Ina Ionescu imortalizează emoțiile, trăirile și expresivitatea oamenilor, locurilor și a situațiilor întâlnite cu ajutorul aparatului de fotografiat. Astfel, prin intermediul fotografiilor, ea își poate exprima personalitatea și își poate dezvălui sinele reflexiv.
Bună Ina! Povestește-ne câteva lucruri despre tine și despre „universul tău vizual”.
Cred că fotografia este o artă propriu-zis explorativă care poate fi îndreptată spre cunoașterea lumii exterioare sau a lumii interioare a omului. Cred că încă aleg între cele două abordări, dar un lucru este sigur: punctul central al lucrărilor mele este existența umană, a sentimentelor și a umbrelor, a urmelor lăsate de trecerea unei ființe umane printr-un loc.
Ce anume sau cine te-a îndemnat să începi să practici în domeniul fotografiei?
Mi-a plăcut comuniunea dintre om, mâini și mașina, mecanismul fotografic. Primul aparat pe care l-am folosit era un Zenit, complet mecanic și analog, pe film foto.
Ce te inspiră să creezi imagini atât de expresive și îți oferă idei de fotografii?
În principal mă conduc după emoții și îmi îndrept atenția și obiectivul către ceea ce mă atrage la un moment dat. Am început prin a fotografia oamenii pe care îi iubesc și am experimentat cu autoportretul. Mă poate inspira orice: un articol, un loc, un zâmbet sau o lacrimă.
Care este starea ta de spirit înainte de a realiza fotografii?
De multe ori sunt foarte reflexivă când fac fotografii și nu sunt genul de fotograf care dă foarte multe indicații, ci mă concentrez pe alegerea locului, a hainelor sau a luminii și îmi place să las modelul să fie el însuși. Dar îmi plac foarte mult fotografiile spontane, pentru că mi se par autentice.
Cum și când utilizezi blițul, reflectoarele și lumina naturală în timpul unui shooting foto?
Lumina cred că este cel mai important lucru în fotografie (așa ar și trebui pentru că fără ea nu există practic imagine sau simțul vederii). Despre mine, sincer, cred că mai am nevoie de multă perfecționare. Prefer lumina naturală, dar în cazul fotografiilor de interior, de studio sau nocturne nu prea ai această posibilitate, așa că folosesc blițuri. Îmi plac și acestea pentru că poți crea efecte inedite, care nu se găsesc „în natură”. Însă nu îmi place să folosesc lumina artificială în exces. De obicei, aleg două surse de lumină cu care jonglez, le mut, le testez pentru a găsi cea mai bună poziție. Lumina naturală preferată de mine este cea din amurg, cea de seară.
Ne poți descrie expoziția „Emotion In Motion” la care ai participat anul trecut, în ceea ce privește locația, iluminatul, compoziția și de asemenea, gândurile avute la imortalizarea cadrelor?
„Emotion in Motion” a fost prima expoziție Romanian Polaroid Photographers a cărei membru sunt. Vernisajul a avut loc aproape de ziua mea care este pe 18 august. Pe 17 august am adunat o mulțime în față la KUBE Musette, pe Calea Victoriei 114. A fost un proiect de suflet, atât lucrările mele din galerie cât și organizarea și crearea galeriei în sine. Cristina Ioana Casapu a fost motorul din spatele întregii operațiuni și elementul care a legat o mulțime de oameni faini. Au expus 9 fotografi români și trei invitați străini într-o instalație interactivă realizată de MOFT. A fost pentru prima dată când expuneam într-un spațiu perfect dedicat lucrărilor mele și al celorlalți expozanți, iar cei de la MOFT au făcut o treabă incredibilă. Am expus „într-o ploaie” de polaroide agățate de instalația din tavan, astfel încât puteai să te plimbi printre ele.
