Anca Cristescu, o tânara flautistă cu merite internaţionale, ne reaminteşte despre lucrurile simple, dar esenţiale: despre cum să fii mai prezent în tot ceea ce faci pentru a obţine performanţă, despre cum să visezi detaşat, despre plăcerea de a te plimba printre castani.
Anca, cum a fost prima intâlnire a dvs cu flautul? De ce anume aţi ales flautul şi nu un alt instrument?
Am început studiul muzicii la vârsta de 7 ani, în cadrul Colegiului de Artă “Carmen Sylva”- Ploieşti. Am studiat vioara 4 ani dar crescând imi dădeam seama că nu este exact ceea ce îmi doream, nu simţeam o conexiune puternică cu acest instrument. Am fost în drumată spre instrumentele de suflat din lemn. Prima mea întâlnire cu flautul a fost în clasa a IV- a , nu ştiam exact cum arată sau ce sunete poate emite. Încă, cred, că nu eu am ales acest instrument ci pur şi simpu “el” m-a ales pe mine. În momentul când am vazut şi am ascultat acest instrument de aproape într-adevăr am simţit că mi-aş dori să-l studiez şi să îl descopăr. În clasa a V-a, am început studiul flautului cu doamna profesoară Alina Papara- Borza, încă de la început a ştiut cum să mă facă să descopăr acest instrument şi să mă îndrăgostesc de el. Întotdeauna aveam o mare plăcere să merg la orele de instrument şi să descopăr lucruri noi.
Care este stilul şi compozitorul dvs. preferat?
Nu pot spune ca am un compozitor sau un stil preferat. Îmi place să ascult, să descopăr fiecare stil/compozitor în parte, plecând de la muzica barocă până la cea contemporană. Consider că fiecare perioadă are propriul farmec şi propria frumuseţe, rolul nostru al artiştilor interpreţi fiind de a descoperi şi de a încerca să ţinem cont de caracteristicile fiecărui stil.
Cum a fost primul dvs. concert? Care au fost emoţiile trăite?
Primul concert… câte sentimente, ce emoţii necunoscute până atunci.
In cadrul Colegiului de Artă “Carmen Sylva” am fost selecţionaţi câţiva elevi pentru a cânta solişti cu orchestra. Primul concert cu orchestra nu a fost unul solo, ci, un concert pentru 2 flaute de Antonio Vivaldi. Au fost emoţii foarte mari total diferite de emoţiile pe care le avusesem la concursurile sau olimpiadele de până atunci, au fost repetiţii şi pregătiri îndelungate. Următorul concert cu orchestra a fost în calitate de solistă cu orchestra Filarmonicii Paul Constantinescu- Ploieşti, am interpretat Concertul penntru flaut şi orchestră în Sol Major de W.A.Mozart. Acest concert rămâne memorabil, au fost emoţii- dar emoţii constructive, reuşeam să transmit sentimentele mele publicului. Prin muzica pe care o interpretam reuşeam să spun o poveste şi să atrag publicul cu mine intr-o altă lume… o lume creată chiar de mine.
V-aţi născut la Ploieşti, ce amintiri vă leaga de acest oraş? Aţi putea să ne spuneţi o amintire frumoasă din copilărie?
Imi amintesc cu mare drag bulevardul Castanilor din Ploieşti. În liceu aveam obiceiul să merg pe jos la şcoală şi să mă bucur de peisajul pe care acei castani mi-l ofereau. Indiferent de anotimp, ei parcă încercau să îmi transmită ceva. Mă bucuram de compania lor în fiecare dimineaţă şi seară, era mica mea relaxare înainte sau după cursuri. Totodată imi amintesc că toamna nu erau chiar atât de “prietenoşi” pentrucă le cădeau castanele şi mă rugam să scap fără să fiu „atacată”. ☺))
Care e cea mai mare satisfacţie, succes profesional obţinut până acum?
