Daniela Bălan este de părere că pentru a fi un bun caricaturist trebuie să ai curaj, imaginaţie şi nu în ultimul rând „mână bună”. Ea spune că s-a apucat de caricatură cand a inceput sa facă teatru de animaţie şi consideră că o caricatură reuşită depinde foarte mult de fizionomia omului din faţa ei.
Spune-mi te rog, când ai început să faci caricaturi?
Păi… am început să fac caricaturi acum 2 ani de zile, cam aşa, de când m-am apucat de teatru de păpuşi şi mi-am dat seama că am nevoie să ştiu şi să-mi caricaturizez personajele.
Ce aptitudini trebuie să aibă un caricaturist?
În primul rând trebuie să fie un artist vizual pentru public (să fie deschis oamenilor), să aibe imaginaţie, curaj şi bineînţeles să aibă „mâna bună”.
Care sunt temele pe care-ţi place cel mai mult să le abordezi?
Nu am o temă anume care îmi place în mod special să o abordez… pot să zic doar că eu personal merg spre o zona de ilustraţie fantastică în artă mea.
Este valorificată caricatura în România? Ştiu românii să consume acest tip de creaţie?
Da, caricaturile în România sunt valorificate. Românii consumă acest tip de creaţie şi caricatura a devenit o modă la evenimente de tot felul: nunţi, botezuri, onomastici, petreceri de firma.
Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. E valabilă această zicală şi în cazul unei caricaturi?
Ummmm… da, zicala e adevărată, contează mult şi ce fizonomie are omul din faţă noastră că să ne iasă o caricatură amuzantă.
Ce personalităţi româneşti sau personaje celebre ai caricaturizat până acum?
Până acum sunt mândră cum mi-a ieşit caricatură regelui Mihai.
Ţi s-a întâmplat să se supere cineva după ce şi-a văzut caricatura?
Da :) eram la o onomastică a unei fetite, şi mama ei s-a supărat că am făcut-o să semene cu Cruela De Vil.
Poţi numi un personaj/personalitate a cărei caricatură vrei să o realizezi în viitor?
Donald Trump. :)
Şi acum o mică curiozitate. Te-ai gândit să-ţi faci propria caricatură, asta dacă nu s-a întâmplat deja?
Deja mi-am facut propria caricatură, dar cred ca e posibil ca în viitor să o mai modific, o să vad.
Ce planuri de viitor ai?
După ce termin cu dizertaţia vreau să mă ocup mai serios de promovarea mea pe partea de caricaturi, să-mi văd de proiectele mele (de teatru de păpuşi, expoziţii personale, să predau desen la copii şi adulţi , etc)
.
Facebook / Pagina / Caricaturi pentru evenimente
©Foto Eli Driu / Arta Nu Muscă
Sunteți deosebite. O viață plină de liniște interioară și iubire.