Cristina DUMITRESCU | Flaut | Nu există nu pot, există nu vreau! Tinerii să creadă în ei și în talentul lor

Cristina, flautista pentru care sunetul instrumentului reprezintă o călătorie, o conexiune cu publicul.

Bună, Cristina! Pentru început, povestește-ne despre copilăria ta și despre cum s-a înrădăcinat această pasiune pentru flaut.

Până la 10 ani, copilăria mea a fost una obișnuită, ca a tuturor copiilor, nu pot spune ca mi-au lipsit multe lucruri. De la vârsta de 10 ani am făcut cunoștință cu flautul și, de atunci, cea mai mare parte a timpului i-am dedicat-o ,, celui mai bun prieten”, așa cum îl mai numesc eu. Când am venit la Liceul d e Arte pentru admitere, îmi doream chitară. Spre dezamăgirea mea, nu mai era niciun loc, alegând astfel un alt instrument, unde erau locuri disponibile, ajungând la flaut. De la 20-30 de minute cât aveam tema de studiu în primele luni, s-a ajuns la câteva ore pe zi. Era dificil uneori să faci față cerințelor și de la orele de cultură generală, în încercarea de a obține note maxime și de a urma ceea ce îmi plăcea să fac, să cânt. Dragostea pentru flaut a venit treptat, rezultatele de la concursuri și olimpiade m-au determinat să continui descoperirea acestuia. Sunetul său a fost cel care m-a atras în această călătorie. Așa cum se spune ,, îngerii îi cântau lui Dumnezeu la flaut”.

Ce sentiment ai avut în momentul în care ai intrat pentru prima oară în contact cu flautul? Ce te-a determinat să îți pui în valoare pasiunea?

La primul contact cu flautul a fost o emoție puternică, era ceva nou, un sentiment pe care nu l-am mai avut până în acel moment. Familia mi-a susținut această pasiune prin încurajări, dar și prin cumpărarea unui instrument de la începutul studiului, ceea ce a contat foarte mult în evoluția mea și, de asemenea, devotamentul și încrederea pe care mi-au acordat-o profesorii mei m-au ajutat.

Am aflat că ești profesoară de flaut la un liceu de muzică din Pitești, dar și instrumentist în cadrul orchestrei Filarmonicii Pitești. Cum ai îmbunătăți sistemul de învățământ în artă, în România?

O evoluție în sistemul de învățământ, în arta muzicală, ar putea fi participarea elevilor mai activă la masterclassurile de specialitate, prin schimburile de experiență cu alte școli din țară sau din afara țării și, nu în ultimul rând, încurajarea elevilor să urce pe scenă și să cânte, să participe la concursuri de specialitate . Toate aceste lucruri pot fi posibile bineînțeles cu multă răbdare, îndrumare și înțelegere din partea profesorilor pentru copii, pentru a obține încrederea necesară și bucuria de a cânta, nu pentru premii sau alte lucruri, ci pentru ei și bucuria oamenilor din jurul lor.

Care sunt valorile și credințele dupa care îți ghidezi alegerile și stilul de viață?

Apreciez în viața de zi cu zi respectul, adevărul, punctualitatea și perseverența. Îmi place să fiu înconjurată de familie și armonie.

Te-ai simțit vreodată dezamăgită de anumite eșecuri?Ai întâlnit persoane pe parcursul carierei care nu au știut să îți aprecieze munca la adevărata valoare?

Au fost bineînțeles și momente în care nu au mers toate lucrurile așa cum sperasem, dar întotdeauna mi-am spus că din orice experiență avem de învățat. Am întâlnit și oameni care nu au apreciat la început, dar bucuria a fost mai mare când am putut dovedi contrariul.

Cum îi încurajezi pe tinerii care vor să învețe un instrument(flaut), având în vedere că locurile în România, în orchestră, sunt limitate?

Tinerii din România trebuie să creadă în pasiunile lor, fie că este vorba de muzică, desen, teatru, fiecare dintre noi avem o șansă și ar trebui să creadă în ea.

Care este secretul unei orchestrei pentru a avea un public constant și numeros încă de la înființarea filarmonicii?

Pentru a menține un public numeros este recomandată o diversitate a repertoriului în cadrul stagiunii, instrumentiști buni, dirijori care comunică cu orchestra și publicul. Așa a reușit și Filarmonica din Pitești să se bucure la fiecare concert de un public numeros și constant.

În viziunea ta, ce plusuri trebuie aduse pentru ca oamenii potenți financiar să susțină mai mult cultura în România?

Ușor, ușor, lucrurile încep să evolueze și în România. Poate conștientizarea că arta valoarează mult în viața noastră, toată munca unui artist până a ajunge să interpreteze pe scenă și studiul său neîntrerupt pentru a menține vie muzica, pictura, teatrul si celelalte arte, sunt câteva aspecte prin care noi arătăm ca nu-i ușor să transmiți prin intermediul artei sentimente, imagini, trăiri, bucurându-i pe oameni.

Consideri că țara noastra are potențial și capacitate de promovare? Ce te determină să-ți răspândești pasiunea în România și să o transmiți și celorlalte generații?

România are capacitate și potențial de promovare cu siguranță. Mă simt un om împlinit aici, îmi place să lucrez cu elevii mei, am posibilitatea de a cânta pe scenă alături de o orchestră cu mare pontențial, de ce aș vrea să-mi desfășor activitatea în altă țară…?

Tinerii artiști din zilele noastre tind spre interiorizare și nu-și cultivă pasiunile. De ce crezi că se întâmplă lucrul acesta? Ce sfaturi le-ai recomanda?

Nu știu dacă tinerii artiști din zilele noastre sunt mai interiorizați și opriți să îți exprime pasiunile. Se gândesc adesea că în artă, posibilitățile financiare sunt mai mici și tind spre domenii cu un câstig financiar mai mare. Cei care într-adevar iubesc arta, muzica ,cred că vor face ce le stă în putere să își urmeze visul. Nimic nu se poate compara, cel puțin pentru mine, cu momentele în care interpretezi o partitură și realizezi o conexiune între sunete și public.

În final, aș dori să le adresezi câteva cuvinte cititorilor, artiștilor, oamenilor pasionați de artă, dar și celor care sunt modești și nu îndrăznesc să-și pună în lumină talentul.

Un sfat ar fi să lupte pentru dorințele lor și să nu renunțe, prin perseverență pot reuși. Așa cum îmi spunea mie adesea unul din profesorii mei: „Nu exista nu pot, exista nu vreau!” Tinerii să creadă în ei și în talentul lor!

.

Interviu Mădălina Benedic
Facebook Cristina Dumitrescu
Foto Filarmonica Pitești

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.