Ceea ce m-a uimit la Radu a fost că nu a luat lecții de compoziție pentru a nu se lăsa influențat de ideile altora atunci când compune. Firea rebelă, non-conformistă și originalitatea lui transpare prin tot ceea ce întreprinde, iar faptul că își păstrează autenticitatea în compozițiile sale e demn de apreciat într-o lume tot mai contaminată de influențe diverse.
Bună Radu! Care e povestea ta privind primele interacțiuni cu lumea muzicii? Când ai inceput să cânți prima dată la chitară?
Bună! Aveam 5 ani când am ascultat pentru prima oară chitară clasică. Era o casetă cu Julian Bream. Le-am zis părinților mei că vreau să învăț să cânt la chitară și m-au înscris la o școală de muzică. Acolo, cei din conducere au decis că sunt prea mic pentru studiul acestui instrument și mi-au recomandat vioară. Am urât-o cu desăvârșire. Nu a fost pentru mine. În clasa a V-a m-am înscris la Liceul de Muzică „George Enescu”, unde a început călătoria mea cu chitara clasică.
Cum simți că te-a format muzica de-a lungul timpului? Ce rol are în viața ta?
În liceu am început să ascult heavy metal. M-am împrietenit cu împătimiţi ai acestui gen şi am avut şi o trupă de hardcore thrash, se numea „Tarantula”. Cred că încă există. În același timp, am început să particip la festivaluri și concursuri de chitară clasică din Europa, unde am avut rezultate bune. Când am intrat la facultate, am pierdut legătura cu prietenii din liceu, cum se întâmplă adesea. În anul I mă gândeam la viitor, la faptul că e destul de greu să trăiești din muzică, așa că m-am lăsat și de facultate și de chitară. După câteva luni de petreceri, mi-am dat seama că nu pot să trăiesc fără chitară. Eram trist și nu știam de ce. Atunci am realizat că muzica e calea pe care trebuie s-o urmez cu orice preț asa că am reînceput Conservatorul. Muzica m-a disciplinat, fără să sufoce totuși firea zbuciumată cu care m-am născut. Cântatul la chitară îmi oglindește perfect personalitatea.
Care au fost job-urile tale timpurii în calitate de chitarist?
Am cântat în baruri și am dat lecții private. Am jucat și într-un scurtmetraj în care personajul principal era un chitarist.
Îți compui și înregistrezi propriile piese muzicale?
Da. Am pasiunea asta de ceva timp. M-am ferit să iau lecții de compoziție, poate e o prostie, dar nu am vrut să fiu influențat în niciun fel. M-am folosit doar de cunoștințele dobândite în liceu și în facultate. Mi-am făcut și un mini-studio acasă, unde pot să lucrez la orice oră.
Compozitorul joacă adesea un rol deosebit în relația dintre solist și trupă sau orchestră. Care ar fi trei atribute ale unui compozitor desăvârșit?
Imaginație fără granițe, capacitatea de a inova și abilitatea de a transmite publicului.
Premiera concertului Aquarelle a avut loc pe 14 februarie. Cum s-a conturat ideea acestui proiect și cum te-ai gândit să-l extinzi?
Primul concert Aquarelle a avut loc pe 7 februarie. De câțiva ani aveam în minte un astfel de proiect, făcând diverse schițe în mini-studioul meu. La sfârșitul anului 2016 mi s-a dat ocazia să îl și realizez. Publicul a reacționat așa cum își doreste orice artist și asta ne-a motivat să continuăm. Vă așteptăm pe 18 august la ora 20:00 la scena din parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR) la un spectacol colorat pe care îl pregătim cu pasiune și entuziasm!
Pe lângă compozitor și chitarist ești și aranjor. Cum decurge procesul de creatie a unei piese?
Simplu. Ideile vin și pleacă. Daca am norocul să fiu lângă un instrument atunci cand mă lovește inspirația, mă înregistrez. Câteva zile nu ascult înregistrarea, nu mă gândesc la ea. Dacă atunci când ascult încă îmi place, dezvolt. Dacă mă întreb de unde a putut să iasă o asemenea aberație, abandonez.
Ești singurul responsabil de toate aspectele sau e un efort comun al formației cu care colaborezi pentru piesa respectivă?
Sunt responsabil cu aranjările pieselor și cu imaginea de ansamblu, dar fiecare dintre noi e liber să vină cu idei. Repetițiile sunt mult mai productive și mai distractive așa.
În anul 2016, în Sala Auditorium a Institutul Cervantes, ai susținut un recital cu piese de Turina, Castelnuevo Tedesco, dar si lucrări scrise după 1970. Ce te atrage în a interpreta aceste lucrări rar cântate?
Îmi place foarte mult muzica scrisă în secolul XX și XXI pentru că e o muzică vie, foarte dinamică. Are foarte multe elemente din jazz și din folclor – un aspect important fiindcă asta o face accesibilă, iar publicul poate identifica ușor aceste elemente.
Cu ce artiști și/sau formații ți-ai dori să colaborezi pe viitor?
Îmi doresc foarte mult să cânt Concierto de Aranjuez cu o orchestră aici, în țară.