Ramona MUNTEANU | Pianistă | Muzica este un mijloc prin care Frumosul și Binele reușesc să salveze și să vindece această lume

Ramona Munteanu este o pianistă pentru care talentul reprezintă doar primul pas, dragostea fiind elementul esențial în construirea unei cariere de muzician. Aceasta a dobândit cunoștințe de la numeroși profesori, precum și de la pianistul, Andrei Gavrilov, ajungând la perfomanța de a cânta pe scenele din Milano, Veneția, Roma etc. Consideră că plusurile unui artist sunt autenticitatea, exprimarea naturală, o minte rece și o inimă arzătoare.

Bună, Ramona! Pentru început, povestește-ne despre cum ți-ai dezvoltat valoarea artistică și despre cum ți-a marcat dragostea pentru pian, cariera profesională.

Bună, Mădălina! În primul rând, aș dori să îți mulțumesc pentru această invitație, care este o minunată ocazie pentru a împărtăși experiența mea artistică cu iubitorii muzicii clasice și nu numai. Pentru început, aș dori să reamintesc că nimic important în viață nu se naște și nu se poate construi fără dragoste. Deci, dragostea pentru pian și pentru muzică aș spune că a fost și este factorul determinant în ceea ce privește cariera de muzician. Bineînțeles, aceasta nu este suficientă, fiind nevoie de multă muncă și determinare. Se spune că talentul e doar punctul de plecare, restul e dragoste pentru muncă.

Pe parcursul tău artistic, care au fost persoanele care și-au pus amprenta pe desăvârșirea ta ca pianistă?

Au existat în acest parcurs mai multe persoane care și-au pus amprenta pe creșterea mea ca pianistă. În anii petrecuți în Liceul de Muzică din Cluj Napoca, Teodora Țugui și Rodica Tulai au fost profesoarele de o rară sensibilitate care mi-au insuflat dragostea și dedicarea pentru pian. În anii Academiei de Muzică, cei care mi-au consolidat cunoștintele și m-au ajutat să ajung la o treaptă superioară, au fost muzicienii de mare valoare: Daniel Goiti, Vera Negreanu și Ninuca Osanu Pop. În anii petrecuți în Italia, am avut parte de alți profesori de renume: Giovanni Umberto Battel, Cristine Meyr, Giorgio Lovato, Daniel Castro. Apoi, de-a lungul anilor am participat la diverse cursuri de măiestrie a marilor pianiști precum: Andre Watts, Peter Serkin, Luca Chiantore. Și, nu în ultimul rând, am avut prilejul de a participa de două ori la cursurile de măiestrie ale renumitului pianist Andrei Gavrilov, care pentru mine este și va rămâne o sursă de inspirație continuă, atât ca artist, cât și ca om.

Cum combini pe scenă munca intensă cu inspirație, efort și pasiune, pentru a oferi publicului un amalgam de emoții și trăiri?

Poate că această combinație este partea cea mai dificilă pentru un pianist, deoarece pe scenă nu trebuie să fie percepute munca asiduă și efortul, ci dimpotrivă, inspirația, pasiunea si emoția trebuie să fie predominante. Desigur, e vorba în primul rând de echilibru: între rațiune și simțire, intelect și inspirație, efort și pasiune. Așa cum spunea marele pianist și pedagog Heinrich Neuhaus, e nevoie de ” o minte rece și o inimă arzătoare”. Este așadar o muncă continuă pentru a realiza acest lucru.

Cum se oglindește într-un spectacol relația ta cu ceilalți muzicieni asupra publicului și cât de valoroasă este aceasta?

In fața instrumentului, prin muzică, noi oglindim lumea noastră interioară, propriile emoții și sentimente. Bineînțeles că relația cu ceilalți muzicieni pe scenă este fundamentală; pentru a face muzică împreună e nevoie de comunicare, comuniune, împărtașirea ideilor și sentimentelor sau cel puțin găsirea multor puncte comune. De aceea, în muzica de cameră, formațiile care reușesc să ne impresioneze și să ne cucerească prin desăvârșirea atât instrumentală cât și emoțională, sunt de obicei formate din cupluri, surori, frați sau prieteni foarte buni. La fel și în relația dirijor – solist – orchestră, comunicarea și trăirea muzicală împărtășită este de neînlocuit, în acest caz intervenind rolul de dirijor sau solist ca lider, transmițător ale propriilor idei și emoții întregii orchestre. Nu este o coincidență că relația umană are un rol fundamental în a face muzică împreună.

Ce semnificație are numele George Enescu pentru tine și cum se concretizează aceasta în cariera ta?

