Tiberiu OPREA | Dirijor | Intrând în marea muzică, trăieşti şi transmiţi o paletă largă de sentimente, şi mai mult, ai privilegiul de a surprinde o părticică din mintea unor genii, transmiţând idei

Două lucruri m-au impresionat la maestrul Tiberiu Oprea: înțelepciunea datorată experienței îndelungate și modestia de a învăța de la orice persoană întalnită cum să fie/facă și mai ales cum să nu fie. Un artist care reușește să echilibreze atât viața personală, de familie cât și viața profesională, în calitate de dirijor.

Photo by Raluca Georgescu / Filarmonica Pitești

Ne puteți spune în ce context și împrejurări s-a definit pasiunea dumneavoastră pentru muzică?

M-am născut într-o familie de muzicieni. Nu îmi amintesc viaţa fără muzică; de mic, mama avea grijă de studiul meu, iar tata mă incuraja să compun. Am cântat împreună cu sora mea mai mică la audiţiile ei de clasă, primele mele compoziţii (şi singurele, până acum) pentru pian la două şi patru mâini :).
Vioara am început-o la 6 ani, şi curând, insistenţa profesorilor şi a mamei a fost răsplătită cu premii la concursuri interşcolare, culminând în clasa a VII-a cu Premiul I pe ţară, împărţit cu prietenul şi marele violonist Alexandru Tomescu.
Studiul viorii este unul foarte ingrat, mai ales cand e in faşă: scârţâieturi, fâşâieturi, falsuri… cu alte cuvinte, nu ştiu când anume s-a definit pasiunea :) Cert este că la un moment dat, am ajuns să-mi placă să studiez de unul singur, ceea ce constituia deja un pas important.
Prin clasa a XII-a, nu mă mai simţeam împlinit doar studiind la vioară. Eram concert maestrul Orchestrei Filarmonice a Tineretului Bucureştean, însă totuşi voiam mai mult, mai cuprinzător, mai adânc… Atunci mama, tot ea, m-a ajutat să întrezăresc lumea artei dirijorale, aceasta concretizându-se în prima alegere importantă din viaţa mea.

Photo by Daniel Diaconu
Photo by Daniel Diaconu

Unde vă găsiți inspirația și mai ales motivația? Ce artiști vă inspiră?

Toţi artiştii mă inspiră. :) Înveţi de la oricine cum se face sau cum nu se face… sau la alt nivel, hai să zicem, cum nu aş face eu. Inspiraţia este o sumă, un cumul de experienţă, atenţie şi disponibilitate.
Împlinirea intelectuală, spirituală este o motivaţie serioasă. Pe de altă parte, familia, care din fericire îmi înţelege şi împărtăşeşte dragostea şi timpul pentru muzică, constituie o puternică motivaţie sufletească. Frumoasa mea soţie – soprana Mediana Vlad, reprezintă o continuă şi veşnic proaspătă sursă de inspiraţie pentru mine… Iar când vedem cum li se schimbă comportamentul copiilor noştri când trecem de la desene animate la Anotimpurile de Vivaldi, asta da motivaţie!

Care sunt acei mentori care v-au „marcat” traseul muzical?

Fiecare este într-o măsură mai mare sau mai mică autodidact în crearea propriului sistem de valori. Însă este nevoie de o pornire bună, apoi de un ghidaj adecvat, în funcţie de etape, capacitate, aspiraţii. Sperând să nu uit pe cineva important, amintesc dascălii dragi care au avut o influenţă directă asupra mea, în relaţie de unu la unu: Daniela Tudorancescu – dirijoarea corului de copii Greieraşul, prima ieşire pe scenă, primele încercări solistice vocale (am şi acum înregistrări – „Cum tati, tu cânţi aici, aşa mic?”)
Georgeta Atanasiu – profesoara care mi-a pus (bine) vioara în mână; Adriana Carpen – profesoara cu care am continuat în anii de gimnaziu şi care mi-a dezvoltat frumos aptitudinile; Mircea Constantinescu- unul dintre cei mai buni şi totodată severi profesori din liceu; Nicolae Racu – dirijor şi profesor erudit, fiind primul care mi-a încredinţat conducerea unei orchestre; apoi, ca student la dirijat, Maestrul Ludovic Bacs – măreţie, modestie, generozitate, o legendă… ne-am întâlnit de prea puţine ori pentru cât avea de dăruit; Maestrul Valentin Gruescu – un vrăjitor care a avut şi are încă o influenţă magnetică benefică asupra mea; Grigore Constantinescu – un om de o cultură şi nobleţe rar întâlnite…

În urma acestor decenii de experiență în a dirija diferite orchestre, ce calități credeți că ar avea un dirijor excelent?

Următoarele atribute ar putea face diferenţa dintre un dirijor bun (bine pregătit) şi unul excelent:

răbdare, consecvenţă dar flexibilitate, capacitatea de a fi un bun strateg cu putere de convingere, iar simţul umorului ar fi bomboana de pe tort…

Sunteți dirijorul permanent al Filarmonicii din Pitești. Câți ani de studiu au fost necesari pentru a ajunge unde sunteți acum?

