Natașa Alina CULEA | Scriitoare | Dacă aș fi două verbe, acestea ar fi: a reflecta și a metamorfoza

Eleganța este frumusețea reflectată din interior catre exterior. Grație, artă, introspecție, frumusețe integrată, alchimie, eleganță si simț, mult bun simț pentru propria ființa si pentru ființele de pe Pamânt. Acestea ar fi cuvinte pe care mi le-a inspirat Natașa Alina Culea, virtuți care conturează femeia din spatele paginilor carților ei.

Bună, Natașa! Îți mulțumim pentru prezența ta în acest proiect și bun-venit în spațiul online ArtMinds!
Pentru ca cititorii să te cunoască mai bine, povestește-ne câte ceva despre tine, cine e omul din spatele paginilor de hârtie și ce te pasionează?

Mulțumesc pentru invitație și pentru oportunitatea de a cunoaște comunitatea ArtMinds. Proiectul vostru merită toată admirația și considerația —vă doresc mult, mult succes!
Am scris recent că sunt mai mult femeie decât autoare. Oamenii asociază un autor cu o anume imagine, dar eu aș vrea să fiu percepută ca o femeie care scrie, dar care rămâne o femeie, nu un șablon căruia îi atribui însușiri prestabilite. Sunt foarte mulți autori atenți la imaginea lor, atât de precauți încât exprimarea personalității este practic anulată. Eu vreau să-mi simt cititorii, mai bine greșesc și sunt percepută ca un om care a greșit, decât să fiu doar o componentă de marketing. Sunt un om cu multe cerințe, vreau totul sau nimic, vreau să văd mai multă compasiune și toleranță în lume, vreau ca veganismul să devină un mod de viață la îndemână. Dacă aș fi două verbe, acestea ar fi a reflecta și a metamorfoza.

Din ce în ce mai mulți oameni nu se regăsesc deloc în ceea ce fac. În ce context, împrejurări, ai simțit că te regăsești în activitatea scrisului?

Nu a fost ușor să descopăr ceea ce vreau să fac, și nu poți descoperi ceea ce te definește dacă nu afli cine ești mai întâi. În cazul meu, a fost un proces lung și costisitor. A fost nevoie de ședințe de psihanaliză pentru a mă redescoperi, pentru a lucra cu mine exhaustiv până în punctul în care nu-mi mai reflectez proiecțiile mele asupra altora sau, dacă fac asta, este un act conștient. Analiza mi-a permis ulterior să descopăr autoarea din mine, apoi mi-a permis să-mi construiesc personajele, care nu sunt doar un cumul de procese interioare neterminate, ci individualități distincte cu personalitate palpabilă.

Cred că oamenii nici nu realizează că nu se regăsesc în ceea ce fac, ăsta este spinul; își practică automatismele motivați de clișee generale înțelese greșit sau învățate la vârste la care experiența de viață încă nu le permitea să realizeze discrepanța dintre ideile nesigure ale unei societăți disfuncționale, care nu îi poate ajuta să-și contureze personalitatea, ci le pune în gură generalități mestecate de filosofii desprinși de pe banda rulantă a comunismului intelectual. Aceste canoane împovărează oamenii cu responsabilități fictive până când îi reduc la un colectiv psihotic, dând naștere unui egregor frankensteinian cârpit din reprimări, angoase și inhibiții de tot soiul. Nici nu știu dacă asta este revolta omului sau revolta autorului, dar am simțit-o printre rândurilor cu spații mici ale scriitorilor mari, care au șicanat cum au putut moravurile vremurilor în care au trăit și care, fie vorba între noi, nu diferă cu mult de cele ale societății actuale. Ipocriziei nu-i pasă de anul calendaristic.

Din punctul meu de vedere și al multor urmăritori, personajul Sofia are un caracter fascinant. În ce momente te simți inspirată să creezi și să dai viață personajelor?