Nu cred ca pot numi cea mai mare satisfacţie profesională de până acum.Au fost numeroase momente în viaţa mea când am considerat că am mai urcat un pas pe drumul carierei mele ( obţinerea unor burse de studii în ţară sau internaţionale, concerte cu orchestre de rang internaţional) dar întotdeauna am încercat să îmi pun noi obiective şi ţinte pe care să le pot atinge în viitorul apropiat. De fiecare dată când reuşeam să obţin ceea ce îmi propuneam,ţintean mai departe şi speram către o altă realizare, către un alt succes.
Bineînţeles, consider că este extrem de importannt să te bucuri de fiecare succes pe care l-ai obţinut dar în acelaşi timp să nu uităm să ne punem noi obiective. În tot acest drum pe care trebuie să îl parcurgem consider că este extrem de important să avem alături de noi persoanele potrivite care să ne îndrume. În ceea ce mă priveşte, sunt extrem de recunoscătoare tuturor profesorilor care m-au îndrumat pâna acum.
Aţi putea să ne spuneţi mai multe despre activitatea pe care o desfăşuraţi în prezent?
În prezent sunt bursieră a programului Tinere Talente din cadrul Fundaţiei Principesa Margareta a României. Acest program ajută la dezvoltarea şi promovarea tinerilor artişti. Sunt studentă la master in cadrul Universităţii de Muzică Bucureşti la clasa domnului profesor dr. univ. Ion Bogdan Ştefănescu iar cu ajutorul unei burse Erasmus am reuşit să îmi încep studiile din anul acesta în Viena. Mă bucur extrem de mult de şansa care mi s-a oferit şi încerc să aprofundez cât mai multe experienţe şi informaţii profesionale.
Aţi obţinut mai multe burse, cum credeţi, ce calităţi ar trebui să aibă tinerii instrumentişti pentru a se face remarcaţi la astfel de concursuri?
Aşa cum mentorul meu Mihaela Anica mă învaţă de fiecare dată: este necesar să ne dorim şi apoi lucrurile se aşează cum e mai bine pentru noi. Cred că este foarte important să avem curajul de a ne propune, de a dori anumite lucruri, dar nu o dorinţă înverşunată ( fără verbul A TREBUI… fără a dovedi cuiva ceva), doar sentimentele noastre sincere îndreptate către acel gînd şi cu siguranţă dorinţele, gândurile se vor împlini.
Pe lângă curaj şi dorinţă de a reuşi bineînţeles că este nevoie de multă răbdare, de un studiu bine pus la punct şi consecvenţă în tot ceea ce facem.
Aţi menţionat faptul că nu e atât de important cât exersezi, ci cât de bine te concentrezi, aveţi şi alte tehnici sau principii după care exersaţi?
În ultimul timp pun foarte mare accent pe studiul mental. Consider că este extrem de important să ne auto-educăm în această direcţie. Desigur avem nevoie zilnic de studiul cu instrumentul în mână, dar la ce folos atunci când noi nu suntem prezenţi cu mintea? Nu este decât frustrarea de la sfârşitul studiului că nu am reuşit să realizăm ceea ce ne-am propus pe ziua respectivă. Totodată, aici în Viena învăţ din ce în ce mai mult să îmi conştientizez corpul în timpul studiului. Consider că este extrem de important să fim “activi”, atenţi la poziţia corpului, deoarece nu studiem doar pasajele noastre muzicale ci şi o postură a corpului pe care de cele mai multe ori, noi o excludem, apărând astfel crispările, tensiunile – discomfortul în cântat.
Studiaţi momentan la Viena, cum percepeţi atmosfera de acolo? Există anumite diferenţe în metodele de predare? Ce aţi dori să fie integrat şi în sistemul educaţional din România?
Sunt extrem de recunăscătoare şi totodată norocoasă că am şansa de a studia într-una din cele mai prestigioase universităţi din lume: UniversitätfürMusik und darstellendeKunst Wien.