George Enescu are un ecou adânc în orice suflet românesc, deci și în mine. El a reușit să întruchipeze spiritul profund românesc, adăugând acel rafinament franțuzesc și acea deschidere către muzica occidentală. Încerc, pe cât posibil, să îl fac cunoscut introducând unele lucrări ale sale în repertoriul meu.

În opinia ta, muzica clasică are nevoie de o anumită pregătire intelectuală pentru a fi cântată? De ce?

Sunt absolut convinsă că muzica clasică are nevoie de o pregătire intelectuală adițională. Prin cunoașterea celorlalte arte – arte plastice, teatru, dans – filozofie, literatură, psihologie, religie și altele, reușim să dobândim o deschidere mentală, emoțională și spirituală care ne ajută să înțelegem mai bine atât muzica, cât și lumea interioară și exterioară a geniilor care au creat-o și care erau persoane de o înaltă cultură, nu doar muzicală. Fantezia, imaginația, profunzimea, viziunea atât asupra formelor muzicale cât și asupra conținutului acestora, se dezvoltă acumulând cât mai multe cunoștinte.

Care sunt calitățile/plusurile necesare unui pianist pentru a nu avea o concurență mare, având în vedere că locul pianistului într-o orchestră nu este asemănător cu cel al altor instrumentiști?

Vorbind despre concurență, aceasta există și va exista mereu. Dar eu aș evita comparațiile și aș spune că fiecare muzician trebuie să se dezvolte cât mai mult și să concureze cu el însuși, cu ceea ce își propune să facă și cu țelul pe care își propune să îl atingă. Pentru mine, a fi autentic e ceea ce face diferența, atât în muzică, cât și în alte domenii, și în general, în viață. A fi tu însuți și a te exprima într-un mod natural, fără perdele și fără filtre, a-ți descoperi emoțiile și sentimentele și a le transmite celor din jur, aici cred eu că există un plus. Pentru că pianiști/muzicieni cu o tehnică desăvarșită vom găsi nenumărați, dar cei care reușesc să transmită și să emoționeze sunt foarte puțini.

Din momentul în care ai atins pentru prima oara clapele pianului, te-ai îndoit vreodată de alegerea acestui drum? De ce?

Nu am avut niciodată dubii asupra faptului că iubesc acest instrument și că aș face mereu aceeași alegere dacă m-aș întoarce înapoi în timp. Dar, desigur, au existat multe obstacole și momente de criză în care m-am întrebat daca aceasta este calea pe care trebuie să o urmez sau nu. Totuși, iubirea pentru pian și dorința arzătoare de a urma această cariera au fost mai puternice decât toate dubiile și obstacolele. De aceea, nu regret nimic, e normal să cazi, dar important e să te ridici și mai ales să îți urmezi calea.

Care sunt hobby-urile care-ți ocupă timpul atunci când nu ești acompaniată de pian?

Nu am mult timp liber la dispoziție, dar am totuși câteva pasiuni în afara muzicii: călătoriile, arta, filozofia, dansul, literatura. Nu în ultimul rând, îmi place să cunosc și să ajut oamenii în general, să dedic timp de calitate prietenilor și celor apropiați.

Care sunt proiectele din agenda ta pe care vrei să le întreprinzi în viitor?

În următoarea perioadă am câteva concerte importante la Veneția, Milano, Roma, Cosenza. Am fost invitată să predau, din nou, la cursul de vară de o săptămână din Toscana, în septembrie. Apoi, totul e de văzut, de obicei nu îmi place să fac planuri pe termen lung.

Ce îndemnuri le-ai transmite generațiilor viitoare, care au un entuziasm și un talent pentru această artă sonoră?

Copiilor și tinerilor cu entuziasm și talent pentru muzică, le-aș transmite să urmeze cu încredere această cale, dacă asta simt că vor să facă în viitor. Nu e o cale ușoară, așa cum spuneam, este o „meserie” grea, care cere multă muncă, dedicare și determinare. Dar oferă și multă satisfacție, nu atât materială, cât spirituală și emoțională. Muzica oferă o bogăție interioară care dezvoltă atât mintea, cât și sufletul, deci anii petrecuti lângă un instrument nu sunt niciodată un timp pierdut, în orice circumstanță. În concluzie, aș dori să transmit tuturor celor care studiază muzica sau o apreciază, că aceasta este un mijloc prin care Frumosul și Binele reușesc să salveze și să vindece această lume, uneori prea materială sau prea superficială.

.
 
Facebook / Youtube / Instagram / Linkedin
 ©Foto Alessandra Finocchiaro & Enrico Facchetti

Niciun comentariu înca

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.

Inline
Inline