Rusanda COJOCARU | Designer vestimentar | Citesc, deci sunt sexy

Rusanda, o femeie puternică. Știe ce vrea de la viaţă şi transmite şi altora valorile în care crede. Este fascinată de cărţi şi călătorii. De moda, de frumos. Aşa a luat naştere „Bookletta”, un produs absolut inedit pentru pasionaţii de modă, dar şi lectură.

Ce aţi putea să ne spuneţi despre Rusanda Cojocaru, în câteva cuvinte??    

Am 29 de ani, sunt de origine din R. Moldova, stabilită de 10 ani la Bucuresti, sunt fascinată de cărți și călătorii.

Aţi creat un produs absolut original – „Bookletta”, cum v-a venit ideea creării acestuia? Cărui public îi este  dedicat?    

Bookletta este adresată unui public foarte bine conturat, vorbim de femeile tinere și active, de succes, cu viața socială intensa la exterior dar în același timp cu o mare bogăție culturală în interior și cu o sete de lectură greu de satisfăcut. Ele sunt pasionate și de modă și frumos dar caută în primul rând esența, apoi aparența.

Sunteţi o mare amatoare de lectură, care este cartea pe care o citiţi acum?  

Tocmai am început să citesc „Suflete moarte” de Gogol. Știu, cam târziu pentru o carte clasică, în apărarea mea pot spune că timp de mulți ani n-am făcut decât să fug de clasici și abia acum am maturitatea necesară pentru a-i descoperi și a-i aprecia.

Dupa iniţierea campaniei  „Citesc deci sunt sexy”, şi elaborarea „Bookletta” s-a schimbat ceva in mediul cultural din România? Au început oamenii mai mult să citească? Care a fost de fapt mesajul pe care aţi dorit sa-l transmiteţi prin aceste produse?  

Campania socio-culturală „Citesc, deci sunt sexy” a debutat în 2010, deci iată că se împlinesc 7 ani de atunci. Aș îndrăzni să spun că s-a schimbat ceva, cel puțin așa văd eu lucrurile: că mai multe proiecte de promovare a lecturii și culturii, pornite aproximativ în aceeași perioadă, au făcut anumite mecanisme să pornească în direcția bună. Cred că mai ales imaginea cititorului/cititoarei s-a îmbunătățit – acesta nu mai este văzut ca un homo tocilarus, ci este o persoană, de ce nu, de succes, atrăgătoare și cu viața socială.

Cochetaţi şi cu scrisul şi aveţi un blog personal. Ce este scrisul pentru dvs. : un refugiu, o eliberare sau o formă de exprimare? Aveţi ceva proiecte de viitor legate de acest domeniu?

Scrisul este pentru mine o formă de eliberare, de a arunca greutățile emoționale din spate și de a merge mai departe la drum fără ele. De multe ori, când scriu, emoțiile negative rămân captive în foaie. Iar eu dau pagina următoare.

Majoritatea poşetelor sunt dedicate femeilor, cum insă v-aţi defini stilul personal?  

Stilul meu personal este unul jucăuș, îmi place să călătoresc în timp și spațiu și să recreez diferite personaje. Îmi plac hainele vintage, dar urmăresc și noile trenduri și încerc să combin nou cu vechi, feminin cu masculin, imprimeu și uni.

Călătoriţi foarte des, ce călătorie v-a impresionat cel mai mult, si ce aţi  învăţat din ea?      

M-au impresionat cel mai mult Sri Lanka, Cap Verde și Africa de Sud. Fiecare m-a învățat câte ceva, cu rele și cu bune. Cea mai importantă lecție este aceea de a accepta un popor/trib/populație, cu limba și tradițiile lor, cu stilul lor de viața, cu nevoile lor, fără a vrea să-i schimbi. Doar să-i accepți.

Cum ar arăta o zi perfectă din viaţa dvs.? Care sunt lucrurile care vă fac fericită?  

Sunt fericită când stau în natură, când înot, când merg acasă, la Chișinău. Sunt fericită când vorbesc în public și inspir prin ceea ce zic. Sunt fericită când călătoresc spre o destinație nouă și exotică. Ador diminețile târzii și să gătesc pentru oamenii dragi.

Cum vă vedeţi viaţa peste 5 ani?      

Peste 5 ani aș vrea să fiu o antreprenoare de succes, implicată tot timpul în proiecte noi, în special în domeniul inovației, dar și cu o viață de familie frumoasă, echilibrată. Îmi doresc să pot spune atunci că mi-am găsit locul și scopul în lumea aceasta.

..
 
Facebook / Bookletta / Blog
 ©Foto Bookletta

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.