Pasiunea pentru flaut a venit pe neașteptate în cazul Oanei și nu regretă deloc alegerea făcută. Așa cum afirmă chiar ea, flautul i-a ’’deschis poarta spre o lume fascinantă, pe care, dacă ar trebui să aleg din nou, aș urma-o iar și iar.’’
Bună Oana! Povesteşte-ne cum a luat naștere această pasiune pentru flaut?
Înainte de a vă povesti care a fost drumul meu în lumea muzicii, aș vrea să vă spun că este o onoare pentru mine să fac acest lucru și vă mulțumesc pentru invitație.
Cu toată sinceritatea vă spun că în primele luni de studiu, am regretat amarnic că am ales să studiez flautul, însă împinsă de la spate de către profesori și părinți am participat la Olimpiada Națională, la faza zonală, unde am obținut premiul 1. Acela a fost momentul care m-a impulsionat, clipa care avea să îmi decidă drumul pe care vreau să îl urmez.
Ce anume te-a determinat să alegi flautul?
În clasa I, părinții m-au înscris la Liceul de Artă din Reșița, unde având doar 7 ani am studiat pentru început pianul, iar mai apoi, la începutul ciclului gimnazial am hotărât că vreau să studiez un instrument de suflat. Pentru că nu aveam nici o preferință, am ales flautul din simplul fapt că profesoara era tânără și frumoasă, însă cred cu tărie că nu a fost întâmplător. El mi-a deschis poarta spre o lume fascinantă, pe care, dacă ar trebui să aleg din nou, aș urma-o iar și iar.
În afară de stilul simfonic clasic, ce alt stil e mai apropiat de sufletul tău?
În general, îmi place muzica de calitate, cântată din suflet, pentru suflet. Depinde foarte mult de dispoziția pe care o am.
Flautul este un instrument care produce muzică de o sensibilitate aparte. Care e relația ta cu acesta?
Flautul este cel mai bun prieten al meu, de fapt cred că este o prelungire a sufletului meu. Este unealta cu care în fiecare joi seara, dau viață bucuriilor și tristeților. Acest instrument este modul în care încerc să dăruiesc celor care mă ascultă, culoare și bucurie.
Până acum mi-a adus cele mai frumoase momente din viață, m-a călăuzit în locuri în care am întâlnit oameni deosebiți care mi-au marcat viața și mi-a alinat sufletul de fiecare dată când am avut nevoie.
Preponderent (în)cânți publicul în orchestre simfonice. Totuși, în ce alte spații ori cadre neașteptate ai susținut spectacole până acum?
Am susținut recitaluri solo sau cu diferite formații camerale în spital, în biserică, în pădure și în casa de bătrâni, în salină, în mall, dar și în peșteră. Am cântat peste tot unde am fost chemată, peste tot unde am întâlnit un suflet dispus să mă asculte.
Cum este experiența de a cânta într-una dintre cele mai apreciate filarmonici din țară, Filarmonica de Stat Sibiu?
Prima dată când am ascultat o orchestră simfonică live, a fost în clasa a VII-a, și pentru că locuim într-un oraș mic, aveam ocazia destul de rar să merg la concerte, însă, încă de pe atunci în inima și în mintea mea a încolțit dorința de a cânta într-o orchestră ’’atunci când voi fi mare.’’ Dumnezeu a fost bun cu mine, iar visul meu a devenit realitate. Faptul că fac parte din Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, mă onorează și mă bucură. Pe lângă faptul că orașul este minunat, pot spune că aici este locul în care în momentul de față îmi doresc cel mai mult să fiu. Încă de când eram doar colaboratoare a acestei orchestre, aici m-am simțit foarte bine, m-am simțit acceptată, încurajată și am simțit că pot progresa.
Cât de mult contează să te înțelegi bine cu colegii din orchestră?
A avea o relație bună cu colegii din orchestră mi se pare un lucru esențial. Este extrem de greu să cânți cu cel de lângă tine, dacă nu te înțelegi cu el. E ca și cum acasă, nu te-ai întelege cu părinții, ori cu frații tăi. De aceea, o mare parte din orchestră îmi sunt prieteni foarte dragi, cu care îmi petrec de cele mai multe ori și timpul liber.
Pe ce alte scene decât cele din țara noastră ți-ai dori să performezi?
Mi-am dorit foarte tare să cânt la Berlin, iar această dorință mi s-a îndeplinit în vara anului 2015. Acum, nu am o scenă anume, însă sunt multe locuri în care mi-ar face o deosebită plăcere să cânt. Aș putea aminti scenele unor orașe ca Viena, Londra sau Paris, scene în care orice muzician cred că și-ar dori să ajungă.
Ce ți-ai fi dorit să ți se spună atunci când ai pornit pe drumul acesta?
Nu cred că aș fi avut nevoie să mi se spună altceva decât mi s-a spus. Deși părinții mei nu își desfășoară activitatea în domeniul muzicii, mi-au spus că trebuie să muncesc, să citesc, să fiu ambițioasă, să țin mereu capul sus, să îmi înfrunt temerile și să îmi depășesc limitele, dar mai ales să fac cu plăcere și cu bucurie ceea ce fac. Aceste lucruri mi-au călăuzit pașii pe drumul minunat al muzicii, lucru pentru care vreau să îi mulțumesc din tot sufletul familiei mele, profesorilor și prietenilor mei.
..
Facebook / Filarmonica de Stat Sibiu
©Foto Vasile Sârb & Artan Media