Din punctul meu de aici este o altă atmosferă, totul plecând de la raportul dintre studenţi şi profesori. Sistemul educaţional este diferit faţă de cel al nostru în ceea ce priveşte cursurile. În Viena, studentul îşi poate alege cursurile pe care doreşte să le abordeze pe parcursul semestrului, consider că de aici pleacă şi interesul lui mult mai mare pentru respectivul curs. Ca atare studentul doreşte să se inscrie la curs, îşi asumă acest lucru şi vrea cu adevărat să acumuleze noi informaţii, în aceste condiţii va exista o altă comunicare cu profesorul la oră. Nu va exista doar un monolog din partea profesorului.
Din punctul meu de vedere, în sistemul nostru educaţional nu se pune prea mare accent pe practică. Avem suficiente cursuri care ne învaţă teoria, cum ar trebui făcute, rezolvate anumite probleme dar din păcate nu ştim cum putem aplica toată această teorie.
Ce hobby-uri aveţi pe lângă muzică? Care sunt lucrurile care vă pasionează?
Imi place foarte mult teatrul. Consider că fiecare piesă de teatru are un mesaj, un gând care mă poate inspira mai tărziu în cântat. Imi place să mă identific cu personajele din piesele de teatru, pot trăi odată cu ele experienţele, poveştile lor de viaţă.
Consider că artiştii au nevoie de o imaginaţie extrem de bogată pentru a putea crea, a da cu adevărat viaţă unei lucrari muzicale. De aceea aleg să îmi petrec timpul liber mergând la teatru, balet sau pur şi simplu citind.
Cum aţi descrie oamenii care vin să vă asculte la concerte? Există diferenţe între publicul care ascultă muzică clasică şi cei care ascultă pop sau dance? Care ar fi aceste trăsături definitorii?
Publicul…pentru mine sunt oamenii care au nevoie să se relaxeze, să se identifice cu anumite stări, sentimente sau trăiri. Sunt lucrări pe care le favorizăm şi atunci vrem neapărat să ascultăm cu cât mai multe orchestre şi să retrăim emoţiile cu care asociem respectiva lucrare. Sunt celebrii solişti sau celebrii dirijori pe care ne dorim din tot sufletul să îi vedem, să îi ascultăm şi să îi susţinem.
Consider că există diferenţe doar la nivelul genului muzical..dar în esenţă ne unesc aceleaşi sentimente şi trăiri. Cu toţii mergem să ascultăm genul de muzică care ne face să ne simţim liberi, care ne ajută să ne identificăm cu propriile simţiri.
Dacă aţi fi o melodie sau o coloană sonoră a unui film, cu ce melodie v-aţi asocia?
Cred că m-aş asocia cu piesa „Comptine d’un AutreĖté ” din filmul Amelie.
Cum vedeţi evoluţia muzicii clasice în România?
În ultimul timp văd tot mai mulţi tineri care se implică şi care vor să schimbe ceva, încearcă prin tot felul de proiecte inspirate să atragă oamenii la concerte şi recitaluri. Acesta este un lucru extrem de îmbucurător pentru mine.
Îmi doresc din tot sufletul şi sper că va exista o evoluţie în viitor a muzicii clasice în România şi că publicul va fi dornic şi receptiv în ceea ce priveşte repertoriul muzicii clasice.
Care sunt aşteptările dvs. în ceea ce priveşte viitorul?
Deocamdată pot spune că sunt într-un proces de învăţare şi de acumulare a cât mai multor informaţii pe care ulterior şi eu la rândul meu să le pot împărtăţi celor doritori. Îmi doresc să stârnesc cât mai mult curiozitatea şi interesul cât mai multor copii, părinţi asupra muzicii clasice şi asupra acestui instrument care se află într-o permanentă dezvoltare. Pe viitor îmi doresc să îmi pot achiziţiona propriul instrument şi să pot activa atât ca solistă cât şi ca membru în cadrul unei orchestre.
.
Facebook / FPMR / MDW
©Foto Ioana Morariu & Daniel Angelescu