Alina ILIOI | Scriitoare | Trăiește cu gândul că ai un scop pe acest pământ și că trebuie să-l îndeplinești!

Photo by Dacian S. Foldi

Mărturii scrise de un suflet sensibil și puternic în același timp, care are curajul să dea glas unor trăiri și „gânduri ascunse”. Gânduri în care se poate regăsi orice om.

Buna Alina! Povesteşte-ne despre tine şi activitatea ta literară şi jurnalistică. Cine e omul din spatele rândurilor cărţilor publicate?

O simplă fată, femeie. Sunt omul care și-a găsit în mijlocul rândurilor pe cel mai bun prieten. Sunt fata care s-a îndrăgostit de cuvinte, pentru că ele mereu m-au eliberat, m-au vindecat, m-au pansat, m-au ajutat să mă descopăr și redescopăr. Am început prin a scrie pe foi pe care le pierdeam printre caietele de liceu. Apoi prin a scrie pe blog, ca mai apoi să scriu pe alte site-uri articole. Iar într-un final, pasiunea mea s-a transformat într-o carte pe care am așezat-o pagină cu pagină. În prezent am două cărți scrise și mă rog bunului Dumnezeu să urmeze multe altele…

Cum a început pasiunea ta pentru scris?

Cum începe fiecare pasiune care e menită să fie acolo. Din interior. Pe neașteptate. Fără să caut, fără să cred, fără să știu că aș putea. Pur și simplu îmi plăcea să citesc. Eram fermecată de orice carte îmi cădea în mâini. Apoi am început să scriu și am fost încurajată să îmi fac un blog. De aici până la a respira scrisul a fost nevoie de un singur pas.

Photo by Cristian Neculai
Photo by Cristian Neculai

Mesajele tale sunt cu adevărat inspiraționale. De unde îți vine inspirația?

Îți mulțumesc, mă onorează această afirmație a ta. Inspirația vine din mine și din afara mea. Cred că sunt o fire foarte sensibilă și extrem de atentă la detalii. Uneori prea atentă. Astfel, ajung să privesc lumea cu alți ochi. Cu ochi de artistă, sensibili, ușor de rănit. Pur și simplu simt. Simt multe lucruri în interiorul meu pe care nu le pot exprima altfel decât așternându-le pe o foaie de hârite. Uite așa descopăr că inspirația îmi vine pur și simplu dintr-o inimă pe care nici eu încă nu am reușit să o deslușesc sută la sută. :)

Scrii pe blogul personal şi în cărţile tale despre relaţii, iubire şi gânduri ascunse. Aspecte sensibile pe care nu le împărtăşim cu uşurinţă. Cum reuşeşti să fii atât de transparentă şi deschisă?

Mi-am făcut o promisiune pe când aveam 16 ani că voi fi sinceră și reală față de mine. Că nu mă voi ascunde după deget, spunând negrului că e alb și invers. De asemenea, urăsc să fiu mințită. Mereu am preferat să mi se spună adevărul în față decât să fiu ”protejată” de minciună. Știu, e periculos ceea ce spun eu. Periculos de dureros, însă asta m-a făcut să pot ține capul sus, știind că spun ceea ce simt. Știind că am curajul să fiu EU. De aceea și scrisul atât de transparent și deschis… chiar și dacă m-aș forța să scriu altfel, nu ar fi decât o penibilă imitație a ceea ce se află cu adevărat în interiorul meu.

Care e cea mai valoroasă „avere” a ta? Ce o face atât de valoroasă?

Faptul că îl cunosc pe Dumnezeu. Averea mea e credința. Ființa mea, principiile mele, fundația mea ca persoană și alegerile mele, toate provin din același loc: credința. Asta m-a ținut în viață. Asta mi-a dat putere să continui. Ea mi-a dat speranță. Știind că este un Dumnezeu, că veghează asupra noastră, că în mâna Lui toate sunt sub control, mi-a dat curajul de a merge înainte, de a mă ridica de fiecare dată când am căzut.

Intuiesc că în parcursul tău întâlneşti şi situaţii stresante. Cum treci peste momentele de îndoială ori descurajare?

