Evelina ANDRIEȘ | Harpistă | Toți artiștii dispun de o șansă ce se ivește poate doar o dată în viață

Un suflet sensibil față de artă care crede că „tinerii din ziua de astăzi au mare nevoie de a cunoaște muzica pentru a-și dezvălui latura sensibilă, umană, în esența ei”. Evelina e conștientă că studiul constant și munca în echipă – colaborarea dintre artiști, sunt unele din cheile ce deschid porțile succesului.

„Elegie” pentru Harpă și Violoncel | Compoziție Evelina Andrieș | Cello – Beniamin Chirca & Harpă Evelina Andrieș

Bună Evelina! Spune-ne te rog de unde și de la cine ți-a fost transmisă pasiunea pentru muzică?

Pasiunea mea pentru muzică a început încă de când eram mică. La grădiniță, la școală, am început să-mi descopăr această latură artistică. Mama și sora mea au constituit un suport în împlinirea dorinței mele de a cunoaște tainele muzicii, în prezent ele fiind cele mai fidele susținătoare ale mele. Până la vârsta de 10 ani nu am urmat studii în acest domeniu. Fredonam fragmente din muzica pe care o ascultam la radio sau la televizor (Mariana Nicolesco, Luciano Pavarotti); momentul decisiv a fost când am început să cânt (sau mai bine spus am încercat) celebra parte din La Traviata de Verdi- Brindisi. Acesta a reprezentat începutul meu muzical.

Care sunt artiștii tăi preferați, când vine vorba de muzică?

Interpreții mei preferați sunt Ion Ivan Roncea (care în prezent este profesorul meu), Varvara Ivanova, Catrin Finch, dar și interpreți precum Martha Argerich (pian) sau Albrecht Mayer (oboi).

Pentru a fi cu adevărat buni şi performanţi, putem înlocui competiţia cu principiul colaborării. Care este opinia ta despre competiția între artiști?

În prezent, competitivitatea dintre artiști este mult mai accentuată decât în trecut. Probabil și pentru că în zilele noastre este mult mai ușor să ai acces la muzică, la a învăța ce presupune această artă. Cred că dorința de competiție apare dintr-un anumit impuls ce reflectă invidia. E trist că frumosul este înconjurat de sentimente egoiste. Puțini sunt cei care, odată ajunsi pe piedestalul succesului, își coboară privirea spre cei care au potențial de a obţine mari realizări. Toți artiștii dispun de o șansă ce se ivește poate doar o dată în viață, dacă o ratezi trebuie să muncești mai mult ca să dobândești alta, însă dacă este subminată de competiție e asemenea unei intervenții în mersul firesc al lucrurilor. Satisfacția este mult mai mare când ajungi unde ți-ai propus prin propriile forțe, printr-o muncă ce presupune colaborare și respect față de colegi. De multe ori reflectez asupra prieteniilor din istoria muzicii: Ceaikovski și Saint-Saens, Richard Strauss și Gustav Mahler, Aaron Copland și Leonard Bernstein, Zoltan Kodaly și Bela Bartok, artiști care s-au consacrat prin munca lor, dar și prin perspectiva asupra modului în care trebuie abordată muzica, ținând cont de principiile morale „Concursurile sunt pentru cai, nu pentru artiști” (Bela Bartok). Totuși, competiția are un substrat evolutiv în cariera unui artist, dacă nu este dusă la extreme.

Ai participat la concertul din cadrul Festivalului de Harpă. Această experiență a avut o semnificație aparte în drumul tău?

Festivalul de Harpă a reprezentat pentru mine o experiență de neuitat. Pe lângă faptul că am cântat în cadrul acestui festival, am avut ocazia de a-i cunoaște pe toți harpiștii din România, de a primi sfaturi și cuvinte încurajatoare din partea unor oameni care știu ce înseamnă să cânți la acest minunat instrument. O dată cu acest festival, a avut loc prima Adunare Generală a Asociaților din cadrul „Asociației Harpiștilor din România” (AHR). Cu ajutorul AHR şi al „Ministerului Culturii și Identității Naționale” a fost posibilă finanțarea, organizarea şi promovarea Festivalului de Harpă București 2016. Reluând oarecum problema colaborării, momentul extraordinar din cadrul festivalului l-a reprezentat recitalul susținut de ansamblul de harpe – toate generațiile de harpiști autohtoni au cântat împreună, dar înainte de actul artistic final, am muncit cot la cot, am făcut muzică.

De la cine ai învățat cel mai mult pe parcursul acestor ani?

