Primăvara aduce în dar cititorilor “ ArtMinds “, un interviu inedit cu Laura Tătulescu, una dintre cele mai aclamate soprane ale scenei internaţionale. Veţi intra în lumea magică a operei, călăuziţi de vocea angelică a Laurei Tatulescu care prin rolurile interpretate, aduce paradisul mai aproape de omenire. Talent grandios, spirit nobil care degajă o energie pozitivă molipsitoare şi un optimism incurabil, tânăra soprană de origine româno- americană, ne pregăteşte roluri excepţionale şi în viitorul apropiat. Vă invit să citiţi interviul şi să descoperiţi şi alte surprize plăcute despre Laura Tătulescu!
Sunteţi una dintre cele mai aclamate soprane pe plan internaţional şi naţional, cum a început pasiunea d-voastră pentru canto?
De mic copil mi-a plăcut să cânt. Aveam lucrul acesta în sânge şi o făceam cu mare uşurinţă. Nu neapărat opera. Îmi plăcea să cant şi muzică uşoară prin casă. Cea clasică, însă, a fost mereu parte din copilăria mea. Aveam acasă discuri de vinil cu opere de Mozart şi simfonii de Beethoven şi de Haydn. Deci am fost mereu aproape şi de cântat şi de muzică clasică, într-un fel sau altul.
Pasul concret s-a întâmplat în clasa a VIII-a. Studiam la liceul de muzică Dinu Lipatti, şi la ora de teorie muzicală, făceam un solfegiu. Profesoară mi-a remarcat vocea şi m-a încurajat să dau la canto. Aşa mi s-au deschis porţile spre cânt.
Aţi debutat în 2004 la Opera Naţională Bucureşti, în importantul rol al Margueritei lui Faust iar în 2005, cântaţi pe scenă Operei de Stat din Viena în rolul Gianettei din „L’elisir d’amour”. Cum s-a produs trecerea aceasta spre marile scene ale lumii?
Acel spectacol de „Faust” din 2004, la Opera Naţională din Bucureşti a fost examenul meu de licenţă de la Conservator. Deci… eram încă studentă.
În vara anului 2005 am primit un telefon de la cineva care mă întreba dacă sunt disponibilă să fac un concert la Viena cu soliştii români de la Opera de Stat din Viena. Am spus da. În sală se afla domnul Ioan Holender (directorul general al operei în acel moment). După ce am cântat m-a invitat să îi fac a doua zi o audiţie la operă. Am mers. Am cântat şi… m-a luat.
Care rol pe care l-aţi interpretat, reprezintă pentru d-voastră cea mai frumoasă amintire şi de ce?
Există roluri pe care le-am făcut des şi cu enorm drag, dar rolul care m-a atins cel mai puternic a fost Blanche de la Force din „Dialogues des Carmelites” de Francis Poulenc. Povestea este reală şi se petrece în timpul Revoluţiei Franceze. O mănăstire de maici care preferă să moară pentru Hristos decât să se supună regimului politic. Muzică este tulburător de profundă.
Şi un plus: premiera mondială a acestei opere a făcut-o o soprană româncă: Doamna Virginia Zeani.
Aţi cântat la Los Angeles Opera în faimosul rol al Laurettei din „Gianni Schicchi” de Puccini în regia lui Woody Allen şi sub bagheta lui James Conlon, ce amintiri aveţi despre acest rol?
Foarte frumoase! Marchează câteva debuturi importante pentru mine: debutul primului meu rol Puccinian, debutul meu la Opera din Los Angeles şi debutul meu American.
Am întâlnit artişti de mare calibru începând cu Sir Thomas Allen pe care-l ştiam numai de pe discuri. A fost o onoare. (Bucuria mea a fost să mai colaborez cu domnia să din nou în Italia, tot în Gianni Schicchi, apoi la Munchen şi Hong Kong pentru „Cosi fan Tutte” de Mozart).
Tot acolo şi pentru acest debut am colaborat cu maestrul James Conlon. Un artist de mare rafinament, care lucrează foarte detaliat. Pură plăcere.
Cum a fost colaborarea cu Woody Allen?
Ce am apreciat foarte mult a fost că ne-a dat câteva idei foarte clare şi ne-a lăsat şi pe noi să ne aducem aportul artistic. A fost muncă de echipa şi lucrul asta s-a simţit în cel mai frumos mod. Cu Gianni Schicchi îşi făcea debutul operistic. Cel mai mare detaliu şi până la cel mai mic amănunt, a avut un sens. A fost un succes enorm. Pe merit. Producţia a fost fantastică.
Cu ce nume sonore ale scenei internaţionale aţi colaborat de-a lungul carierei?
Jonas Kaufmann, Rolando Villazon, Angela Gheorghiu, Sir Thomas Allen, Ferruccio Furlaneto, Neil Schicoff, Joseph Calleja, Anja Harteros, Erwin Schrott, Simon Keenlyside, Krassimira Stoyanova, Elina Garanca, Barbara Frittoli, Ildebrando D’Arcangelo, Gerald Finley, Karita Mattila, etc…
Există un rol pe care doriţi cu ardoare să-l interpretaţi şi nu s-a întâmplat încă?
Sigur! Tatiana în „Evgheni Onegin”, Desdemona în „Otello”, Mimi în „Boema”, Micaela în „Carmen”, Melisande în „Pelleas şi Melisande” sunt numai câteva…
Ce va atrage în alegerea unui rol pe care să-l interpretaţi?
Întâi de TOATE trebuie să mă asigur că este potrivit vocii mele – ca stil muzical, ca şi ţesătură vocală, lungimea rolului şi, în final cum se îmbină toate aceste elemente. Apoi, mă uit peste subiect şi text. De exemplu, pe Tatiana în „Onegin” o simt foate aproape de suflet. Am citit romanul lui Pushkin şi m-a emoţionat extraordinar.
În ce spectacole vă putem vedea în viitorul apropiat?
Voi cânta 3 concerte cu Simfonia a II-a de Mahler cu Jacksonville Symphony, Florida, apoi voi avea recital de lied la Leipzig, la Schumannhaus, după aceea mă întorc la Opera de Stat din Munchen pentru Jenufa. Apoi voi fi la Seattle pentru 2 producţii noi: „Cosi fan Tutte” de Mozart şi Beatrice et „Benedict de Berlioz”.
Ce alte pasiuni aveţi în afară de canto?
O viaţă onestă şi sănătoasă.
Cum consideraţi că se poate revigora cultural România zilelor noastre?
România este o ţară cu o cultură extraordinară, cu talente de mare importanţă în toate domeniile. Oamenii trebuiesc auziţi. Mergeţi în teatre, la concerte, în săli de opera. Aveţi ce auzi şi ce vedea. Veţi descoperi o lume nebănuită de emoţii care va aşteaptă acolo.
Ce sfaturi aţi da unui tânăr care-şi doreşte o carieră asemănătoare cu a d-voastră?
Să aibe răbdare, să îşi înfrunte greutăţile CU BUCURIE şi CURAJ. Să nu le fie frică să muncească. Nu este NICIODATĂ în zadar.
Un lucru extrem de important: să nu-şi consume tinereţea pe repertoriul nepotrivit pentru că trebuie să fie echipaţi cu resurse pentru maturitatea vocală.
Şi orice cântă, să cânte cu dragoste şi dăruire.
.
Website / Facebook / Artminds Hall of Fame
Foto Wilfried Hösl, Jean Louis Fernandez, Simon Pauly & Robert Millard