Imaginile imortalizate pe film instant Impossible Project aveau un format rotund și am lucrat cu acest lucru. Formatul pe rotund îmi aduce aminte de privitul prin gaura cheii. Îmi doream niște imagini provocatoare și personale, intense, dar sensibile. Seria a inclus imagini care spuneau o poveste de dragoste și pasiune și includeau imagini nud, portrete și imagini cu obiecte, elemente cheie ale poveștii suprinse în alb negru. Am numit-o „The Witch and the Piano Player.” Tema seriei a venit chiar din titlul expoziției, fiind create special pentru eveniment.
Care este imaginea preferată pe care ai fotografiat-o recent? Dar proiectul preferat la care ai lucrat?
Proiectul preferat cred că este „Emotion in Motion” deocamdată și imaginea preferată este una din seria pentru această expoziție. A fost un proiect destul de amplu și mi-a solicitat toată atenția și energia și asta mi-a plăcut. Imaginea preferată cred că este una din seria „The Witch and the Piano Player.” Reprezintă un moment de pasiune sau de violență sau de teamă sau de dragoste, nici eu nu știu. Poate fi interpretată de fiecare în modul personal și asta îmi place. Practic este umbra unei mâini peste bazinul unei femei nud. Este atingere sau lipsă? Încă mă gândesc.
Există cineva sau ceva care îți place să fotografiezi fără să te plictisești?
Da, clar oamenii pe care îi iubesc! Întreabă orice apropiat și îți va spune că îi exasperez cu fotografii. Unele le păstrez doar pentru mine și pentru ei, iar unele le consider potrivite pentru public.
Dacă ai putea trăi oriunde pe această planetă, unde ți-ai construi casa ta de vis?
Chiar aici în România, oriunde în România. Am trăit în afara țării, dar aici îmi doresc să fiu, cel puțin deocamdată.
Ce părere ai despre industria de fotografie actuală?
Cred că suntem pe drumul cel bun. Iată, am avut prima expoziție de fotografie instant și mulți fotografi români sunt recunoscuți intenațional, lucrează pentru agenții internaționale sau publicații de renume și câștigă concursuri relevante. Cosmin Bumbut, Andrei Pungovschi, Adrian Bulboacă. Singura problemă e faptul că toate numele care îmi vin în minte sunt de bărbați. Poate acest lucru se va schimba. Cunosc fotografe foarte talentate, dar cumva parcă nu au nume la fel de sonore în memoria colectivă. Ioana Cîrlig este „oau!” după părerea mea și este atât de drăgută în persoană.
Mai este de lucrat și la relația client-fotograf. De multe ori, ca fotograf, am simțit un fel de atitudine „îmi aparții pentru că te plătesc”, pe lângă faptul că arta de a fi fotograf în România nu este privită deocamdată cu aceași seriozitate ca cea de balerin, pictor sau alți artiști din medii mai clasice. „Orice poate face o fotografie, oricine poate fi fotograf”- vorba aceasta îți sună cunoscută?
Anul acesta, ai fost la festivalul internațional Expolaroid Saint-Gilles 2017. Cu ce impresii te-ai intors în România după acest eveniment?
Din păcate nu am reușit să fiu în Belgia fix atunci pentru că studiam în Danemarca și nu am putut pleca, dar apreciez tare mult inițiativa celor de la Paprika asbl și faptul că nu au ales imagini instant doar cu rol decorativ, ci și cu valoare umană, socială, poate chiar politică. Am fost onorată că m-am aflat printre imaginile din cadrul festivalului.
Ce colaborări viitoare ai în plan?
Nu pot spune foarte multe încă, dar colaborez cu o asociație nouă, Asociația Inițiative Multidisciplinare, care va realiza un proiect tare fain: realizarea unei galerii virtuale ce va găzdui un proiect fotografic cu tema tulburarea/echilibrul mental. Ideea este că prin creaţiile mai multor artişti şi a persoanelor care aleg să împărtăşească povestea lor, să dăm voce şi curaj tuturor oamenilor care au o suferinţă psihică sau emoţională.
Facebook / Instagram / Website / Polaroids
©Foto Ina Ionescu