Tânăra violistă pune suflet în fiecare piesă și în fiecare activitate pe care o întreprinde. Am descoperit în Melinda o fire dornică să ajute, să aducă bucurie în viețile oamenilor și să împărtășească frânturi din armoniile muzicale interpretate. Viola i se potrivește perfect cu personalitatea ei. Ar fi fost o încântare să fi putut să o ascult pe malul mării, la apusul soarelui.
Cum s-a născut în inima ta dorința de a învăța să cânți la violă?
Muzica a intrat de mult timp în viața mea. Când eram la grădiniță, părinții mei au încercat să îmi deschidă cât mai multe portițe, ducând-mă la fel de fel de cursuri de muzică, dans, gimnastică și chiar și pictură. În cele din urmă am ales locul unde mă regăseam și am continuat până în prezent, cu muzica.
Între vioară și violă există similarități cât și diferențe. Care sunt acele lucruri care te-au atras în mod special la violă și te-au făcut să alegi viola în detrimentrul viorii?
După părerea mea, vioara și viola nu se pot compara. Vioara este un instrument foarte puternic, pe când viola este un instrument liniștit și suav. Consider că, pentru a cânta la violă îți trebuie o anumită stare, o liniște sufletească. Cineva îmi spunea că vioara este un tânăr înflăcărat, dornic de ascensiune, iar viola este un bătrânel calm și liniștit.
Simt că mi se potrivește mult mai mult viola începând de la sunetul acesteia care se potrivește cu temperamentul meu calm și continuând chiar cu mărimea și forța acesteia.
Cânți alături de un ansamblu de violiști. În ce context v-ați întâlnit și cum reușiți să vă armonizați ca echipă?
Bigg Dimm a’ Band este o orchestră formată din studenții Academiei de Muzică „Gh. Dima”Cluj-Napoca și îndrumată de prof. Lect. univ. dr. Răzvan Metea. Pot spune că suntem chiar o mare familie, ne înțelegem foarte bine și avem foarte multe proiecte împreună. Inițial, a fost un band format doar din suflători, iar după câteva proiecte ne-am alăturat și noi, un cvartet de coarde. Ușor, ușor am reușit să formăm o orchestră minunată.
Te-ai gândit și la alt instrument în afară de violă la care ti-ar fi plăcut să cânți?
Trebuie să recunosc că prima mea dragoste a fost pianul. Îmi place foarte mult să cânt și mereu îmi găsesc timp să studiez un fragment muzical din piese celebre, de cele mai multe ori, piese de dragoste.
Momentan ești implicată alături de aceeași orchestră într-un proiect special, numit Sunset Sea-mphony 2017. Cu ce impresii te întorci acasă după aceste serii de concerte zilnice la mare?
Sunset Sea-mphony
este un proiect cultural ce se desfășoară pe faleză Cazino-ului din Constanța. Ca și gen muzical, încercăm să acoperim o paletă destul de largă. Începând cu muzica clasică, continuăm cu șlagăre naționale și internaționale și muzica de film. Sinceră să fiu, sunt impresionată. Atmosfera este extraordinară, cântăm în timpul apusului și totul este perfect. Nu credeam că voi ajunge să cânt la malul mării și în aer liber. Publicul este foarte cald, primitor, nu ne gândeam că ne vor primi așa bine. Lumea ne aplaudă și dansează alături de noi. Sunt persoane cărora le place și care vin în fiecare zi și ne urmăresc. Acest proiect tinde să devină un adevărat fenomen și sperăm să avem cât mai multe proiecte de genul acesta.
De curând ai participat cu Orchestra Simfonică Bigg Dimm a’Band luând parte la evenimentul Cluj Symphony Experience. Cum ai resimțit întreaga experiență? Povestește-ne mai multe despre aceste zile petrecute in Cluj.
Cluj Symphony Experience a fost cel mai frumos eveniment la care am participat până acum. A fost foarte interesant pentru că am trecut foarte ușor de la muzica clasică la muzica comercială. Un astfel de eveniment necesită mult studiu, multă implicare și dorință din partea tuturor. Am avut în prima seară muzică cu DJ. Au fost piese orchestrate de Răzvan Metea și mixate de 2 dintrei cei mai buni Dj din Cluj. Am cântat piese precum “Be my love”, “Amar perlos dois”, “Adventure of a lifetime” sau “Bittersweet symphony”. În a doua seară am avut onoarea să cântăm cu Dan Bitman, Dan Teodorescu, Adrian Despot și trupa Hara. Toți niște oameni extraordinari de la care am avut multe de învățat. Cu toate că vremea nu a fost de partea noastră, publicul a rămas cu noi și ne-a transmis emoții de nedescris.
De-a lungul călătoriei tale pe acest drum muzical cu siguranță ai întâmpinat și provocări. Ai avut vreodată momente când te-ai gândit să renunți?
Da, ca în orice domeniu, există moment de cumpănă. Muzica e o meserie care necesită în primul rând mult studiu individual, dar permanent. Am avut un moment în care am vrut să renunț. Simțeam că nu mai pot progresa și că nu mă mai regăsesc în ceea ce fac. Atunci am avut noroc că am avut oameni dragi alături care m-au încurajat să continui să fac ceea ce îmi place și ceea ce mă face fericită.
Ce alte pasiuni ai în afară de muzică?
Îmi place să fac totul cu drag și cu mult suflet. În timpul liber, fac voluntariat la un club de copilași. Ador copii și ador să îmi petrec timpul cu ei. Intru în jocurile lor și simt că uit de problemele mele de zi cu zi. Cred că, copilăria este cea mai frumoasă perioadă a vieții și cea care te formează cel mai mult ca om.
Pe ce scene și alături de ce orchestre visezi să cânți în viitor?
Sinceră să fiu, niciodată nu mi-am închipuit că voi cântă altceva înafară de muzică clasică. Venind la Cluj, intrând în fel de fel de proiecte, mi-am schimbat percepția despre tot. Îmi doresc să călătoresc mult, să văd toată lumea, să concertez pe cele mai mari scene. Recent am fost într-un turneu incredibil în Coreea de Sud. Îmi doresc să ajung să vizitez toate Europa și de ce nu, pe scenele din America sau chiar Australia.
Facebook / Filarmonica Bacau / Bigg Dimm a`Band
Copyright © Foto Raluca Cozma