Sofia reprezintă curajul de a fi, promisiunea, îndemnul la redescoperirea trecutului afectiv, reamintirea faptului că există mulți copii în orfelinate și care au nevoie de ajutorul nostru; ea este pilda feminității eliberate de jugul convențiilor; este grație și este artă, un personaj-extravaganță; este palma de pe obrazul afectat depuritanism; este trezirea la viață, primăvara minții și promisiunea mea că nu voi lăsa cititorul pradă lupilor moraliști.
Romanul Lupii trecutului a fost scris seara târziu și noaptea, poate de aceea are această influență lunară pe care au simțit-o toți cei care nu au fost preocupați să analizeze pagubele constatate după ce au fost puși față-n față cu propria neputință, de unde și aversiunea către tot ceea ce le amenință dislocarea tiparelor de gândire.
Revenind la Sofia, protagonista cărții nu fuge de ea însăși așa cum fac majoritatea oamenilor care se refugiază în comun căutând confortul dictat de alegerile altora. Sofia îndrăznește să fie. Cred că este cel mai controversat personaj al meu.

Surprinzi tematici psihologice și deosebit de profunde care ating suflete și mișcă ceva în interiorul cititorilor. Ce anume te determină să abordezi astfel de subiecte?

Cărțile mele pornesc de la premisa că arta este emoție revelatoare. Nu aș fi eu însămi dacă aș scrie doar pentru a aproba ceea ce este și ceea ce nu mi se pare că funcționează la nivel de societate. În cărțile mele înfloresc mugurii moderniști ai unei ideologii menite să redea omului umanismul. Desigur că trecerea către o nouă viziune nu a fost niciodată una lină, iar instinctul de supraviețuire al omului este refractar la ceea ce este nou din cauza pericolului potențial pe care-l poate ascunde orice cărare neumblată. Nu sunt pionier absolut, dar voi adapta ideile la vremurile noastre conform propriei mele viziuni literare. Este același lucru cu a afirma sus și tare de ziua lui Mihai Eminescu, atunci când toate rețelele sociale vorbesc despre geniul poeziei românești, că nu genialitatea l-a născut pe Nichita Stănescu, ci Nichita Stănescu a născut geniul din poezia românească. Inflamabil, nu?

Știm cu toții că pentru a câștiga ceva, trebuie să renunțăm la altceva. La ce a trebuit să renunți în favoarea pasiunii pentru carte?

Într-adevăr, în construcția universului nu există cavități, fiecare idee nouă este contrabalansată în același timp cu nașterea ei. Spre exemplu, pentru a scrie a patra carte, Nopți la Monaco, am renunțat la tot ceea ce a fost nevoie pentru a veni la Gaudeamus cu un roman care să continue ideologia despre care vorbeam mai devreme și de la care nu mă voi abate indiferent de cerințele pieței livrești. La un calcul matematic simplu, nu este greu de dedus că un om cu un job normal și un program obișnuit de muncă are seara doar trei-patru ore pentru o activitate ce nu are legătură cu ocupația lui. Dacă scazi cina, dușul zilnic, sportul și alte activități domestice, realizezi că nu mai rămâne nici timp, nici energie pentru o altă preocupare.

În România, fie ești autor, fie ești economist/medic/coordonator etc. Pentru ca cineva să reușească să scrie, trebuie să sacrifice pauze de masă, sfârșituri de săptămână, vacanțe —ceea ce am făcut și eu, sau trebuie să beneficieze de o sinecură. Scrisul, deși îți consumă foarte mult timp, nu îți acoperă nevoile financiare. Sunt excepții, dar acestea pot fi numărate pe degete. La o singură mână. Este o degringoladă totală, structurile trebuie neapărat înlocuite cu altele, iar scrisul este doar una dintre componentele ei.

Un om drag, alergător, afirmă că „Fiecare zi este o miniatură a vieții, iar felul în care ne trăim fiecare zi determină felul în care ne vom trăi întreaga viață”. Cum arată o zi din viața Natașei?

Zilele mele seamănă cu un fugărit de nori. Din când în când mă opresc și beau o cană cu ceai de iasomie. Nu știu către ce mă îndrept, dar știu că va merita tot efortul depus.

Cum reușești să stabilești un echilibru și să păstrezi granițele între viața personală și viața profesională?

