necunoscut. Așa cum spune chiar el, „Carla’s Dreams ești tu”.

Unele machiaje sunt de o complexitate deosebită. Cât durează să-i machiezi pe toți băieții din trupă?

Rareori îi mai machiez eu pe băieții din trupă, acest lucru se întâmpla la început și dura destul de mult. Acum ei și-au dezvoltat fiecare un stil propriu și de obicei se machiază singuri. Când este nevoie de figurație specială, pentru videoclipuri sau alte evenimente, mă ajută asistenta mea. În principal, eu mă ocup de solist.

Când consideri că îl vom vedea pe solist cu o pictură mai minimală?

A avut și picturi minimale, chiar și pentru ultimele gale de la X Factor a dorit ceva inspirat din Rorschach și l-ați putut vedea doar în alb și negru, destul de simplu. Pentru a-i ascunde trăsăturile, totuși trebuie conturate ceva elemente.

Edith Mihaiciuc

Cum te simți când ai pensula în mână și accentuezi trăsăturile artiștilor?

Mă simt extraordinar. Extraordinar pentru că fac ceva ce iubesc.

În momentul actual, colaborezi și cu alți artiști ai României? Ai dori să-ți pui în valoare pasiunea și cu alte personalități importante românești?

Da, colaborez cu diverși artiști și mi-ar face la fel de multă plăcere să lucrez cu oricare dintre ei.

Ce sfaturi le-ai recomanda oamenilor iubitori de artă și celor care își doresc o carieră de make-up artist?

Cred că cel mai important lucru în această sferă este ca arta pe care o privești sau o creezi să îți evoce anumite sentimente, să te inspire mai departe și să trezească anumite trăiri în inima și în mintea ta. Altfel nu este artă. Cât pentru o carieră de make-up artist, consider sunt absolut indispensabile pasiunea, o mână bună dar și maleabilitate și un caracter plăcut, pentru că presupune totuși lucrul cu oamenii.

.
Facebook Edith Mihaiciuc
Foto Edith Mihaiciuc

Niciun comentariu înca

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.

Inline
Inline