Voi recunoaște ceva ce nu am mai spus niciodată: la suprafață par o persoană foarte puternică, însă în interior sunt o mână de om care se roagă în fiecare zi să aibă puterea și curajul de a înfrunta o nouă zi. Cea mai puternică luptă pe care o poți avea, e aceea cu propriile tale gânduri. Cu tine. Iar îndoiala și descurajarea de la acele gânduri apar. Și dacă le lași să încolțească, încep să mânânce din tine. Însă aici intervine ce ți-am spus mai devreme: Dumnezeu. Inspir profund și mă rog Lui să facă așa cum crede mai bine. Și să alunge aceste sentimente negative.

Photo by Flavius Paul
Photo by Flavius Paul

Adesea, din teamă ori alte motive purtăm diferite măşti. Care e viziunea ta despre aceste măşti?

Am fost o împotrivitoare înfocată împotriva măștilor și le-am urât cu vehemență. Însă m-am trezit de vreo două ori în viață purtându-le și eu. Așa am ajuns să înțeleg mai bine persoanele care aleg deseori să poarte o mască. De cele mai multe ori alegem să purtăm măști pentru că ne e frică să nu fim răniți. Însă mi-am pus o întrebare și vreau să și-o pună și cititorii: nu ar fi păcat ca în jurul nostru să fie oameni doar datorită acestor măști? Oare nu ar fi mai frumos să avem lângă noi oameni care ne-au văzut adevărata față, adevăratul EU și ne-au acceptat ca atare?

 

Ce proiecte din trecut consideri că au adus o contribuţie semnificativă în viaţa ta şi în viaţa celorlalţi deopotrivă?

Am să încep cu proiectul foarte drag sufletului meu ”Femeia care se ridică”, organizat în colaborare cu Asociația Touched Romania și Casa Agar. Prima gală pe care am organizat-o a fost pentru a le vedea pe mămici și pruncii lor, zâmbind. Și când le-am văzut defilând pe scenă, strălucind, curajoase și pregătite să treacă peste abuzurile suferite, mi-am simțit inima extrem de împlinită!

Mai este proiectul în care m-am implicat anual, cel din Vaslui, în care împreună cu mai mulți tineri dintr-un grup numit ”Emanuel”, am ales să petrecem 2 săptămâni printre sătenii de acolo, dedicându-ne timpul și resursele noastre. Personal, m-a schimbat enorm de mult acest proiect. Când primeam câte o îmbrățișare de la un copil de acolo, sau o strângere de mână de la o femeie care se bucura să ne vadă, simțeam că nu aș mai pleca… Desigur, mai sunt și alte proiecte, însă acestea două pur și simplu sunt foarte aproape de sufletul meu.

La ce proiecte lucrezi în prezent ori ce ne pregăteşti în perioada următoare?

Momentan am luat o pauză de la tot ce înseamnă viață socială, proiecte și activitatea pe care o realizam în trecut. Nu voi minți, îmi e dor în fiecare zi să activez din nou, să mă simt folositoare, însă acum prioritatea mea este căsnicia și familia mea. Doar ce am început o nouă etapă a vieții, în care am multe de învățat și simt că emoțional nu aș putea să le fac pe toate deodată. Însă voi reveni cât de curând cu forțe proaspete!

Ai un motto după care te ghidezi în viaţă?

Nu, dar am o întrebare: „Ce lași în urmă?”… asta mă întreb adesea și mă impulsionează să trăiesc viața responsabil.

Cu ce gând ai vrea să rămână cititorii la finalul acestui interviu?

Viața este frumoasă, însă grea. Însă oricât de greu ar deveni, amintește-ți că undeva există o luminiță la capătul tunelului. Nu te acuza pentru slăbiciunile tale, pentru că le ai cu un motiv. Simți să iei o pauză? Fă asta! Simți să închei o etapă? Curaj! Trăiește cu gândul că ai un scop pe acest pământ și că trebuie să-l îndeplinești!

.
Website / 
Facebook
  © Foto Flavius Paul, MwaveStudio RM, Karla Yazuri & Cristian Neculai

Niciun comentariu înca

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.

Inline
Inline