Cu cât cunosc mai mulți oameni, cu cât observ diversitatea arhetipală, cu atât mă apropii mai mult de panteism și de gnosticism, oricât de contradictoriu ar părea. Echilibrul meu interior este dirijorul orchestrei —dacă doresc să mă racordez la Valkiria lui Wagner, asta fac, dar sunt mereu conștientă că Sonata pentru vioară a lui Bachest e doar la un gând distanță, pe care o prefer ca fundal. Mulțimea de oameni intrată în viața mea în ultimul timp m-a determinat să realizez că la o altă vârstă aș fi pierdut contactul cu mine și m-aș fi supus unui ego despotic, poate, dar nu mai este cazul acum —unul dintre puținele avantaje ale maturității. Cei care propovăduiesc imagini false, bombastice, vor vorbi despre cât de bine se simt în pielea lor, eu vă spun că nicicând nu resimți singurătatea mai mult decât atunci când ești înconjurat de atenția oamenilor.

Dintre cărțile editate în anii trecuți (Natașa, bărbații și psihanalistul – 2014; Marat – 2015; Lupii trecutului. Sofia; Nopți la Monaco –același an 2016), care dintre ele a constituit cea mai mare provocare?

Cred că romanul pe care îl scriu acum este adevărata mea provocare. Cartea aceasta va fi ca efectul Venus al lui Diego Velázquez, un roman–tablou selenar în care cititorul se va afla în fața unui portal între dimensiuni. Altfel, introspecție, reverii, întrepătrunderi, alchimie.

Te-ai simțit vreodată copleșită de întreaga activitate? Ce altceva ai face, dacă ar fi să întrerupi activitatea literară?

Da, voi fi mereu copleșită de magnitudinea cuvintelor și de puterea lor de modificare a tangibilului, dar sunt îngăduitoare cu mine însămi și-mi dau voie să simt toate temerile și toate bucuriile așa cum vin ele. Momentele mele de îndoială sunt ca ispitirea lui Iisus în pustiu, a căror urmare este purificarea energiei creatoare. Pot activa în mai multe domenii, iar acest lucru l-am dovedit deja, fie coordonând proiecte financiare, fie învățând pe alții disciplina Yoga, fie scriind poezii sau analizând formule de calcul, fie analizându-mă pe mine. Cu toate acestea, aparțin umanismului prin excelență, deși logica este apanajul prin care văd lucrurile care aparent sunt lipsite de orânduire și aparțin imaginației.

Ce surprize pregătești și ce intenții ai în viitorul apropiat și nu numai?

Am conturate în minte subiectele a cel puțin alte cinci romane. Îmi doresc numai timpul necesar scrierii lor. Încerc să fiu aproape de cititori prin intermediul rețelelor sociale, dar nu pot răspunde fiecărui mesaj în parte, din păcate. Acesta este motivul pentru care cumulez întrebările lor și scriu articole cuprinzătoare pe site-ul meu sau le introduc răspunsurile căutate în cărțile mele.
Anul acesta va fi tipărită cea de-a cincea carte a mea, probabil că o voi prezenta la Gaudeamus 2017. O altă noutate ar fi traducerea în limba engleză a unuia dintre cele patru romane scrise până acum.

Ce recomandări practice ai pentru oamenii care își doresc să (se) redescopere și să aprindă acea scânteie din interior de creativitate și pasiune care îi fac să „prindă’’ viață?

Primul pas ar fi conștientizarea că ceva nu este în regulă, că se simt cumva străini în propria viață, precum în melodia S.O.S. d’un Terrien en détresse, sentimentul că, în loteria universului, au tras un loz necâștigător. Să intre în ei, să stea cu ei, să ceară ajutor dacă simt că au nevoie de el, să caute, să se întrebe, să se îndoiască și să știe că toate întrebările au răspunsuri pentru că răspunsurile nu sunt autonome și nu pot exista, la rândul lor, fără întrebări.
♦ Întreabă-te dacă ești pregătit pentru răspunsuri;
♦ Întreabă-te cine ești – nu-ți răspunde cu numele sau profesia pe care o ai;
♦ Crede că știi și vei ști;
♦ Fii mai bun – nu vei fi niciodată în acord complet cu tine însuți dacă ești în dezacord cu faptele tale. Ai greșit? Recunoaște asta. Ai regrete? Corectează-le etc.
După cum am spus în cea mai recentă carte, Nopți la Monaco: