Olivia Niță, una dintre actrițele României cu un parcurs grandios, consideră că „arta este o modalitate de a ne apropia de ceva mai presus de noi”. Are încredere în potențialul actorilor români și în teatrul românesc, actoria fiind o meserie a cunoașterii, o oportunitate de a observa tot ceea ce este peren.
Bună, Olivia. Povestește-ne pentru început, despre cum ți-ai descoperit vocația. Care a fost parcursul tău profesional?
Bună! Primul contact cu teatrul l-am avut încă de mică, pe când aveam 11 ani și am avut norocul de a juca în piesa „O scrisoare pierdută”, în regia lui Alexandru Tocilescu, pe scena sălii mari de la Teatrul Național București. Rolul a fost „Fetița lui Pristanda” care cânta la vioară. Era un rol inventat de regizor, dar foarte bogat și prezent. Am fost „culeasă” de pe treptele profesorilor de la liceul de muzică “Geoge Enescu”, unde pe atunci eram elevă în clasa a V-a. Piesa s-a jucat doi ani cu sala plină. Apoi, când eram prin clasa a 9-a am intrat în echipa celor de la Cronica Cârcotașilor. Au anunțat o audiție națională, la care m-am înscris și eu, și așa am început să lucrez alături de ei la emisiune. Eu eram în scenetele din cadrul emisiunii. Am colaborat cu Cronica timp de trei ani, până când am terminat liceul. Am crescut cu ei. În ultimul an de liceu, am intrat în baza de date de la MediaPro și am dat câteva probe pentru serialele produse de ei și, chiar în momentul în care am ieșit din Bacalaureat, am primit telefon să mă duc în Buftea, să semnez contractul pentru serialul Daria, iubirea mea. Acesta a fost ultimul semn că trebuie să merg pe actorie și așa am ajuns să dau la UNATC. Mă bucur enorm că am mers pe drumul acesta. Nu am nici cel mai mic regret, deoarece de aici s-au legat toate celelalte. La finalul anului doi de facultate, mi-am făcut un transfer la Coventry University în Anglia, unde am absolvit BA Hons Degree. Urma să merg în California pentru Master la Calarts, o facultate foarte bine cotată în Statele Unite, dar costurile erau mult prea mari. Am urmat apoi cursurile de Master –Arta Actorului la UNATC, în București.
Actoria este o știință a cunoașterii, ce presupune un anumit stil de viață, de gândire. Cum separi rolurile din viața ta?
Corect! Este o meserie a cunoașterii și, prin lucrul la fiecare rol, practici și un exercițiu de autocunoaștere. E o îmbogățire reciprocă, cel puțin așa îmi place să o văd. Eu dau de la mine și, în același timp, culeg informații de la fiecare rol, text, personaj. Căutarea nu se oprește niciodată. Se poate foarte bine să am o revelație vis-a-vis de un rol la cafeaua de dimineață sau în vacanță. Pe de altă parte, actoria este o meserie și, înainte de toate, sunt om. Încerc să mă bucur de orice moment liber pe care îl am și să îi dau valoare cât mai frumos posibil.
Fiecare personaj are un anumit temperament, care trebuie modificat în funcție de scenă. Cum reușești să te adaptezi la temperamentul impus, să intri în pielea personajului?
Fiecare actor are propria sa tehnică și modul său propriu de a da viață unui personaj. Asta se modifică de la rol la rol. Sunt personaje de care te poți simți mai apropiat sau cu care trebuie să te împrietenești pe parcurs. Dar esențial e să înțelegi parcursul psihologic, să îl analizezi ca pe un om și să identifici ce îl motivează, ce urmărește acel personaj și care este scopul, obiectivul său principal. Și de aici, pornești să adaugi multe și multe alte învelișuri. Munca nu se termină niciodată. Tot timpul descoperi ceva la un personaj, fie în teatru sau film. Așa cum facem și cu oamenii din jurul nostru sau chiar cu noi înșine.
Ești o actriță cu un parcurs profesional grandios, demn de prețuit. Ce anume trebuie să facă un actor pentru a intra in grația publicului?
Mulțumesc mult pentru o asemenea apreciere, însă eu consider că mai am încă mult de muncă. Nu am un răspuns concret la ce anume ar trebui să facă un actor, nu cred că există o rețetă clară. Și eu caut, încerc să aflu. Ceea ce cred însă este că, ține atât de noroc, de șansele care i se oferă, cât si de felul în care un actor profită de aceste șanse. E o loterie, ce ține și de felul în care “încasezi” lozul câștigător.
În opinia ta, când vom ajunge la performanța de a vedea un român câștigând un premiu Oscar? Ce anume ne-a lipsit până acum?
Nu pot să aproximez când anume vom câștiga. Însă, mă bucur foarte mult că, în ultimul timp, tot mai mulți actori români sunt distribuiți în filme străine, producții din S.U.A. sau Marea Britanie. De exemplu, sunt foarte încântată că am un rol principal alături de Florin Piersic Jr. și Corneliu Ulici, într-un serial american polițist, produs de A24 (Casa de producție – Moonlight, Room, Ex Machina, etc) și Channing Tatum – Iron Fisting- ce va fi difuzat în curând în Statele Unite. De fapt, întreaga distribuție este formată din actori români. De asemenea, că tot vorbeam de OSCAR, anul acesta am avut prima producătoare din România, nominalizată la Premiile Academiei Americane de Film, la categoria de film străin, Ada Solomon, în calitate de coproducator al filmului german “Toni Erdman”.
Ce consideri că este mai important ca actor? Să ai un idol în actorie sau, dimpotrivă, personalitatea și unicitatea ta să te facă să devii propriul model?
