George Ionuț Vîrban, un tenor tânăr și înzestrat, își dorește să dăruiască și să transmită oamenilor ceea ce a primit de la Dumnezeu. Recomandă tinerilor să creadă în ei, să fie stăruitori și să ofere din arta lor pentru a călca pe treptele succesului.
Bună, George. Povestește-ne pentru început despre debutul tău artistic și despre cele mai importante momente din viața ta.
În primul rând, vreau să îți mulțumesc pentru invitația la acest interviu și să îți spun că îmi face mare plăcere! Debutul meu a fost mai exact acum 2 ani, când am apărut pentru prima dată pe scena Operei Naționale din București, în concertul dedicat Conferinței Anuale „Opera Europa”. Cântasem deja pe scene importante din țară, dar pentru mine acel concert va rămâne veșnic în memorie. A urmat la scurt timp și primul meu rol, Lensky, la Opera din Saransk, Rusia.
Care sunt idealurile tale în materie de muzică? La ce performanțe ți-ar plăcea să ajungi?
Am 22 de ani și ca orice tânăr la început de carieră, nu îmi doresc nimic mai mult decât o evoluție corect îndrumată. Sunt conștient că trebuie să mă perfecționez și, în acest tumult de căutări, sper să întâlnesc oameni care să creadă în mine și să îmi ofere șansa de a dărui în continuare ceea ce am primit și eu de la Dumnezeu.
Ce tipuri de repertoriu te fac să te simți bine pe scenă și să radiezi?
Încep să cred că rolurile adecvate vârstei mele sunt cele care îmi dau posibilitatea de a găsi în mine ceea ce a vrut să spună și compozitorul în respectiva lucrare. Sunt în studiu cu rolul lui Nemorino din „L’elisir d’amore” de Donizetti, o partitură deloc ușoară la prima privire. Însă, vă mărturisesc că atât de bine l-am găsit pe Nemorino în vârsta pe care o am, încât a devenit o plăcere să cânt fiecare frază, să construiesc personajul și să îi găsesc în fiecare zi particularități noi. Astereală de roluri sunt cele care o sa îmi placa toată viața!
Ce experiențe scenice te-au ajutat să-ți îmbunătățești talentul pe parcursul tău profesional?
Cum spuneam și mai sus, sunt la început de carieră, iar acest lucru mă face să adaug la lista experiențelor scenice, fiecare apariție. Nu pot să nu îl menționez pe regizorul, Ștefan Neagrău, profesorul de regie de la UNMB, sub aripa căruia sunt de 3 ani. Ne leagă amintiri foarte frumoase, ca de exemplu: spectacolul „Lysistrata” al lui Dendrino sau mai nou „L’ elisir d’amore”, de Donizetti. Am învățat enorm de multe lucruri de la acest om și îi mulțumesc pe această cale. Tot printre primii oameni care mi-au arătat ce înseamnă regia și implicit spectacolul de operă, a fost și doamna Anda Tăbăcaru-Hogea, în spectacolul „Don Giovanni”. De asemenea, am lucrat în Franța cu regizoarea Nadine Duffaut la Grand Avignon, cu Mihaela Bogdan la Cluj, în spectacolul „Evgheni Oneghin” și cu Serghey Kiss în Rusia, în același spectacol „Evgheni Oneghin”.
Care este percepția ta despre Festivalul „George Enescu”? De ce creațiile artistului George Enescu nu sunt cunoscute în totalitate?
Nivelul Festivalului „George Enescu” este unul fabulos și cred că România are nevoie și merită să fie pe harta lumii la capitolul manifestări culturale de amploare. Mereu au existat nume mari, pe care România le-a dat de-a lungul istoriei, iar George Enescu este compozitorul care stă în fruntea personalităților muzicale ale secolului XX și care a dus peste tot o frântură din România. Cred că, tocmai acest Festival, are ca scop recunoașterea internațională a lucrărilor maestrului Enescu, prin interpretarea lor de către marile orchestre ale lumii și a artiștilor de top invitați la festival.
Care sunt lucrurile care te ajută să ai o carieră frumoasă în acest domeniu?
Cred că cel mai important este să fii perseverent, să nu renunți, să crezi că poți mai mult, iar când reușești, să fii împăcat cu tine și să ai confirmări că ești pe un drum bun și să începi să dăruiești din arta ta publicului. Acel moment în care toți ochii sunt pe tine, ei așteaptă să vadă emoție, ceva care să-i miște în vreun fel. Spun asta pentru că am trăit ca spectator astfel de momente în care artistul de pe scenă m-a „vrăjit” și atunci am înțeles ca asta e menirea mea!
Care a fost apogeul parcursului tău artistic de pană acum? Ce te-a determinat să vrei mai mult?
Nu pot spune ca am avut un apogeu, deoarece consider că fiecare apariție este foarte importantă și, în același timp, un test pentru ceea ce am lucrat înaintea concertului. Însă pot spune că cel mai frumos moment de până acum, l-am trăit pe scena Operei din Cluj și asta m-a ambiționat să vreau să mă reîntâlnesc cu acele clipe.
Cât de important este să abordezi operele într-o anumită ordine pentru voce?
Foarte important. În primul rând, corpul îți dă semnale când ceva nu este în regulă și, psihologic vorbind, îți arată dacă poți fi sau nu pregătit pentru acel rol. Partitura, acțiunea și personajul trebuiesc înțelese până a fi cântate. Cred că dacă le faci pas cu pas, este cel mai bine și îți asiguri liniștea și siguranța vocală de care ai nevoie pentru a avea o carieră cât mai lungă.
Pe lângă muzică, ai și alte pasiune? Ți-ar plăcea să urmezi și o altă carieră?
Da, îmi place să mă plimb, să fac excursii chiar și de o zi, în special la munte. Dacă ar fi să urmez o altă carieră, mi-ar plăcea să ajut copiii cu nevoi speciale sau cu situații materiale precare pentru a-și urma visele și, de asemenea, să lucrez într-o fundație.
În perioada următoare, unde te putem asculta? Care sunt planurile /proiectele tale pentru viitor?
În perioada următoare mă puteți vedea în spectacolele Teatrului Național de Opereta „Ion Dacian”. Sunt prim solist de câteva luni și am găsit acolo o echipa profesionistă și dornică de a cânta și a face proiecte frumoase.
Ce sfaturi le-ai recomanda celor care visează la o carieră de tenor și oamenilor pasionați de artă?
Recomand tuturor tinerilor, exact ceea ce am făcut și eu. Nu am renunțat niciodată să visez și să lupt pentru visul meu!
Mergeți la Operă, deoarece muzica spune mereu o poveste. Încă sunt foarte multe de văzut și auzit!
.
Facebook / Pictaram
©Foto Nicu Cherciu / Opera Națională Cluj & Raluca Georgescu / Filarmonica Pitești