De-a lungul anilor am avut șansa de a întâlni câteva persoane de la care am învățat atât muzică, cât și principii de viață. Profesoara mea, Delia Bacneanu, care mi-a fixat bazele instrumentului, arătându-mi cum să cânt la el; profesoara de pian Aciu Monica, care m-a determinat să-mi petrec pauzele cântând piese la patru mâini alături de ea și de alți colegi de-ai mei; doamna Trif Gabriela profesoară, diriginte-cuvintele ei mereu vor reprezenta un fundal sonor în mintea mea-momentele cruciale ale vieții trebuie întâmpinate cu înțelepciune pentru a conștientiza rostul lor în formarea ta; maestrul Ion Ivan Roncea-profesorul care îmi îndrumă pașii spre o nouă etapă a evoluției mele. Cu aceasta ocazie, vreau să le mulțumesc pentru tot sprijinul și încrederea acordată.

Te numeri printre acei harpiștii care au parte de provocări pentru a găsi un repertoriu nou și provocator? Dacă da, de ce natură sunt provocările întâlnite?

Repertoriul harpistic, spre deosebire de alte instrumente, nu este atât de vast. Pentru mine, alegerea repertoriului nu reprezintă o provocare în adevăratul sens al cuvântului. Cel mai incitant este momentul studierii unei piese care la început pare anostă, lipsită de farmec, ca mai apoi să descopăr în ea o adevărată capodoperă. Muzica este atât de complexă. Nu este suficient doar sa cânți pentru a crea muzică. Muzica trebuie să o trăiești, să o simți și să o redai atât din prespectiva compozitorului, cât și din prespectiva ta, a interpretului care, la rândul său devine un creator de emoții și de sentimente ancorate într-o lume onirică.

Din punctul tău de vedere, cum a fost experiența primului an la Conservator?

Primul an de facultate cred ca a fost cel mai dificil an din viața mea, departe de casă, într-un mediu nou, având alt sistem de învățământ, parcă într-o altă lume. A fost ciudat să mă văd înconjurată de atâția oameni și să mă simt totuși atât de singură. Acel an a reperezentat începutul maturizării mele, dar și începutul realizărilor pe plan profesional.

Spune-ne mai multe despre concertul de la Sibiu. De pildă, cum ai simțit că a receptat publicul interpretarea ta alături de orchestră?

Concertele susținute alături de orchestra UNMB nu au fost atât de importante precum concertul susținut anul acesta pe 1 iunie alături de Filarmonica din Sibiu (concert în care am fost solistă). Concertul de la Sibiu a reprezentat pentru mine una dintre cele mai frumoase experiențe muzicale. Am avut șansa de a fi dirijată de faimosul Gabriel Bebeselea. În momentul în care am intrat pe scenă, m-am simțit învăluită de privirile curioase și de emoțiile pozitive ale spectatorilor. La finalul concertului, am primit aclamațiile calduroase și felicitările sincere din partea publicului, surprinzător de receptiv. Ceea ce m-a impresionat într-un mod aparte a fost o întrebare din partea unei doamne mai în vârstă: „De ce nu am mai auzit niciodată acest concert pentru harpă?” Nu știam ce răspuns ar trebui să-i dau. Întrebarea m-a determinat să-mi doresc promovarea acestui instrument, să-l fac cunoscut prin minunatele creații muzicale adresate lui.

Ce rol crezi că are muzica în formarea și dezvoltarea unui tânăr?

Muzica clasică are un rol extrem de important în dezoltarea unui tânăr. De aici și conceptul, atât de obiectiv, asupra artiștilor care sunt diferiți de ceilalți oameni. Sunt diferiți pentru că fiecare zi din viața lor reprezintă o provocare pe care trebuie să o depășească prin imaginație, creativitate și determinare. De asemenea, noi, artiștii avem și o latura caracterizată de sensibilitate, de o modalitate afectivă prin care reușim să dăm viață artei, muzicii. Cred că tinerii din ziua de astăzi au mare nevoie de a cunoaște muzica pentru a-și dezvălui latura sensibilă, umană, în esența ei.

Există proiecte la care lucrezi acum pentru a te pregăti în viitor să atingi o performanța mai mare în lumea harpiștilor?

Cel mai mare proiect al meu este studiul. Știu că nu sună prea palpitant, dar cred că acesta este cheia succesului, a performanței. Ca orice artist, am multe visuri pe care nădăjduiesc să le împlinesc într-o zi. Unul dintre ele este acela de a deține propriul instrument. Un alt vis este de a fi capabilă ca, într-un viitor apropiat, să ofer un sprijin tinerilor instrumentiști, prin promovarea acestui instrument și a muzicii clasice în România.


Facebook / FPMR / AHRInstagram 
 ©Foto Cos Aelenei, Gabriel Oraveț & Ioana Morariu

Niciun comentariu înca

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.

Inline
Inline