Cred ca e important să ai repere. Prefer acest termen în defavoarea celui de idol. Să ai repere, să îți fie clar ce anume îți dorești, să îți setezi un scop, să mergi pe drumul tău, și să-ți aduci personalitatea si unicitatea în creația ta. Asta face ca fiecare „Hamlet”, „Julieta”, „Nina” etc. să fie unice, deși se joacă de secole. Și să continui mereu să te antrenezi, să te îmbogățești. Un actor, un artist, nu e cu nimic diferit unui atlet de maraton. Trebuie să fii într-un permanent antrenament, să te păstrezi la cald, proaspăt.
Știind că puțini absolvenți ai Facultății de Teatru și Film reușesc să profeseze, care sunt plusurile și minusurile unei vieți de actor în România?
E o meserie destul de dură. Mai întâi, în facultate ți se cere să fii cât mai prezent, să nu ai colaborări în afara școlii și, când termini, te trezești într-o junglă. E o lume foarte competitivă și foarte individualistă. Suntem mulți, suntem buni și nu ai voie să aștepți să ți se întâmple. Nu îți e nimeni dator cu nimic. Trebuie să muncești și să fii pregatit pentru orice șansă care ți se oferă. Nu ai voie să fii comod. Nu apare nimic? Foarte bine! Fă un spectacol independent. Așa, fără resurse, repetă într-o sufragerie, adună doi, trei colegi și puneți-vă pe treabă. Ideea e să fii mereu în mișcare. Să nu stai pentru că ruginești, îți ieși din mână și apoi îți pierzi curajul. Nu e ușor deloc, dar acesta e primul pas. Trebuie să fii la curent tot timpul cu ce se întâmplă, unde și cum să mergi să vezi spectacole. Și apoi, să nu uiți să te bucuri. Să te bucuri de fiecare moment, de fiecare replică care “îți iese”, fiecare scenă sau moment de catharsis. Să te bucuri de fiecare reușită, de fiecare spectacol scos la public, de fiecare rol obținut, fiecare moment în care ai norocul de a-ți practica meseria. Pentru că aici, sălășluiește pasiunea.
Linia dintre originalitate și imitație este foarte subțire în actorie, cum ar trebui să vadă acest lucru actorii în devenire?
E bine să “furi” meserie, e bine să mergi și să vezi, să te inspiri de peste tot, dar când pui în practică, să treci prin filtrul propriu. Să nu se oprească la a reproduce ce au văzut, ci să-și aducă propria contribuție, să îmbunătățească, să-și lase propria amprentă. Asta fac marii actori. Asta e ceea ce face un rol cu totul si cu totul special, creează unicitate. Dar să nu caute originalitatea cu orice preț. Acesta e riscul cel mai mare pe care îl resimt în jur. Văd uneori, această dorinta de a arăta ”cât de special sunt”, fără esență, fără mesaj. Fii sincer și atunci vei fi original!
Unde îți place să-ți expui talentul cel mai mult? În filme sau în piese de teatru?
Sunt experiențe diferite ce oferă stări diferite. Amândouă îmi plac foarte mult, dar până acum am lucrat mai mult în film și îmi place foarte mult. Când sunt pe set, uit de tot si toate, și sunt prezentă doar acolo, cu totul. Oboseala acumulată după o zi de filmare, este una placută. E ceva ce aș putea face la nesfărșit și care mă încarcă cu o energie fantastică. E minunat!
Ce planuri ai pentru viitorul apropiat? Unde îți putem admira pasiunea?
Ha! Sunt mai multe lucruri pe care vreau să le pun în aplicare, dar depind unele de altele. Așa că, nu stiu exact cu ce sa încep. În curând, se va lansa serialul “Iron Fisting”, regizat de Rhys Thomas (Saturday Night Live; Documentary Now) la care am lucrat în toamnă și îl astept cu nerăbdare. Continui să joc la Teatrul National din Bucuresti, în spectacolul „Ziua în care nu se cumpară nimic”, în regia lui Horia Suru, o analiză foarte bună a societății contemporane. Este un spectacol drag mie, pe care îl jucam deja de 3 ani și este incredibil de proaspăt. Recent am intrat în echipa companiei de teatru TAG (Theatre Arts Group) condusă de regizoarea, Gabriela Dumitru. E un loc foarte special, unde ne antrenăm tot timpul (exact ce îți spuneam mai devreme că e necesar pentru un actor), participăm la diverse workshop-uri și producem propriile spectacole. De fapt, tocmai acum începem repetițiile pentru un spectacol nou ce va avea premiera în aceasta primăvară.
Care este motto-ul tău predilect, după care îți ghidezi viața?
Nu am un motto anume. Am câteva principii pe care încerc să le urmez. Cred că, în primul rând, trebuie să știi foarte clar ce vrei și, în al doilea rând, să lupți pentru acel lucru și să îți setezi un standard cât mai înalt. Chiar dacă nu reușești să-l atingi, țintind spre el, vei realiza mai mult decât daca nu ai fi avut niciunul.
Ce sfaturi le-ai oferi cititorilor și oamenilor pasionați de artă, film și teatru?
Să continue să meargă la teatru și să-și îmbogățească sufletul cu cât mai multă artă. Arta, în orice formă a ei, muzică, teatru ,film, pictură etc., fie că o creăm sau o admirăm, e o modalitate de a ne apropia de ceva mai presus de noi. Arta este expresia pură a umanității. Cred că, dacă suntem deschiși, prin artă, putem găsi răspunsurile unor întrebări frământătoare.
.
Facebook / IMDB / Artminds Hall of Fame
Foto Hallmark Channel, Simion Buia & Alexandra Pașca