După cum afirmă chiar ea, în personalitatea zAnei, regăsim câte un pic din fiecare: un amestec de „vulnerabilitate, dar și putere, un strop de mister și magie și, de ce nu, puțin sclipici”.

Ana! Întâi de toate, vreau să îți mulțumesc pentru faptul că ai dorit să împărtășești cu noi povestea ta. Spune-ne cine e zAna Mănescu? Și care e povestea din spatele acestui apelativ zAna?

Astăzi sunt un om de fix 27 de ani și 11 luni, în prima zi liberă din ultima lună, fericită că prin acest interviu fac primul pas spre întoarcerea la latura scriitoricească. Așadar, mulțumesc.

Ei, lumea mă strigă în continuare Ana. Joaca de-a zAna a pornit de la soră-Mer și prietena ei, Sasha, care m-au inspirat să aspir și eu mai mult către starea zânească. Vulnerabilitate, dar și putere, un strop de mister și magie și, de ce nu?, puțin sclipici. Nu sunt în toate zilele așa, dar e important să încerc.

„alter.ego.”, Herg Benet Publishers

Când și în ce împrejurări ți-ai dat seama de pasiunea pentru scris?

Când am ales stiloul de pe tavă la un an. Sau mai apoi, când în loc să desenez, mâzgăleam rânduri de onduleuri pe care mi le imaginam a fi litere. Prima oară când am scris ceva „din capul meu”, cum glumim eu și ai mei, a fost când m-a îndemnat mama, după ce a văzut că tot copiam povești. Cred că a început efectiv cu actul scrierii de mână dragostea asta, cu toate că eu nu am avut niciodată un scris frumos.

Care a fost ideea din spate care te-a ghidat să scrii cartea „alter.ego”?

A început să se scrie în liceu, în zilele petrecute cu prietenele mele, în iubirile trăite și suferite, în primii pași scriitoricești și omenești. A fost o vreme blog personal, apoi un manuscris haotic. Pe urmă, am înțeles ce vreau de la carte și atunci s-a întrupat.

Unde îți găsești inspirația?

În obsesiile mele. De unde vin astea, nu aș putea să îți spun. Din locuri adânci, teribile sau sacre, probabil.

Scrii în prezent? Ne poți spune, în linii mari, care e genul și subiectul pe care-l abordezi?

În clipa asta nu, dar am niște manuscrise care mă așteaptă și la care mă voi întoarce zilele acestea. Până acum mi-am scris obsesiile, nefericirile, căutarea și în „alter.ego.”, și în „Quasar”, și în „Stresul dintre orgasme”. Următoarea carte, „Sinuciderea Ielelor”, păstrează direcția asta, pentru că este tot despre identitate, despre destin versus alegere, dar aici se schimbă specia. Este prima care va fi cu adevărat literatură speculativă, nu cu elemente vagi, ca în restul cărților mele. Fiecare povestire din volum are în centru o creatură fantastică feminină, iar eu încerc să mă inspir îndeosebi din mitologia română.

Ce te-a determinat să alegi să fii editor al website-ului www.societatesicultura.ro?

Nu am ales eu, cât m-a ales Simona Rentea, Project Managerul nostru, când a vrut să transformăm blogul unui cerc din Facultatea de Istorie într-un proiect cultural, într-un reper cultural, mai precis. O ajutam cu redactarea materialelor colegilor și a vrut să îmi predea mie cu totul însărcinarea asta, odată ce aveam să ne mutăm pe societatesicultura.ro. Și bine (mi-)a făcut. Pe 17 aprilie se împlinesc 4 ani, cu aproape o mie de materiale care mi-au trecut prin mână și revelația faptului că eu nu sunt scriitoare, ci rescriitoare.

„QUASAR”, Herg Benet Publishers

Pe lângă celelalte roluri, ești PR la editura Herg Benet. Cum e să fii vocea prin care se face auzită această editură?

Nu sunt nicidecum vocea, numai una dintre ele. Avem niște autori care fac o treabă extraordinară pe cont propriu, fiecare are comunitatea sa și se implică enorm în promovare, atât cea personală, cât și a colegilor de casă editorială. Mie nu îmi rămân prea multe de făcut în culise. Dar, pe felia mea, este o experiență tare plăcută și educativă și mă bucur să ajut la răspândirea poveștilor de la Herg Benet și din rolul acesta. O făceam oricum înainte, ca jurnalistă și ca simplă cititoare.

Tehnica storytelling e din ce în ce mai răspândită. Cum vezi tu acest concept și cum îl transpui în activitatea ta?

Pe societatesicultura.ro, unde ne ocupăm de jurnalism cultural și ocazional narativ, noi îi spunem acestui concept „povești-de-dat-mai-departe.”  Când îmi scriu eu articolele, mă gândesc la storytelling about, adică storytelling about [insert subject] sau story–telling about. Povestirea despre povești, practic. Fie că sunt din cărți, filme, muzică, oameni, întâmplări pisicești, istorii sau microistorii. Și atunci, libertatea este desăvârșită. Singurul lucru pe care mi-l spun când scriu (cărți, articole, un status pe Facebook) și pe care îl cer colaboratorilor SC este să scrie sincer, să tragă din tot ceea ce știu și simt, apoi să traducă povestea aceea astfel încât oamenii, cât mai mulți, să poată lua din ea ce au ei nevoie.

Pe langă activitatea literară, ce alte pasiuni ai?

Serialele și muzica, pe care doar le consum. Deși, în fanteziile mele…

Mulți adolescenți se simt singuri și lipsiți de repere la început de drum. Cum poate un cititor să devină un scriitor? Pe final, ne poți spune care au fost primii tăi pași?

Căutând poveștile pretutindeni, nu numai în cărți. Sfatul evident ar fi să citească și să scrie, și e extrem de important să o facă. Dar, lecțiile despre scris nu zac numai în atelierele și cărțile despre scriere creativă, în marile opere, în dicționare și cărți de gramatică. Sunt în „așa-nu-urile” din cărțile și filmele și serialele și discuțiile proaste, sunt în inspirația care te lovește ascultând o melodie sau fiind martorul unei îmbrățișări sau jucându-te cu pisica. Să citească. Să simtă. Să trăiască. Să scrie mult. Să rescrie și mai mult. Eu asta fac, iar fiecare carte înseamnă alți primi pași.

Cu ce idei ți-ai dori să rămână cititorii care (ne) citesc aceste rânduri?

Cu ale lor, pornite de aici, fie că s-au regăsit, fie că nu sunt deloc de acord.

https://www.youtube.com/watch?v=aZYEvRpsT1A

.

.ANA MĂNESCU

  Facebook / Website / Herg Benet / Societate si Cultură
  Foto Adrian Anea & Andreea Marcu