Fabiola Ioana IONIȚĂ | Pianistă | Muzica m-a ales pe mine, fapt pentru care îi mulțumesc lui Dumnezeu

Dragostea pentru muzică, cu precădere pentru pian, precum și admirația ei pentru artiștii și compozitorii de renume au determinat-o pe tânăra Fabiola să continue atunci când a întâlnit provocări în drumul ei spre succes.

Bună Fabiola! Povestește-ne cum s-a născut pasiunea pentru pian?

Nu pot să definesc un început al acestei pasiuni, deoarece muzica a făcut parte din viața mea încă de la o vârstă fragedă. Simt că dragostea pentru pian a existat dintotdeauna, motiv pentru care de fiecare dată când întâmpinam dificultăți pianistice, această plăcere de a face muzică mă determina să am mai multă răbdare.

La ce vârstă ai început să cânți și cine te-a determinat să alegi calea muzicii?

Am început să studiez pianul la vârsta de 6 ani, în cadrul Colegiului „Carmen Sylva” Ploiești, sub îndrumarea lect.univ.dr. Sanda Hîrlav Maistorovici, o profesoară eminentă, căruia îi datorez educația echilibrată, sănătoasă și corectă în ceea ce privește stăpânirea emoțiilor și concentrarea continuă pe scenă; mama fiind cea care mi-a îndrumat pașii către acest instrument. Ea a fost și este călăuzitoarea și sprijinul meu.

Care sunt artiștii tăi preferați, acele modele care te inspiră din sfera muzicală?

O întrebare grea. Au fost și sunt pianiști interpreți extraordinari în întreaga lume. Pentru mine, pianistul care mă inspiră și reprezintă un model de nestrămutat, este Sviatoslav Richter. O legendă a școlii pianistice ruse. Un om care a epuizat tot repertoriul mamut scris pentru pian, de la D. Scarlatti, J.S Bach până la S. Prokofiev, cel din urmă fiind o figură importantă a muzicii clasice a secolului XX, acesta dedicându-i una din sonatele sale pentru pian lui Richter. Acest pianist genial rămâne valabil și autentic și în zilele noastre printr-un sunet plin de armonice și rotunjime, o perspectivă de excepție asupra diferențierii planurilor sonore și nu în ultimul rând o disponibilitate extraordinară de a se mula pe un repertoriu extrem de variat, punându-și în interpretări pecetea personalității sale, însă fără a mutila intențiile compozitorilor.

Cum ți s-a părut colaborarea cu Elite Art Gallery?

A fost o experiență foarte frumoasă, deoarece recitalurile susținute la EliteArt Gallery sunt însoțite de expoziții de pictură, grafică etc. Faptul că la aceste evenimente muzica fuzionează cu expozițiile de pictură conferă publicului o paletă mai largă de deschidere către artă.

Cât de mult ai conștientizat faptul că muzica va fi lucrul cel mai important în viața ta la un moment dat?

Nu știu dacă am conștientizat sau nu, dar faptul că majoritatea timpului mi-l dedic studiului, arată de la sine că muzica joacă un rol foarte important în viața mea. Am întâlnit multe obstacole de-a lungul timpului, care uneori în adâncul sufletului meu mă făceau să renunț la muzică, dar totuși nu-mi puteam imagina viața fără pian. Atunci când te naști nu ai posibilitatea de a alege, dacă vrei sau nu să vii pe lume, așa cred că s-a întâmplat și între mine și pian. Eu cred că muzica m-a ales pe mine, fapt pentru care îi mulțumesc lui Dumnezeu. Această călătorie pe care o fac alături de muzică, cunoscând mari personalități precum Bach, Mozart, Beethoven, Schumann , Brahms, Rachmaninov, Prokofiev etc., este un privilegiu, deoarece am posibilitatea de a mă „teleporta” în timp interpretând lucrările lor, astfel cunoscându-le personalitatea mult mai în profunzime.

Ne poti spune câteva provocări întâlnite în drumul tău?

Cred că una dintre marile provocări pe care le-am întâmpinat, a fost la vârsta de 17 ani, când am interpretat Concertul nr. 1 pentru pian și orchestra de S. Rachmaninov, alături de Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești, care a fost o experiență de neuitat. Desigur, pe parcursul anilor de studenție, anumite lucrări precum Sonata nr. 6 de S. Prokofiev, Sonata op. 57 nr. 23 de L. van Beethoven, cât și Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră de P.I. Ceaikovski, au reprezentat un fundament important pentru șlefuirea mea atât ca muzician, cât și ca om. Ca interpret pot spune că fiecare zi reprezintă o provocare. Cea mai grea provocare din punctul meu de vedere este să crești ca muzician și să fii într-o permanență concurență cu tine pentru a evolua.

Ai interpretat numeroase piese în diferite orchestre. Care sunt avantajele de a cânta într-o orchestră?

Sentimentul de a cânta ca solist cu orchestra este unic. Prima experiență pe care am avut-o alături de orchestră, a fost cu Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră de L. van Beethoven.
La prima repetiție, când corzile au expus în nuanța piano tema sumbră a tonalității do minor (la mai puțin de un metru față de mine), am simțit în acel moment cum muzica rezona în sufletul meu, în diversitatea timbrală a orchestrei. Ceea ce mi se pare mult mai mult decât un avantaj este faptul că în permanență există o comunicare între solist, dirijor și orchestră, ceea ce face să fie fascinant ca un număr considerabil de artiști să trăiască în acel moment pentru muzică și pentru a dărui muzică.

Unde simți că nu e suficient profesionalism în acest domeniu?

Fiecare dintre elevi sau studenți se confruntă cu o anumită problemă ca interpreți. Cred că optica unui profesor trebuie să fie destul de largă și variată, astfel încât, pianistul în devenire, să nu se crispeze din cauza unei probleme, ci să reușească să o rezolve treptat, fără să se împotmolească, important fiind pentru evoluția sa privirea de ansamblu asupra partiturii, fără de care nu am putea să studiem detaliile lucrării, detalii care bineînțeles sunt la fel de importante.

Cum crezi că poți schimba în bine viața oamenilor prin momentele tale artistice?

Consider că actul interpretativ își atinge scopul atunci când interpretul captează total atenția publicului. Textul muzical reprezintă un limbaj codificat al compozitorului, pe care interpretul este chemat să-l decodifice, prin prisma înțelegerii și a personalității sale. În acest mesaj sunt ascunse toate trăirile și sentimentele compozitorului, interpretul având rolul de a le descifra și de a le oferi publicului cât mai inteligibil și veridic. Dacă mesajul actului interpretativ ajunge la public, sunt sigură că oamenii vor avea un sentiment de împlinire.

În opinia ta, ce ar determina publicul român să fie mai receptiv față de muzica de calitate?

Poate muzica clasică ar trebui mult mai mult promovată. Totuși, cred că totul pornește și de la educația copiilor. Ei de mici trebuie apropiați cu înțelepciune de artă. Dacă educația copiilor este ajutată de școală și de părinți în această direcție, cred că în viitor, când ei o să crească, societatea o să se schimbe datorită lor. Astfel, cred și sper că muzica și arta în general, va avea un loc mult mai important în România.

Fabiola Ioniță


Facebook / Google+Instagram 
 Video Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești, Dirijor Alexandru Ganea
©Foto Ștefan Evanghelie & FPMR

Niciun comentariu înca

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.

Inline
Inline