Filarmonica Piteşti a împlinit 10 ani, şi ocupă un loc aparte în activitatea mea artistică. Soţia îmi spune mai în glumă, mai în serios că sunt unul dintre puţinii fondatori artistici în viaţă, ai unei Filarmonici. Totodată, mă bucur de colaborarea permanentă cu instituţii de prim rang: Radio, Opereta Bucureşti, Opera şi Baletul Constanţa, ş.a.m.d. A fost un dar, urmat de studiu, apoi conjunctura, si iar studiu… Toată viaţa studiezi, nu se poate altfel. Dar nu este un chin, e o dulce subjugare…

Care este cea mai mare satisfacţie pe care v-o aduce muzica?

Vorbim despre marea muzică, cea „clasică” – înţelegând prin clasic orice gen de muzică semnificantă, valoroasă, mai departe de un Top Ten săptămânal. Mă regăsesc în ea. Toţi ne regăsim, dar mulţi dintre noi nu ştim asta, şi nici nu căutăm unde trebuie. Ni s-a redus spectrul simţirilor printr-o politică media culturală deficitară, simplistă, deseori vulgară, redusă la promovarea instinctelor primare. Intrând în marea muzică, trăieşti şi transmiţi o paletă largă de sentimente, şi mai mult, ai privilegiul de a surprinde o părticică din mintea unor genii, transmiţând idei. Şi dacă insişti, şi înţelegi, poţi chiar construi unele. Cineva a spus foarte bine: în muzică mergi atât cât te duce capul.

V-ați gândit vreodată la posibilitatea să practicați meseria de dirijor în străinatate? Care ar fi motivele pentru care nu dirijați și în afara țării?

Dar dirijez în afara ţării. Chiar în aceste zile, definitivez 2 contracte de colaborare în străinătate, iar al 3-lea este în negociere.
Am primit invitaţii să particip la concursuri pentru posturi de dirijor în Germania; nu mă pot hotărî să nu-mi văd familia mai mult timp. Până acum, am acceptat doar contracte de scurtă durată.

De ce anume are nevoie un dirijor român format în România pentru a pătrunde și pe alte scene din afară?

Cerinţele la nivel profesional sunt similare. Din păcate, acestea se „nuanţează” însă, în funcţie de împrejurări. Ca să pot ajunge să dirijez în aproape toată ţara nu a fost uşor, pentru că am făcut-o fără compromisuri. Şi aici intrăm pe un teren cu nisipuri mişcătoare, în care aş fi tentat să vorbesc mai mult decât poate fi ingerat, aşa că o cotesc…
Ca dirijor, mi se pare chiar mai simplu să te descurci în străinătate, greu este să laşi acasă pe o perioadă deseori inflexibilă, încă o dată spun, familia, contracte și o angajare stabilă.

Photo by Raluca Georgescu / Filarmonica Pitești
Photo by Raluca Georgescu / Filarmonica Pitești

Ce părere aveți despre Festivalul George Enescu? Când vă vom vedea dirijând din nou în cadrul acestui festival?

Este formidabil să avem un asemenea complex de evenimente rare aproape de noi. Impresionantă este şi reacţia oamenilor care epuizează biletele în timp record, fie ei melomani, fie iubitori de imagine… În septembrie voi participa pentru a 4-a oară, de data aceasta la pupitrul orchestrei de Cameră Radio. Ne vedem marţi, 5 septembrie în Piaţa Festivalului!

În viziunea dumneavoastră, care ar fi viitorul cultural al României? Ce tendințe ați observat? Încotro se îndreaptă lumea artistică?

E o discuţie largă. Unul dintre aspecte ar fi tendinţa în extindere a crossover-ului, fie că vorbim de simple împrumuturi/schimburi, amestecare a elementelor sau doar promovarea comercială. Atâta vreme cât acest fenomen se întâmplă în limitele bunului simţ, poate fi interesant şi chiar necesar pentru a te deschide unui public cât mai larg sau/şi pentru a supravieţui în industria muzicală. Problema principală constă în inversarea valorilor… Cât despre viitorul cultural al ţării, sper să fie pe mâinile cuiva care înţelege şi îşi asumă misiunea de formare a conştiinţelor.

Ce îndrumări i-ați oferi unui tânăr artist care debutează în lumea muzicii?

Adică unui tânăr student care încearcă oceanul în care vrea să se arunce, crezând că e un bazin de înot? Mi-aş dori pentru el (implicit pentru beneficiarii artei lui – viitorii spectatori), să înţeleagă responsabilitatea pe care o are şi să facă muzică în consecinţă. Să nu se plafoneze, să nu ajungă prea repede să „ştie piesa”, să caute mereu poeticitatea lucrărilor și să fie deschis.


Facebook / Hall of Fame / Youtube
Copyright © Foto Filarmonica Pitești, Alin Vlad, ARCUB, Daniel Diaconu, Ionel Iancu & Raluca Georgescu

Niciun comentariu înca

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.

Inline
Inline