Sunt sigură că întâlnirea din acest interviu cu tânărul actor Răzvan Răduţă, va aduce cititorilor Artminds, un zâmbet pe buze. Este satisfacţia zâmbetului că empatizezi cu acesta şi că descoperi dincolo de marele actor, o minte ascuţită, dotată cu mult simț al umorului, un spirit realist, critic şi analtic care taie ca un briceag “buruienile“ României de azi. Şi dincolo de toate acestea, sensibilitatea nu-l ocoleşte pe Răzvan Răduţă. Grig din ” Steaua fără nume „, Bubnov din ” Azilul de noapte ” Jupan Dumitrache din ” O noapte furtunoasă ” şi multe alte roluri de succes pe care Răzvan Răduţă le-a jucat memorabil, certifică talentul acestuia. Surprizele frumoase din acest interviu, nu se opresc aici…
Eşti unul dintre cei mai talentaţi actori ai momentului, cum a început pasiunea ta pentru teatru?
Nu provin dintr-un mediu în care se mănâncă, se bea şi se respiră artă şi cultură. A fost destul de complicat să-mi dau seama ce vreau şi ce pot. A fost chiar distractiv, cumva. Prima dată am dat admitere la U.N.A.T.C, la 19 ani. Am fost respins de la prima probă. În acelaşi an susţinusem examen de admitere şi la facultatea de drept. Am continuat cu dreptul la frecvenţă redusă şi m-am angajat la un wellness club. În perioada aceea mergeam la teatru, citeam, căutam filme româneşti şi interviuri cu mari actori români dar nu mai speram să mă fac actor sau poate nu conştientizam eu. La un moment dat mă gândeam că o să termin facultatea de drept şi o să devin procuror. Nu mă încânta foarte tare. Apoi am aflat despre cursurile Şcolii de Artă Bucureşti. Am făcut doi ani de actorie acolo şi după aceşti doi ani de pregătire am dat din nou admitere la U.N.A.T.C. Am intrat. Am terminat şi facultatea de drept până la urmă dar n-am mai dat licenţa.
Ai jucat în spectacole de succes precum „Steaua fără nume”, „Azilul de noapte”, ce rol pe care l-ai jucat, reprezintă pentru tine, cea mai frumoasă amintire?
Mi-e imposibil să le compar între ele. Pentru mine au avut aceeaşi valoare. E vorba de implicare. Cât dai atâta ai. Au fost multe momente frumoase. Spectacolul „Azilul de noapte” (Compania Rampa) a fost special prin modul în care întreaga echipă s-a mobilizat. Am bătut cuie, am construit şi decoruri atunci. Şi când am fost găzduiţi la Bulandra, nu mai puteam să le scoatem din clădirea în care jucam atunci (Hanul Solacolu)????. S-au făcut altele în mai puţin de două săptămâni. Când am auzit de Bulandra…

Ce te atrage în alegerea unui rol?
De regulă, în teatru, nu prea ne autodistribuim dar cu siguranţă rolurile se împart în două categorii: cele „bine scrise”, şi restul. În linii mari, autorul dramatic stabileşte ce şi cum ai de făcut în scenă.
Ce rol ţi-ai dori să joci şi nu s-a întâmplat încă?
Mă gândesc la Petruchio din „Îmblânzirea scorpiei” (W. Shakespeare).
Unde te putem vedea jucând în prezent?
La Compania Rampa & The Ark în spectacolul „Julie”. „Rampa vs. Strindberg”, Opera Comică pentru Copii în spectacolele „Hapciu în Re Major”, „Răpirea din Serai” şi „Micuţa Dorothy”, Opera Naţională Bucureşti în spectacolul „Parafraze cu parfum interbelic” şi la Teatrul Elisabeta în spectacolul „Fraţii Karamazov”.
Eşti foarte activ pe partea de reclame, te implici şi în promovarea spectacolelor tale pe diferite website-uri, ce ne poţi spune despre proiectele tale de viitor?
Îmi doresc să evoluez ca profesionist, fie în sistemul teatrului de stat fie în sistemul teatrului independent. Din păcate, ambele cai sunt destul de greu de parcurs. Probabil că o să joc în următoarea premieră a Companiei Rampa. Merg la audiţii… Sper să merg şi la Gala Hop anul acesta.
Ce te atrage mai mult, teatrul sau filmul?
Nu poţi alege. Actoria e una singură. Chiar dacă exista o diferenţă legată de mijloacele de expresie, esenţă e aceeaşi şi pentru teatru şi pentru film.
Există o frază dintr-un rol pe care l-ai jucat sau dintr-o piesă jucată de tine care îţi este foarte dragă?
În „Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian, profesorul Miroiu spune:
„Într-un târg de provincie cA al nostru… gara este… marea. Este portul, necunoscutul, depărtarea. Este dorul de a pleca, de a fugi. În altă parte. În altă lume.”

Ce lipseşte României că să poată organiza o gală recunoscută pe plan internaţional, cum sunt Gala Premiilor Oscar, Cannes sau Ursul de argint?
Premiile Oscar există pentru că în America există industrie de film. Ca organizator trebuie să însemni ceva. România nu e suficient de dezvoltată în acest sens. Cred că de bani e vorba în primul rând. Potenţial există în România.
Cum crezi că se poate revigora cultural România zilelor noastre?
Închizând televizoarele şi deschizând ochii. Respectând profesorii din sistemul preuniversitar. Ei fac oameni. Cultură avem. Avem de 2000 de ani, însă riscăm să ne transformăm cu toţii în Mcpuisori, în Dani Capatosi, în Florini Salami şi în Mărioare Zăvoranu. Probabil că cineva, undeva, ne vrea proşti, altminteri biata Europa de Vest ar rămâne fără menajere şi muncitori pe şantier. Eu aşa cred…
Lumea teatrului este fascinantă la prima vedere dar care este realitatea de dincolo de cortină? Cu ce greutăţi se confruntă un actor?
Nu prea vreau să vorbesc despre asta, în general. Deja a devenit plictisitor.Toată generaţia mea de actori se vaită, în special din cauza lipsei banilor. Da. Există sacrificii. Sacrifici timp, energie. Sacrifici bani, uneori. Asta e. Toate lucrurile frumoase costă…
Ce sfat ai da unui tânăr care doreşte să se apuce de actorie?
I-aş spune că el e singura lui limită. Să-şi vadă de treabă şi atâta tot. Să muncească. Şi să înveţe să înjure, neapărat.
Ce alte pasiuni mai ai, în afară de teatru?
Mă uit la filme. Gătesc. Mă deconectează, aşa… Mi-am cumpărat o pianină de ceva vreme. Încerc să învăţ. Îmi place să mă văd cu acei câţiva prieteni pe care-i am şi cu rudele, în special de sărbători.
În încheiere, ce mesaj doreşti să transmiţi cititorilor ArtMinds?
Păi… se apropie Paştele. Sărbătoare luminată!
.
Facebook
Compania Rampa / The Ark
©Foto Vlad Mihailescu & Eveline Pauna